Explicația simplă servită de propagandă este că din vina PSD sau a corupției. Numai că lucrurile sunt mult mai complexe și mai nuanțate. Nu știu situația din Vrancea, dar știu situația din celebrul județ Teleorman.
Înainte de revoluție, în tot județul Teleorman existau vreo 8 fabrici. 4 la Alexandria (Rulmentul, cu vreo 8000 de angajați, Întreprinderea de Panouri și Tablouri Electrice, cu vreo 2000, IAICA, nu mai țin minte exact ce profil avea sau ce însemna acronimul și o Filatură), 2 la Roșiori de Vede (Textila și o fabrică de bere), Combinatul îngrășăminte de la Turnu și o Fabrică de țevi la Zimnicea. Pe lângă acestea, ceva fabrici de pâine, lactate, mezeluri, conserve, trust de construcții, chestii de servicii locale, nesemnificative.
În rest, județ agrar, agricultura și zootehnia de bază. Deși comunismul a făcut unii pași către o dezvoltare uniformă a țării, și ei s-au lovit de limite. Pur și simplu s-a pornit cu un decalaj imens față de restul țării, decalaj care a început să se accentueze de la an la an după revoluție, pe măsură ce aceste județe se depopulau în favoarea centrelor economice viabile.
Atunci când au început să vină investitorii străini, aceștia s-au orientat în primul rând către active și către zonele cu tradiție industrială, ceea ce înseamnă preponderent zona de vest și Ardealul, la care se adaugă Bucureștiul. Zone cu tradiție industrială, cu o cultură a muncii în fabrici.
Județele „agrare” nu au au avut așa ceva, agricultura a început să se industrializeze la noi abia de vreo 10 ani, cu fonduri europene. În rest, de ce să deschizi o fabrică la Zimnicea? Găsești muncitori acolo? Probabil că găsești ceva dacă ai nevoie de sclavi la bandă, dar oricum sunt oameni fără experiență a lucrului „la fabrică”. [Side note – povestită de un coleg consultant] Investitor important vine să deschidă o fabrică într-o astfel de zonă rurală. Angajează oameni, angajează traineri ca să pregătească forța de muncă pentru procesele respective. Trainerul observă după 2-3 zile că parcă nu erau aceeași oameni în fiecare zi, așa că strigă catalogul. Vasile Maricica? Maricica nu e astăzi, e rândul ei să meargă cu vacile, sunt soțul, îi țin locul. Cam acesta este nivelul. [/end side note]
De asemenea, zonele „agrare”, sunt caracterizate și de o densitate de populație scăzută, ceea ce înseamnă că nici prea mult potențial economic nu există. Iar dacă vorbim de localități aflate pe o rază de 100-150 de km de un centru economic puternic, este mult mai simplu să aduci muncitori cu autobuzul decât să deschizi ceva acolo.
Corupția este un factor care a influențat în mod egal evoluția României, ceea ce face diferența este baza de la care s-a pornit. E de-ajuns să te uiți la evoluția Timișoarei sau a Clujului, administrate zeci de ani de idioți.