Autoritățile sunt crizate de „valul doi”. Doar că cifrele, raportate ca procent din numărul de teste, sunt mai mici decât în perioada de carantină, în condițiile în care și atunci și acum se testează doar suspecții. Nu se testează „la întâmplare”, ci doar dacă ești pe „definiția de caz” sau „contact”.
Deci, din rândul suspecților ai doar 3,7% cazuri confirmate. Încă o dată, nu din masa populației, ci din cercul de suspecți. Adică fix acei oameni care au o probabilitate mai mare de a fi infectați.
Și la ATI sunt doar 3,4% din numărul de cazuri active (abia de curând au sărit de 200 la peste 6000 de cazuri active). Totuși, sunt 6000 de cazuri active la o populație de 18 milioane. Adică 0,03%. Zero, virgulă zero trei la sută. Iar 97% sunt asimptomatici.
Avem o lună și jumătate de „libertate”, câteva zeci de mii de oameni veniți din afară, în condițiile unei mai degrabă atitudini relaxate față de restricții. parcurile sunt pline, terasele sunt pline, birourile au început și ele să se umple. Dacă am avea efectiv transmisie comunitară cum zice Orban, ar fi trebuit ca spitalele să fie pline, or ele sunt umplute artificial cu „asimptomatici”. Faptul că nu există nici un fel de date privind originea cazurilor noi și locul acestora nu este de natură să ajute. Pe de altă parte, nu cred că „măsluiesc cifrele”, dacă sunt „erori și omisiuni” sunt rezultatul (in)capacității administrative nu al unui plan malefic. Planul „malefic” este de a transforma niște cifre normale în apocalipsă. Pur și simplu ideea că „criza” este acum menținută politic, fiindcă PNL a început să scadă în sondaje devine plauzibilă.
Pentru că criza și isteria lor nu este susținută de date. De aia nici nu-i ia lumea în serios și va fi din ce în ce mai greu să impună ceva. Momentan încă mass-media își face datoria de câți bani a primit (serios, dacă te uiți la Digi sau numai citești titlurile ai crede că suntem în martie în Italia, spitalele sunt pline, morții umplu tirurile, apocalipsa e aici), dar sunt curios cât va mai dura.
Nu neg boala, nu neg contagiozitatea, nu neg riscurile, dar lumea moare și de cancer, de leucemie, de diabet, din accidente rutiere. #stopisterie
Posted inPolitice