Între covizi și șoșoace, lupta pentru libertate, a trecut neobservată o informație. 130.000 de copii de clasa a XII s-au prezentat la simularea pentru Bac. Ținând cont că media de reușită este undeva la 70%, avem o generație de 70.000 de copii cu Bacalaureat, din, probabil 180.000 (cam asta este media), deci cam 40%.
Dintre aceștia, probabil maxim 50.000 vor merge la o facultate. Undeva la 10.000 în București, câte 5000 în centrele mari – Cluj, Timișoara, Iași, Craiova – cealaltă jumătate în centrele mai mic, mai aproape de casă – Constanța, Galați, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Arad, Târgu-Mureș, Brașov, Ploiești.
Asta mai înseamnă că în București vor fi treptat maxim 90.000 de studenți (luând în calcul ciclurile de 3/4 + 2 ani de master). Deja la numărul acesta există șanse ca cei mai mulți dintre ei să ajungă să lucreze la stat, mai ales în orașele mici. Valabil și pentru celelalte orașe, mai ales că, trecerea la învățământul online face ca presiunea pe prezență la cursuri să fie redusă la probabil câteva domenii restrânse.
Față de 4-500.000 câți studenți erau odată în București să ajungi la nici măcar un sfert înseamnă o presiune enormă pe piața muncii, fiindcă firmele vor găsi din ce în ce mai greu angajați, și și mai greu angajați calificați. Asta deja se simțea de 2-3 ani.
Probabil în 2-3 ani o parte din facultățile noastre vor începe să-și caute clienți prin alte zone mai bătute de soartă (ce relații aveam în trecut prin Africa și Orientul Mijlociu…) și vom deveni și noi țintă de emigrație, cu tot ce aduce asta.
Apropo de emigrație, am dat acum câteva zile de postarea lui Caramitru care zicea că „nu mai rentează” emigrarea. Asta e deja valabil de câțiva ani, fenomenul s-a redus de dinainte de pandemie. Media salariilor în orașele mari din România este undeva la 3-4000 de lei, pentru o persoană cu ceva experiență, pe muncă „de jos”. Nu mai rentează să mergi în străinătate pe 1500€, să stai 6-7 într-o cameră pentru un câștig „net” de 3-400€. Pandemia a accentuat doar un trend deja existent.
În plus, generațiile care vin din urmă sunt mult mai „cocoloșite” și mai puțin dispuse la disconfort și muncă multă (mai ales fizică). Sunt generațiile născute în prima perioadă de prosperitate post-decembristă (acum dau Bacul cei născuți în 2002-2003), cu concediile de îngrijire a copilului plătit de 2 ani de zile, cocoloșiți de mami și tati, care nu știu că a existat o perioadă fără internet, fără mall și 5toGo, fără Ubăr și Glovo, fără Netflix. Puțini dintre ei vor fi dispuși să stea 7 într-o cameră și să muncească de dimineață până seara într-un abator sau pe câmp la „sparanghel”.
Ca tara ne-am depopulat masiv în ultimii 10-20 de ani. Pe lângă asta, probleme majore vor apărea în viitor din cauza faptului ca dacă acum plângem după meseriași, vom începe sa plângem și după specialiști. Dacă azi găsești greu un instalator în câțiva ani o sa ai probleme sa mai găsești un inginer, un medic ca tot e pandemie.
Problema este sistemica și ne vom lovi din în ce în ce mai mult de ea.
Referitor la migrație, povestea e mai complicată. Acum nu mai pleacă oamenii la sparanghel ci pleacă fix specialiștii din diverse meserii ce nu au loc aici, respectiv oamenii ce pot lucra de oriunde și plătiți corespunzător. Chestia asta este mega silențioasa și va fi descoperita foarte târziu.
De asemenea România rămâne atractiva cât timp costul vieții este mic și visul oricărui roman este realizabil, respectiv îți poți cumpăra o casă destul de ușor la niște rate suportabile. Cat timp, încă nu știm.
Aici nu sunt de acord, din contră. Numărul de medici a crescut de la 58.000 la 62.000, iar cererile de plecare au scăzut la doar 400/an. Se întorc mulți meseriași. Revenirea muncitorilor a început să se simtă acum vreo 4 ani prima dată. De altfel, motivația financiară nu mai este principalul factor de emigrație la noi, ci dorința de „civilizație”. Sute de ani de dresaj superior „dincolo” își spun cuvântul.
@Cristian Banu
Fiecare vede situatia dintr-o anumita bula/confort. La nivel de medici, cunosc vreo 3-4 cazuri care au ales sa invete limba de la 0 si sa plece ca rezidenti prin niste tari mai friguroase. Ca si nivel salarial, doar ca rezidenti, iau mai bine fata de ce ar lua in tara si-si permit una alta. Odata deveniti specialisti, am inteles ca sunt niste salarii pe care nu le-ar putea lua niciodata aici. Pe langa asta, mai este si discutia privind nivelul profesional si ce invata, raportat la volumul de munca pe care il au acolo comparativ cu Romania.
La nivel de meseriasi, am o cunostinta cu o firma de constructii, care efectiv nu gaseste oameni pentru a termina diverse lucrari si care abia asteapta sa mai poata importa muncitori asiatici. Iar salariile sunt mai mult decat decente pentru munca prestata. De asemenea, am o cunostinta electrician cu care am renovat un apartament in Bucuresti la nivel de instalatie electrica, care a plecat inainte de pandemie in Franta si-mi spunea ca a scapat de stresul de aici, iar ca bani este multumit pentru cat munceste si mai prinde ceva pe langa.
Pe scurt, migratia nu se mai merita pentru un anumit segment al societatii. Vorbim de oamenii care plecau din tara, dar gandul lor era tot aici. Genul de oameni, care gandeau ca stau 2-3 ani prin vest, indura conditii nasoale si la final isi termina de construit casa, achita diverse datorii si fac zestre copilului. Oamenii astia nu mai gasesc un sens plecarea pentru ca banii aia ii pot face in tara, intr-un oras mare. In schimb, oamenii care isi cunosc bine meseria si sunt competenti pe ceea ce fac, vor fugi de aici pentru ca nu-si vor gasi locul. Iar cand am spus ca vom avea deficiti de specialisti, m-am referit fix la faptul ca oameni bine specializati care acum niste ani ii gaseai usor pe aici, nu-i vei mai gasi. Avem aproape 60 mii de medici prin tara, cum se faca ca principala problema in plina pandemie o reprezinta numarul specialistilor de ATI?
La nivel de cazuri particulare este altceva. La o poveste de succes sunt 1000 care fac foamea. Eu vorbesc de cifre macro, de la 1200 de medici care plecau anual s-a ajuns la 400. Anul trecut s-au întors un milion trei sute de „căpșunari” (sincer, nu știu de unde cifra asta, dar o vehiculează toată lumea). Un „dorel” este plătit în vest cu 1200€/lună. Aici poate scoate 3000-4000 de lei. Acolo plătește 400€ chirie, aici 200€. Acolo cheltuiește alte 400€ pe mâncare și alte cheltuieli minime obligatorii, aici se descurcă și cu 200€. Per total, rămâne cam cu aceeași bani, dar aici se muncește mai lejer (ai productivitate de 60% din media europeană, deci practic dincolo muncește aproape dublu), este acasă, nu are probleme de integrare.
Pe cifre macro chiar nu am nimic de zis. Cel mai probabil situatia se va mai stabiliza in urmatorii ani. Numai ca toata chestia asta este legata de costul vietii in tara. Cat timp acest cost va ramane jos, multi vor sta.
Acum insa mai e o chestie de stabilit. Salariile bune si accesibile pentru toti sunt in orasele mari, iar pentru cei alesi oriunde la stat. Prin urmare o migratie catre orasele mari in detrimentul strainatatii se va observa in viitorul nu foarte indepartat.
Si de aici incep problemele, marile orase romanesti nu au fost gandite pentru asemenea fel de migratie si presiunea pe sistemele publice o sa fie imensa. Si daca pe sistemul sanitar, mai rezolvi una alta prin diverse solutii, cand vine vorba de scoala copilului situatiile sunt mai dureroase. Acum cativa ani, era schema cu viza de flotant pentru o scoala mai buna, peste nu foarte mult timp o sa auzim ca 500 de euro pe luna pe scoala copilului este ceva decent, sau il trimitem in provincie la bunici.
Cum am spus mai sus, migratia se va stabiliza, numai ca prototipul celui ce pleaca in strainatate se va schimba, iar golurile lasate de acestia vor fi mai greu de umplut. Acum ca noi ne prefacem ca nu vedem asta, este o alta discutie, dar va veni si ziua cand vom constata cu tristete aceste lucruri. Cam exact cum facem acum cu cei ce vor sa dea examenul de bacalaureat.
Nu-ți împărtășesc „optimismul” 🙂 Fiind vorba de o Uniune, ea funcționează pe principiul vaselor comunicante, la un moment dat se va ajunge la un echilibru între noi și ei. Estimarea mea este că se va petrece în următorii 10 ani. Pe de altă parte, deja pentru anumite lucruri „plecările” nu mai contează. Mă refer la zona high-tech sau inginerie. Ce va conta va fi un frizer bun, un bucătar bun, un sudor bun… Un inginer poate supraveghea o lucrare și din Honolulu. Un proiectant poate face o structură complexă și lucrând din Martinica. Telemedicina și robotizarea poate face ca o operație să fie făcută la Pucioasa de un medic din Londra. Eu acuma gestionez un proiect care are furnizor din Germania și discut cu „tehnicul” lui care e din Spania și „comercialul” din Italia. Proiect realizat de o echipă din România care va fi implementat undeva într-o țară din Africa, în care niciunul din noi nu va călca 🙂 Într-un alt proiect am un client care cumpără materia primă exotică de la un furnizor din Ungaria, o procesează aici și 90% din produse sunt vândute în UE că aici încă nu e o piață pentru produsul respectiv. Pandemia a schimbat perspectiva ceva mai repede.
„Si de aici incep problemele, marile orase romanesti nu au fost gandite pentru asemenea fel de migratie si presiunea pe sistemele publice o sa fie imensa.”
Superbitatea e alta: nici comuniștii nu puteau mai mult gândi în termeni voluminoși ca populație.
Doar legat de învățământ; când mai auzeam povesti cu „eram 20 pe un loc”, „eram 60 pe un loc”, „eram 40 pe un loc”, eu îi întrebam pe unii & pe alții, deștepții comunismului: De ce nu s-au construit mai multe licee & facultăți?
Răspunsurile erau pe măsură, că să nu vină prostii (?!?), că oricum nu erau lăsați pe drumuri, că de ce să facă asta, etc.
Deci, pe problema populației concentrate în acele câteva orașe, nu se vor găsi soluții nici în manualele comuniștilor.
Nasol.
„respectiv îți poți cumpăra o casă destul de ușor la niște rate suportabile. Cat timp, încă nu știm.”
30 de ani ți se pare suportabil??
De ce nu?
Întrebi serios, Cristi?
Dacă ai reclama cu vreo banca sau ești amic de ocazie cu cineva din bănci, ți-aș înțelege întrebarea. Altminteri, nu.
Ce înseamnă 30 de ani din viața unui om?
Ce înseamnă 30 de ani de terorism psihic, asediere psihica, unde accepți toate neregulile posibile din viața, la locul de munca, fiindcă nu vrei sa ratezi data lunara de achitare a datoriei (că altfel te roade dobânda compusa) & că doar o zi proasta, un accident, îți dă peste cap totul.
Nu mai pune întrebări d-ăstea, retorice, sarcastice.
Eu am două, deci sunt foarte serios.
Ok
https://project-e.ro/2021/02/12/mafia-imobiliara-manipuleaza-marea-masa-a-populatiei-pretul-imobiliarelor-este-supraevaluat/
Pingback: Știrile zilei - 24 martie 2021 ⋆ zoso blog
Fiecare cu bula sa.
Eu astept sa receptionez o casa si vorbeam ieri cu inginerul, care era disperat ca desi a crescut salariile aproape lunar, cum a venit primavara jumatate de echipa a emigrat pt ca acolo iau de minim 2x mai mult.
@Autor – ceva date oficiale cu cei 400000 de studenti din Bucuresti??
In 2019 erau 377000 in TOATA tara!
https://www.edupedu.ro/grafic-doar-377-de-mii-de-studenti-romani-incep-azi-facultatea-este-cel-mai-mic-numar-din-ultimii-20-de-ani/
Eu înțeleg că tu ești născut alaltăieri, dar să știi că a existat viață și înainte de 2019.
https://cursdeguvernare.ro/numarul-studentilor-dublu-fata-de-cel-din-1990-si-la-jumatate-fata-de-cel-din-2007-de-ce.html
Hai să facem împreună un exercițiu de lectură:
Față de 4-500.000 cât erau odată.
„Poetul” vrea să ne spună nouă că odată, demult, nu ieri, nu alaltăieri, nu anul trecut, erau în București 4-500.000 de studenți.
.
@Cristian
Există mulți oameni care citesc și nu înțeleg clar tot ce au citit. Sunt tot mai mulți cu fiecare an care trece.
Nu asta este problema cea mai mare. După ce au citit un text pe care nu l-au înțeles, toți, dar absolut toți, au o întrebare de pus. O întrebare care vine ca nuca în perete și demonstrează că nu au înțeles ce au citit.
Un studiu mai recent, privind educația în statele membre, publicat de Comisia Europeană, arată că în România, în 2006 față de 2000, procentul de elevi în vârstă de 15 ani care sunt analfabeți funcțional a crescut de la 41,3% la 53,5%. Prin comparație, în Finlanda doar 4,8% dintre elevii în vârstă de 15 ani au dificultăți în a înțelege ce citesc.
Din procentele respective o parte au plecat în Europa, iar cealaltă are acum între 30 și 36 de ani. Și trăiesc printre noi.