3 săptămâni de război

Deși situația de pe front nu este chiar așa cum o prezintă propaganda ucraineană, Putin nu mai are cum să câștige acest război și, nici cum să-și mai păstreze funcția. Poate să niveleze Ucraina la nivel de teren agricol, este terminat politic.

1) Lăsând la o parte ceea ce credem noi despre cum ar fi trebuit să desfășoare războiul, este evident că el nu a fost pregătit cum trebuie și că FSB l-a dezinformat mai mult sau mai puțin voit. Este clar că Putin a ajuns ca orice dictator bătrân, înconjurat doar de yesmeni care nu mai au curajul să-i spună adevărul. După episodul ăsta problemele de încredere și paranoia nu au cum decât să crească. Rușii au subestimat masiv și rezistența ucraineană, și reacția restului lumii. Planificarea a fost una superficială, gândită pentru un război scurt. Acum forțele ruse încep să se regrupeze, dar este deja prea târziu ca să mai atingă vreun obiectiv care să mai poată fi prezentat ca o victorie ca să salveze onoarea lui Putin.

2) Este evident că Armata Roșie nu este forța de temut. În mod clar există unități de elită care pot opera eficient și rapid în teritorii mici și în lupte de durată scurtă, dar invazia unei țări de dimensiune mare este altceva și trupele regulate sunt prost instruite, prost echipate, prost conduse. Chiar dacă pierderile reale nu sunt cele anunțate de propaganda ucraineană, ci chiar undeva la jumătate, tot vorbim de 6-8000 de pierderi de soldați și peste 1000 de echipamente militare. Chiar dacă armata rusă mai poate susține 2-3 săptămâni invazia, pierderile sunt imense și imposibil de recuperat, ceea ce face Rusia vulnerabilă la tendințe separatiste. Mă aștept ca în maxim o săptămână să mai izbucnească un conflict într-una din republici care să vadă o oportunitate (sau să fie ajutată să o vadă). Pierderile înregistrate fac puțin probabil un război cu NATO. Recurgerea la mercenari sirieni este mai degrabă un semn de slăbiciune și o amenințare mai mult teoretică, fiindcă e greu de imaginat din ce bani vor fi ei plătiți (și în ce monedă). Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o lecție și pentru China, care, în ciuda unei armate uriașe și în teorie bine dotate, nu are experiența unor conflicte serioase. Am vaga bănuială că în China tocmai s-a ordonat niște inventare serioase.

3) La fel de evidentă este incapacitatea logistică. Convoiul ăla de 60 de km este o dovadă asupra incapacității logisticii militare de a susține o operațiune de asemenea anvergură. De asemenea, este de văzut cât mai are economia resurse de a mai susține un război „de uzură”. De aceea nici nu l-au atacat ucrainenii deși era țintă sigură. Impactul vizual al coloanei blocate era mult mai mare decât eliminarea câtorva camioane de transport.

4) Belarus nu a intrat în război, în ciuda unor probabil presiuni majore. La fel de interesant este ce face Turcia în momentul de față, care a reluat relațiile diplomatice cu Grecia și Armenia. Este un punct de cotitură foarte important. Da, China este evazivă, însă la fel de evident este că s-a ferit de un sprijin deschis. De asemenea, e de urmărit și Transnistria, care, în momentul în care Moldova depusese cererea de aderare la UE solicitaseră recunoașterea independenței, au pus echipa de fotbal să pozeze cu Stop War. Situația în care se află acum Rusia poate face multe din republicile din aceste „conflicte înghețate” să-și reconsidere poziția.

5) Rusia nu contează informațional. A fost o decizie de a comunica exclusiv intern, și, desigur, contează și sancțiunile și blocarea vectorilor de imagine, însă nu cred că a fost un obiectiv. Asta s-a văzut și din resemnarea din conferințele de presă ale lui Lavrov. În 2014, propaganda a funcționat fiindcă acolo a fost o anexare pașnică și lipsită de proteste, inclusiv la nivel internațional. Reacția Occidentală coordonată, retragerea companiilor vestice, pierderile suferite de armată fac de data aceasta ca distanța între realitate și propagandă să fie mult mai mare și inevitabil să apară crăpături. Cam greu să ascunzi mii de arestări, chiar și lăsate doar cu o mică bătăiță și o amendă. „Martira blondă” e doar începutul. A fost bine parat, dar vor urma și altele, protestele vor deveni mai vocale mai greu de adus la tăcere. Sigur că rușii au crescut toată viața cu ideea de „cetate asediată” și Occidentul dușmănos. Doar că propaganda internă era cât de cât credibilă în înfățișarea Rusiei ca victimă. Acum ei sunt agresorii, ei comit crime împotriva unor „verișori”. Occidentul nu-i atacă, îi pedepsește. Efectul psihologic va fi enorm, momentan este departe de a atinge apogeul, populația este încă în stare de șoc. O perioadă va mai merge partea cu eroizarea și victimizarea, dar viața într-o dictatură paranoică nu e deloc amuzantă, iar amintirea lui Stalin nu cred că e ștearsă din memoria rușilor. Nu retragerea unor firme de cârpe scumpe sau fast-fooduri e problema, ci efectul psihologic al blocării accesului la niște produse aspiraționale. Nimeni nu cumpără un tricou de 100€ pentru „calitatea” produsului, ci pentru a fi văzut îmbrăcat cu brandul acela, fiindcă în mod sigur găsești produse de o calitate chiar mai bună la 10% din preț.

6) Blocada asta dă Rusia cu minim 10-15 ani înapoi. Putin pregătise economia pentru o parte din sancțiuni, pregătise ceva alternative, însă este clar că nu se aștepta la nivelul acesta de coordonare și rapiditate. Până acum UE răspundea cam în 3 etape (să ne gândim la recenta criză COVID): confuzie, erori, răspuns adecvat. Chiar dacă în momentul de față răspunsul nu este 100% adecvat, s-a depășit partea de confuzie și erori. Gestul de a confisca avioanele, plata datoriilor în ruble va închide colaborarea cu Occidentul și va rămâne la dispoziția Chinei. Chiar dacă sunt state care sunt dispuse în continuare să cumpere produse rusești, rămân problemele de natură logistică privind transportul și plata acestora, Rusia mai având acces la maxim 25% din containerele disponibile (companiile chinezești, însă acestea în mod clar vor prioritiza produsele proprii). De asemenea, Rusia se confruntă deja cu exod, nu doar al „gulerelor albe”, ci și al muncitorilor din *stanuri, care, cu devalorizarea rublei și previzibilelor probleme economice se reîntorc acasă, așa cum și diasporenii noștri au revenit pe perioada Covidului. Sigur că rușii anunță că vor naționaliza fabrici și magazine, doar că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, fiindcă lanțurile de aprovizionare sunt diverse și dependente de extern. Degeaba naționalizezi un magazin Nike dacă nu mai primești marfa de la producător. Mai sunt oameni la noi care știu diferența între adidașii Pionierul și… adidași, între sneakers „adevărați” și cei de la Drăgășani. Ca să nu mai vorbim de Quick Cola vs. Pepsi.

7) Eșecul lui Putin creează probleme serioase și pentru China pe termen lung. COVID, realizarea că Europa și SUA au devenit dependente de două țări cu sisteme politice diferite va duce la inversarea politicilor și la o limitare a globalizării. Pe termen lung, mă aștept ca procesul de repatriere a fabricilor din China să devină politică concretă, nu doar a companiilor, ci a statelor. E un fenomen care începuse timid înainte de Covid, atunci însă factorul declanșator fusese creșterea costurilor cu forța de muncă astfel încât pentru unele produse devenise mai ieftin să fie produse în Europa decât în China. Chinezii sunt adepții unei planificări pe termene lungi, cu viziune spre obiective majore, de aceea, cred că în momentul de față obiectivele Chinei se vor muta spre o dezescaladare a tensiunilor cu UE și SUA pentru păstrarea partenerilor economici. Sigur că pe termen scurt UE nu-și poate permite nici măcar scoaterea completă din ecuație a Rusiei, fiind dependentă de resursele acesteia, dar pe termen lung vorbim de implementarea unor politici de reziliență.

8) Pentru Europa urmează o perioadă dificilă. Decuplarea de Rusia nu este chiar atât de ușoară și situația asta stranie în care „ne certăm, dar îmi faci mai departe de mâncare” creează sentimente amestecate. Însă, treptat se vor găsi alternative.

9) Din punct de vedere politic, multe figuri/partide politice care funcționau pe baza prieteniei cu Putin deja înregistrează scăderi importante de susținere populară, de la Marine Le Pen la AUR. Cel mai lovit pare să fie Viktor Orban, care este în momentul de față în pericol de a pierde niște alegeri considerate ușor de câștigat. Deja Opoziția unită a scos afișe cu Putin vs. Europa. La noi AUR a pierdut deja 3,5 procente însă cred că legăturile lor cu Rusia sunt mai degrabă folclor decât realitate, scăderea fiind mai degrabă legată de încheierea restricțiilor legate de pandemie care le anulează cel mai important subiect de discuție de până acum (coroborat și cu neimplicarea lor în discuțiile legate de creșterea facturilor la gaze și electricitate). Este clar că în perioada următoare vom asista la o reorientare și o creștere a direcțiilor pro-europene.

10) O Moldovă scăpată de presiunea Transnistriei, chiar dacă nu va deveni prea rapid membru al UE (deși, teoretic pentru ea ar fi mai ușor, o decizie politică este imposibil de luat separat de Ucraina și, eventual, Georgia), va deveni un punct economic interesant nu doar pentru România, iar perspectiva unificării nu mai este chiar 0.

11) Ca de obicei, deși de data asta autoritățile au reacționat decent, România este în afara oricăror inițiative, e un simplu spectator în condițiile în care avem graniță directă cu Ucraina. Polonia se afirmă ca o mare putere diplomatică și va deveni un jucător semnificativ la nivel european, mai ales prin prisma legăturilor cu SUA și Germania.

Ce urmează: Rusia va fi cuprinsă de instabilitate. Provocări interne și externe, scăderea economică, pierderile (reale sau închipuite) în războiul cu Ucraina vor crea o presiune care va trebui să izbucnească. Probabil săptămâna viitoare vor apărea primele proteste mai semnificative și primele provocări militare prin republici, fiindcă mulți nu realizează că Rusia este o federație de vreo 20 de „republici”, ținute sub control doar de ideea puterii lui Putin și a armatei ruse.