Disperare

Tot ceea ce fac democraţii de când s-au anunţat rezultatele alegerilor denotă un singur lucru: disperare. Şi asta probabil îi va costa foarte mult în bătăliile care au mai rămas de purtat la actualele alegeri şi în perspectiva alegerilor viitoare. Pentru PD câştigarea sau pierderea Capitalei deja nu mai are nici o importanţă. 28% înseamnă sfârşitul, fie că Blaga ia sau nu Capitala. Ceea ce ţinea în frâu acest partid era speranţa că din iarnă vor ajunge graţie lui Traian Băsescu la guvernare, singuri sau cu ajutorul UDMR sau PNG. Cum însă PD este egal cu PSD, iar PNL mai vine cu vreo 20%, perspectiva guvernării dispare şi tot ceea ce au acumulat în 4 ani se va risipi. Nu pierderea capitalei îi sperie cel mai tare, ci izolarea şi eliminarea lor din orice calcule politice. Disciplina de partid se va duce, respectul şi frica de Traian Băsescu va dispărea şi ea (devreme ce acesta nu îi mai poate ajuta). Ei se agaţă acum de Capitală ca înnecatul de un pai. Din păcate însă, electoratul simte disperarea.

2 Comments

  1. Mihai

    Castiga Blaga sau Oprescu? Te intreb acum pentru ca nu imi place sa te dai destept dupa…

  2. Do I look like Mother Caterpillar? Nu vrei mai bine numerele de la loto? Notează: 9, 12, 34, 36, 45, 47.

Comments are closed