O strategie interesantă

În urmă cu ceva vreme spuneam că viitoarele alegeri prezidenţiale se vor desfăşura într-o altă paradigmă, datorită faptului că, la acea vreme, partidele politice se vor fi aflat cu sacii în căruţă, o nouă campanie electorală aducând un ROI foarte mic, ceea ce va conduce la schimbarea raporturilor între prezidenţiabili şi partidul propriu.

Mai spuneam atunci că viitorul preşedinte va fi o persoană cu un cu totul alt profil decât Traian Băsescu, adică o persoană „low profile”, eventual chiar un independent gen Mugur Isărescu sau Leonard Orban, cu un rol mai degrabă de monarh constituţional ales democratic de popor – departe de „preşedintele-jucător”.

Primul care a înţeles asta este Traian Băsescu, cel care şi-a început în Italia campania electorală pentru un nou mandat, încă o dovadă că este un politician abil. Traian Băsescu a înţeles că PD, plus sau minus L sau D, este un proiect politic eşuat şi că cel mai bine este să se distanţeze cât mai degrabă de el, bizuindu-se pe o platformă „civică” şi pe ideea că „Traian Băsescu este singurul care poate ţine în frâu o clasă politică incompetentă şi imorală”, adunând în jurul său „verticali” ca Monica Macovei, Cătălin Avramescu, Mircea Cărtărescu et comp.

Toate acţiunile prezidenţiale din ultima vreme încearcă să creioneze un alt preşedinte, un „campion al păcii la Marea Neagră”, „mesager al dialogului interconfesional” (invitarea papei), care ştie când să laude guvernul, când să-l dojenească părinteşte, sprijinit de intelectuali autentici şi integri, distanţându-se de un partid-umbră care nici nu-l mai ascultă, asezonate cu promisiuni de creştere a salariilor şi bineînţeles a pensiilor.

Este puţin probabil ca în următoarea campanie să-l mai vedem pe preşedinte alături de „vechii prieteni”, ceea ce lasă PD-ul în offside şi complet nepregătit în faţa scrutinului care urmează. Prestaţia jalnică a lui Cezar Preda dă măsura disperării unui partid rămas fără farul călăuzitor în plină furtună. Sunt convins că răceala nu este doar mimată şi că preşedintele pur şi simplu nu mai are nevoie de un partid pentru cel de-al doilea mandat.

Aşa cum am mai spus, în momentul de faţă preşedintele şi PD se incomodează reciproc. Redându-le democraţilor libertatea, preşedintele îi scoate din izolarea în care tot el îi adusese, evitând în acelaşi timp un decont care nu avea cum să nu aibă loc după previzibilul eşec de la alegerile parlamentare. „V-am lăsat de capul vostru, uite ce aţi făcut, incapabililor!” le poate spune acum Traian Băsescu liniştit. În acelaşi timp însă, se salvează el însuşi de umilinţa căciulirii pe lângă democraţi pentru ajutor în viitoarea campanie electorală.

Succesul acestei strategii depinde însă de prea multe variabile. Platforma civică din jurul preşedintelui trebuie să fie suficient de puternică şi convingătoare pentru a reuşi să mobilizeze electoratul şi să-l convingă că Traian Băsescu s-a schimbat cu adevărat. Preşedintele însuşi trebuie să îşi consolideze noua imagine de „independent”, după 4 ani în care a dictat democraţilor şi de câte ori pe zi să se ducă la WC. Dar, dincolo de aceste variabile cheia succesului acestei strategii o va constitui capacitatea platformei civice de a crea „urgenţa”. OK, avem o clasă politică incompetentă şi coruptă. Cu toate acestea, avem creştere economică şi în toate straturile societăţii se trăieşte mai bine ca acum patru ani. Suntem departe de atmosfera apăsătoare din timpul domniei PSD, suntem membri ai UE…

Avem Salvatorul, dar ne lipseşte Apocalipsa. Şi mă îndoiesc că într-un an cât a mai rămas până la alegerile prezidenţiale platforma civică va fi capabilă să inventeze una.