Adio, dar rămân cu (ceva din) tine

Răceala dintre preşedinte şi PD pare a se rezuma doar la „D”-ul din partid, nu la întregul său. Oricum, democraţii arată în momentul de faţă ca o găină decapitată, al cărui corp se mişcă spasmodic. Este vizibil că oamenii nu ştiu ce să facă şi încotro să o apuce, plecarea stăpânului în străinătate lăsându-i paralizaţi înaintea Consiliului Naţional unde trebuiau să-şi prezinte guvernul. De aceea l-au şi amânat, în speranţa că preşedintele se va întoarce mai bine dispus şi le va spune clar ce doreşte de la ei, să nu-l mai supere.

Confuziile în care se află partidul prezidenţial cu două luni înainte de alegeri nu sună încurajator. Pe lângă relaţia cu preşedintele şi certurile între „liberali” şi „democraţi”, PD se confruntă şi cu probleme legate de candidaţii la alegerile parlamentare, confruntându-se cu un val de renunţări din cauza costurilor prea mari pe care le implică o campanie.

De asemenea, în cazul în care se renunţă la votul uni-nominal, democraţii vor fi ţapul ispăşitor ideal, devreme ce acţiunea fost declanşată de „noii lor prieteni”, peremiştii. Chiar dacă nici lor nu le convine 100%, PNL şi PSD par să se fi adaptat mai bine noilor reguli ale jocului, iar din zona lor nu transpare decât linişte şi pace. Oricum, mass-media se concentrează acum pe democraţi, iar ieşirea de la TVR a preşedintelui nu a avut decât darul de a-i întărâta şi mai mult. Atacul este total neinspirat. Atunci când ai probleme, faci tot ce se poate să le maschezi, nu să ieşi şi mai mult în evidenţă. Atât preşedintele, cât şi democraţii, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a amplifica la maxim scandalul colaborării cu PRM, altfel o chestiune minoră şi neinteresantă. Iar recentul val de moţiuni de cenzură nu face decât să accentueze şi mai mult cât de bine colaborează cele două partide.

Şi PSD, dar şi PNL au tot interesul de a limita dimensiunea democraţilor, cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu este încă la Cotroceni. Democraţii nu s-au dovedit până acum partener de încredere ăn nici o coaliţie din care au făcut parte, ba din contră, în ambele cazuri au încercat să „sugrume” partenerul. Pe de altă parte, însă, există în PD un nucleu care a reuşit o colaborare OK cu PNL. Din păcate însă, exact acest nucleu este acum pus pe făraş. În plus, ascensiunea puciştilor liberali reduce sensibil şansele de colaborare cu PNL (lăsând la o parte concurenţa celor două partide pentru electoratul de dreapta).

Un sistem politic în trei este inevitabil instabil şi va avea tendinşţa să se echilibreze. De aceea, din 2005 încoace, rând pe rând, partidele au încercat să colaboreze astfel încât să elimine unul dintre ele. Din păcate însă, indecizia, lipsa de viziune au dus ca fiecare încercare să eşueze până acum. PNL a rămas în picioare şi urcă acum spre 25%. PSD şi-a revenit şi este în grafic cu 30-35%. Acum este rândul PD-ului să fie testat, iar pentru ei devine şi mai dificil deoarece se întâmplă exact în prag de alegeri şi-i transformă în sac de box, având toate şansele de a-şi petrece campania electorală în explicaţii şi dezvinovăţiri.

Nu sunt de acord cu cei care merg pe ideea că Traian Băsescu poate numi orice premier vrea. Decât dacă vrea să se sinucidă politic. Se uită că mandatul său are un AMR scurt şi ignorarea unei majorităţi parlamentare îl va aduce în campania electorală cu tinicheaua „nesocotirii voinţei populare” legată de coadă.

Înclin să cred că bătălia alegerilor parlamentare va fi… funcţia de preşedinte al Senatului. Este foarte posibil scenariul demisiei lui Traian Băsescu imediat după alegeri şi nominalizarea ca premier, însă pentru asta este vital ca funcţia de preşedinte al Senatului să fie obţinută de un om de încredere. Acest scenariu este singurul care mai poate inversa trendul şi scoate PD din poziţia de ghiocel. Altfel, impunerea unui premier peste voinţa Parlamentului va dura fix până la încheierea mandatului prezidenţial, deci, câteva luni, iar perioada va fi caracterizată de un scandal perpetuu făcând re-alegerea sa (şi mai) problematică. Mult mai plauzibilă este acceptarea premierului dorit de Parlament şi derularea unei campanii electorale prezidenţiale pe tema „singurul care poate ţine în frâu o clasă politică incompetentă şi coruptă”.