„Prietenia” PNL-PSD

După întâmplările de marţi – moţiunile PSD şi negocierile din miez de noapte în care „PSD a ieşit învingător” au apărut articole care „denunţă” „cârdăşia” dintre cele două, rezumându-se la aspectele de faţadă. Realitatea este însă mult mai pragmatică. Cel două partide încearcă doar să-şi maximizeze câştigurile.

Lipsa de înţelegere a unor aspecte simple în democraţie a făcut ca orice înţelegere între două partide politice să fie denunţată simplist ca fiind „cârdăşie” şi, în general, impunerea ideii că negocierile sunt ceva „câh” care trebuie evitat. PNL şi PSD negociază punctual. Unul rămânerea la guvernare, celălalt avantaje pentru o parte din categoriile sale ţintă, în cazul de faţă, pensionarii şi profesorii. Evident că şi de o parte şi de alta există derapaje populiste, dar mi se par fireşti în condiţiile în care urmează alegerile şi fiecare încearcă să-şi tragă spuza pe turta sa.

Colaborarea între cele două nu are cum să fie una serioasă, pe termen lung, nu doar din simple considerente ideologice sau istorice, ci şi ca strategie politică. În momentul de faţă, atât PNL, cât şi PSD, au tot interesul de a minimiza PD-ul, care cu ocazia asta a rămas de fraier cu dânsa moţiunea în mână privind cum ceilalţi doi trag – din nou – toate foloasele, inclusiv de pe urma muncii lor. PNL nu are nici un interes de a se băga într-o combinaţie de guvernare cu un PSD aflat în plin avânt electoral, şi cu un scor probabil de 40% la alegerile parlamentare, în vreme ce un PD groggy, măcinat de conflicte interne şi disperat că ratează ajungerea la putere ar fi tocmai bun, mai ales că impunerea premierului o va face, totuşi, Traian Băsescu.

Aceleaşi raţionamente ar trebui să le facă şi social-democraţii, mai ales că, pe canale subterane, negociază şi ei cu Traian Băsescu o eventuală înţelegere post-electorală. O alianţă reală cu PNL ar fi dificil de gestionat pe termen lung şi i-ar permite lui Traian Băsescu să se poziţioneze în opoziţie, acolo unde îi place cel mai mult. Fiindcă oricât de slăbit ar fi acesta, deţine încă unele pârghii prin care să le facă viaţa amară.

Ţinând cont că nici ei nu au câştigat mare lucru din aceste negocieri, nici PNL-ul nu a pierdut mare lucru mai degrabă miza a fost lăsarea PD-L în offside. Fiindcă o a doua miză a alegerilor (după cea enunţată acum câteva zile, şi anume bătălia pentru supremaţie între PNL şi PD – bătălie deja adjudecată, spun eu, de liberali) o reprezintă şi lupta pentru mâna PD… Unde, din nou, PNL este în avantaj, în PSD existând o tabără destul de puternică – în jurul lui Năstase şi Iliescu – care refuză „dialogul”, insistând pentru colaborarea cu PNL (deşi acesta nu vrea).

În acest sens mi se par intersante şi manevrele din PD, mai ales forţarea candidaturii lui Stolojan (care începe din ce în ce mai mult să mi se pară a fi pregătit pentru rolul de „ţap ispăşitor” al eşecului democraţilor) într-un colegiu. Din punct de vedere strategic, „legarea” lui Stolojan mi se pare o mare greşeală, deoarece îi limitează acestuia raza de acţiune astfel încât nu ar mai putea ajuta candidaţii democraţi. Ceea ce era considerată o „invazie” liberală în PD (inclusiv de mine) începe să fie mai degrabă o declinare a răspunderii pentru un eşec previzibil. Iar după ce „dragă Stolo” va fi dat deoparte ca responsabil pentru pierderea alegerilor, nimic nu mai stă în calea colaborării PNL-PD. Sau PSD-PD.