A trecut… acceleratul?

Iar în urmă-i, din tufişuri,
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:
-Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Înt-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vâlvoi
Şi, făcând pe supăratul:
– Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul…

Leu se întoarce de unde plecase (3,76 şi scade în continuare), Banca Transilvania nu a picat, nici BRD nu dă semne de oboseală precum eram anunţaţi de „specialişti” prin sms-uri şi emailuri binevoitoare, Tăriceanu şi Băsescu au adoptat morga de oameni responsabili şi serioşi şi parcă şi Mircea Geoană şi-a trimis cosmonauţii la culcare. Doar bursa mai suferă în continuare, dar oricum acolo este vorba de un joc închis, prea complicat pentru „cetăţeanul de rând”. Până la urmă singurele victime par a fi cei care au avut de plătit rate, chirii, facturi zilele trecute dimpreună cu celebra familie Ionescu. Şi, desigur, casandrele ale căror predicţii nu s-au împlinit. A trecut acceleratul?

Desigur, criza nu a trecut, iar efectele ei vor fi ceva mai profunde. Însă nu trebuie să ne aşteptăm ca de mâine brusc românii (americanii, europenii, whatever) să devină brusc mai responsabili, mai grijulii, mai preocupaţi de viitorul lor. Doar după Caritas a urmat FNI, după FNI au fost cooperativele de credit… Foarte puţini sunt cei care învaţă ceva din greşelile altora sau chiar din cele proprii. „Nu mi se poate întâmpla tocmai mie” este o credinţă suficient de puternică pentru a fi anulată de o „criză mondială”.

Cu toate acestea, şansele ca România să fie afectată serios se diminuează pe zi ce trece. În principal, cauzele sunt 3 şi le-am amintit într-un articol mai vechi:

• criza economică prinde România pe un trend de creştere economică solidă, cu indicatori macroeconomici OK – grad de îndatorare redus, inflaţie în scădere, creştere economică, deficit bugetar (deocamdată) în parametri;
• un sistem bancar primitiv, supravegheat de o bacă centrală conservatoare (care, de regulă, acţionează în contra-timp cu piaţa, dar asta este o altă istorie);
• criza economică este în primul rând o criză de lichiditate, or România are o problemă fix cu excesul de lichiditate din cauza absenţei unor proiecte capabile să-l utilizeze eficient.

De afectat vor fi afectate doar domeniile bazate pe speculaţie nu pe investiţie, cum ar fi imobiliarele. Creşterea acestui sector nu era bazată pe „familiile Ionescu”, ci pe speculanţi imobiliari. De aceea avem proiecte imobiliare construite nu pentru locuit (suprafeţe exagerat de mari, greu de întreţinut, zone aglomerate sau departe de oraş, lipsite de utilităţi – şcoli, grădiniţe, magazine de proximitate, parcuri -, în cele mai multe cazuri fiind vorba de şantiere pe termen lung – proiecte „pe faze”) ci pentru speculat. În urmă cu ceva vreme, Cotidianul (parcă, nu mai găsesc articolul) publicase o statistică potriv căreia doar 8% din noile construcţii ajung la utilizatorul final. Este de ajuns să te uiţi la proiectele finalizate deja să vezi cîte apartamente sunt şi locuite – cum e cazul proiectului de lângă stadionul Dinamo, de exemplu. Cei care deţin astfel de apartamente vor avea probleme în a le valorifica. Cum aici este însă vorba de investitori instituţionali, mă îndoiesc că aceştia se vor grăbi să vândă acum astfel încât să se prăbuşească preţurile. Preţuri care, în momentul de faţă, sunt irelevante din moment ce numărul tranzacţiilor este nesemnificativ. Blocajul va mai dura cel puţin un an până când efectele psihologice ale crizei se vor fi consumat şi sistemul bancar va reîncepe să funcţioneze normal. Abia într-un an şi jumătate de-acum încolo se vor fi aşezat preţurile pe baze reale, deşi este posibil să se întâmple chiar mai devreme. Prognoza mea este de 1,5-1,8*salariul mediu lunar/mp, ceea ce pentru Bucureşti înseamnă 1.800-2.150 euro/mp.

Cererea speculativă s-a evaporat, astfel că noile proiecte sunt amânate pe termen indefinit. Pentru constructori însă, tragedia nu este chiar aşa de mare. Pentru ei există proiectele de infrastructură – firmele mari – iar pentru micile firme sunt construcţiile private care vor continua întrucât veniturile nu vor fi foarte afectate. Amânarea proiectelor imobiliare noi şi lipsa de realism a celor deja finalizate va face ca presiunea asupra apartamentelor vechi să rămână constantă pe termen mediu.

Un alt efect posibil asupra economiei româneşti ar fi reducerea cererii în Uniunea Europeană, care să afecteze exporturile româneşti (în jur de 70%). Este posibil, dar, totuşi, puţin probabil. Aşa cum am spus, criza actuală are două componente: una psihologică, mai dificil de tratat, şi una de lichidităţi. Din această cauză, este de aşteptat ca, cel puţin pe termen mediu, toate statele să ia măsuri de încurajare a consumului pentru a scoate economiile din recesiune: facilităţi fiscale, reducerea dobânzilor. Din această cauză, este perfect posibil ca UE să-şi revină înainte ca efectele crizei să se propage cu adevărat şi în economia românească.

De asemenea, se vorbeşte despre scăderea remiterilor românilor din străinătate, desigur, pe fondul crizei economice. Din nou, avem de a face cu nişte aşteptări, nu cu certitudini. Deocamdată, criza este localizată la câteva sectoare – bănci, imobiliare, construcţii şi afectează destul de puţin marea masă a populaţiei, care, cel puţin pentru moment, nu se confruntă cu scăderi semnificative ale veniturilor. De aceea, cel puţin pe termen scurt, nu se poate vorbi de o scădere a remiterilor şi, implicit, a consumului. Dacă lucrurile se vor rezolva în UE – şi există toate premisele să se rezolve pe termen scurt – volumul intrărilor va continua.

Ce vor scădea cu siguranţă pe termen scurt vor fi investiţiile. Multe firme îşi vor revizui planurile de extindere – ceea ce, pe de-o parte este bine, fiindcă oferă timp pentru consolidare. Dar, din nou, România este avantajată în acest sens şi sunt convins că după o perioadă scurtă de recul – 3-6 luni – lucrurile vor reveni.

Trebuie salutat şi atitudinea responsabilă a premierului, a preşedintelui şi a guvernatorului BNR, în contrast cu iresponsabilitatea sindicatelor. În acest sens, este posibil ca solicitările sindicale să fie privite cu ostilitate de restul populaţiei şi guvernul să adune puncte suplimentare.

Volatilitatea cursului va continua şi este posibil ca pragul de echilibru să fie împins spre 3,7-3,8 şi abia spre finalul lui 2009 să revină în intervalul 3,5-3,6, dar aici va conta şi finalul de an, care poate readuce intervalul de variaţie la 3,6-3,7. Dacă situaţia de pe pieţele europene se va linişti mai devreme, este posibil ca leul să redevină atractiv pentru speculaţii, în condiţiile unei dobânzi net superioare.