Partidele după alegeri

Acum că avem guvern în funcţiune şi noua putere îşi preia treptat atribuţiile, să trecem în revistă consecinţele pentru partidele rămase în joc.

Întâi, cele generale:

Mi-a plăcut foarte mult un comentariu a lui Bleen, care punctează cea mai importantă modificare a zonei politicului: eliminarea radicalilor din scenă. Mă tem însă că asta va lovi cel mai tare PD-ul, cel care, prin temele abordate şi prin discurs încurajase un comportament taliban al susţinătorilor proprii. Nu trebuie să fii un observator fin ca să vezi că suporterii democraţi sunt cei mai vehemenţi şi violenţi – este suficient să citeşti forumurile principalelor cotidiene şi să te saturi de ură viscerală şi limbaj de o violenţă gratuită. Pentru moment, democraţii sunt prea preocupaţi de preluarea puterii pentru a mai face şi calcule electorale, ceea ce s-ar putea să-i coste în eventualitatea în care celelalte partide se trezesc mai repede. Tot democraţii sunt dezavantajaţi suplimentar şi de desele schimbări de macaz şi de poziţia foarte vulnerabilă în care se află Traian Băsescu. În fine, PD va avea probleme în a identifica temele de bază pentru un nou discurs, moralitatea, reforma clasei politice, justiţia devenind ridicole în context, iar populismul va duce la confuzii cu PSD-ul. Apropo de PSD, cele două partide vor avea dificultăţi serioase în a se mai diferenţia, în avantajul PSD-ului care poate colecta voturi de la PD (invers, mai greu).

În ciuda folclorului vehiculat zilele acestea, poziţia lui Traian Băsescu este din ce în ce mai vulnerabilă. Toate gesturile sale „de forţă” sunt de fapt acţiuni defensive: coaliţia PD-PSD a apărut pentru a nu se realiza coaliţia PSD-PNL. Departe de a fi un succes, reprezintă o cedare şi o „trădare” a propriului electorat. Dar, o nouă rămânere a PD în afara puterii ar fi însemnat ruptura definitivă a acestuia de Traian Băsescu, lăsându-l fără nici un sprijin la alegerile prezidenţiale. Aşa, Traian Băsescu rămâne în cărţi, măcar la modul teoretic. La fel şi nominalizarea lui Boc, este mai degrabă rezultatul unui compromis cu PD (gestul de forţă fiind cel iniţial, impunerea lui Stolojan, pe care democraţii nu-l sufereau). Influenţa reală asupra guvernului este dată şi de faptul că acesta nu respectă nici unul din criteriile stabilite iniţial de Traian Băsescu (competenţă, moralitate, fără „greii” PD). Faptul că şi-a impus oamenii în poziţii de forţă este foarte posibil să nu se datoreze neapărat sieşi, cât pur şi simplu influenţei acestora (Roberta Anastase fiind fiica unui important baron local, a reuşit câştigarea directă a mandatului, iar Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea fiind soţiile… soţilor lor, şi ele câştigând mandatul din prima. În nici unul din cazuri victoria nu se datorează influenţei lui Băsescu). Singurul lucru care este deocamdată neclar este natura raporturilor dintre PD şi PSD în cadrul guvernului. Pentru moment pare să avem de a face cu două guverne paralele.

Am serioase dubii că PD şi PSD vor produce „aripioare” disidente, cel puţin până la alegerile prezidenţiale. Ion Iliescu şi Adrian Năstase cârcotesc degeaba pe margine, poziţiile lor în partid fiind foarte slabă, mai ales a ultimului, care are toate şansele să fie exemplul dat Europei că anti-corupţia funcţionează. În PD, este de urmărit traiectoria puciştilor liberali rămaşi fără „coledzi” după retragerea lui Stolojan.

Se tot vorbeşte acum de modificarea cadrului legislativ electoral în vederea eliminării definitive a PNL. Despre această modificare se va putea vorbi abia după clarificarea poziţiilor care se va petrece la alegerile prezidenţiale dar, cu cât se face mai târziu, cu atât va fi prea târziu. În opinia mea, nu este o ipoteză de luat în considerare, deoarece atât PSD, cât şi PD au nevoie de PNL ca soluţie de backup. Alegerile euro-parlamentare vor fi un test asupra impactului în electorat a noii configuraţii.

Acum, pe partide:

PSD

De departe, este câştigătorul detaşat. A ajuns în guvern, şi-a impus oamenii în poziţii, a eliminat din discursul opoziţiei temele care nu-i conveneau. Pe termen scurt, are perspective bune de creştere şi consolidare a bazinului electoral. Este posibil să recupereze câteva procente de la PNL şi de la PD. Porneşte cu principala şansă la următoarele alegeri – europarlamentare şi prezidenţiale. Pe termen lung, îi văd apropriindu-şi o parte din baronii locali democraţi, în special în eventualitatea câştigării prezidenţialelor. Un scenariu perfect plauzibil l-ar constitui câştigarea prezidenţialelor de către PSD, eliminarea PD din guvern şi finalizarea mandatului în minoritate, cu sprijin PNL.

PD

Paradoxal, deşi conduce guvernul, PD se află în poziţia cea mai vulnerabilă. Pentru ei, devine critic să câştige prezidenţialele pentru Traian Băsescu, ceea ce înseamnă o performanţă bună în guvern în vederea recuperării electoratului pierdut prin alianţa cu PSD. Vor trebui să se lupte cu beţele în roate pe care le va pune PSD (destul de discret, însă, fiind şi ei interesaţi de o bună performanţă guvernamentală până la prezidenţiale). PD s-a făcut remarcat în special printr-un discurs anti-sistem iar acum trebuie să adopte un discurs pozitiv. De asemenea, va trebui să facă o echilibristică între necesităţile guvernării în parteneriat cu PSD şi respingerea acuzaţiilor opoziţiei liberale privind „refacerea FSN” şi recuperarea electoratului anti-FSN/PSD.

PNL

Şi PNL este destul de vulnerabil. Nu s-a remarcat niciodată în opoziţie şi o schimbare de paradigmă electorală îi poate scoate în afara Parlamentului la alegerile următoare. Nu ar trebui să se îmbete cu apă rece la gândul că electoratul dezamăgit de PD va trece automat la ei. În momentul de faţă, PNL este un partid urât (uneori chiar cu violenţă) iar din guvernare s-a reţinut doar prestaţiile lui Cioroianu, Chiuariu (ambii victime ale mass-mediei), Adomniţei sau Nicolăescu. Este imperativ în momentul de faţă o „schimbare la faţă” şi poate că o înlocuire a lui Călin Popescu Tăriceanu cu un Crin Antonescu să aibă un impact pozitiv. De asemenea, PNL are de luptat şi pe frontul „diplomatic” pentru a împiedica o modificare a legislaţiei electorale, iar asta trebuie împăcat cu o obligatorie radicalizare a discursului critic. Liberalii trebuie să profite de culoarul de dreapta rămas liber şi să contreze orice încercare a PD de a reveni la dreapta. PNL se va confrunta în următoarea perioadă cu obişnuitul discurs referitor la „dezastruoasa moştenire” care să mascheze abandonarea promisiunilor electorale.

Pentru a-şi apropria electoratul anti-PSD/FSN proaspăt dezamăgit PNL trebuie să acţioneze ferm, şi să profite de orice breşă în discursul celor două. Un bun punct de atac ar fi „mogulii” lui Băsescu, care au rămas… trei, Luca şi Matei, adică Dinu şi Patriciu (bonus, Fenechiu, transformat dintr-un obscur lider local în dujmanul de clasă nr. 2). Traian Băsescu chiar este vulnerabil şi ar fi bine să înceapă lupta cât mai devreme, cât încă şocul „refacerii FSN” este mare. După ce lumea se va obişnui cu ideea, va fi mai greu de atacat din această perspectivă. Ideea salvatoare pentru PNL este poziţionarea ca alternativă la FSN şi impunerea rapidă a unui candidat la prezidenţiale ca alternativă la candidatul PSD.

Traian Băsescu

În măsura în care discursul de la Naşul poate fi considerat o indicaţie, preşedintele a expus 3 idei importante care pot constitui bazele discursului său în vederea realegerii: reforma administrativă (aici are toate şansele să eşueze, fiindcă o reorganizare administrativă ar strica ploile baronilor locali şi ar ofensa „patriotismul local” – e de-ajuns ca adverdsarul să impună ideea că „Traian Băsescu vrea să ne desfiinţeze judeţul” şi nu mai obţine nici măcar un sfert de vot în judeţul respectiv), reforma administraţiei publice (o temă populară, de succes, dar aici poate intra în conflict cu unii doritori de sinecuri, dar cum partidele nu au oricum suficienţi oameni…), oligarhii liberali Patriciu şi Fenechiu (o temă fumată, nu cred că mai impresionează pe cineva, deşi sunt prezentaţi ca vinovaţi pentru nerealizarea coaliţiei PD-PNL şi astfel pot îmblânzi electoratul propriu).

Pentru Traian Băsescu, problema poate veni din faptul că la prezidenţiale vom avea un candidat PSD, un candidat anti-PSD şi el însuşi. Electoratul PSD îşi va vota candidatul, electoratul anti-PSD va avea alternativă (sau nu).