Câteva cuvinte despre criza economică

Observ că de ceva vreme, în lipsă de alte subiecte, multă lume îşi dă cu părerea despre criza economică şi citesc tot felul de bălării cu pretenţii de analize financiare. Mai mult chiar, în Ziarul Financiar, un nene propunea ca soluţie pentru creditul imobiliar exact derivatele care au îngropat sistemul bancar. Adică ipotecile să fie transformate în titluri tranzacţionabile la bursă. Deci:

1. Criza mondială este cauzată de prăbuşirea unui Caritas mondial, încurajat de lipsa de reglementare şi inconştienţa sistemului bancar. Criza va dura fix cât sumele reale vor acoperi sumele create artificial. Cum în România perioada de umflare artificială a fost foarte scurtă (2006-2008) şi perioada de recuperare va fi mult mai scurtă. În plus, suntem surprinşi într-o perioadă de subdezvoltare şi cam în toate sectoarele este loc de creştere pe termen mediu şi lung, ceea ce ne face mult mai atractivi pentru investiţii.

2. Actuala cădere a leului nu are justificări macroeconomice (nici măcar economice), fiind de natură psihologică, România, ca şi ţările din regiune care suferă aceeaşi depreciere fiind considerate pe moment victime sigure. La noi, căderea este amplificată şi de faptul că ţara nu mai este guvernată de două luni de zile, iar BNR încă nu s-a dumirit ce se întâmplă în economia românească şi în economia mondială (nu că ar fi înţeles vreodată). 20 de ani de decizii de politică monetară greşită trebuiau plătiţi la un moment dat. Vina este aproape exclusiv a BNR fiindcă, exceptându-l pe Vosganian, la MF au fost în general contabili mediocri care nici nu au făcut bine, dar nici nu au stricat.

3. Dacă guvernul anterior a gestionat prost ultimul an de mandat – în rest având overall o prestaţie decentă (deşi ce a făcut Vosganian în ultimul an este incalificabil) – actualul nu face absolut nimic. S-a pierdut o lună degeaba şi lucrurile nu par a se mişca în nici o direcţie. Ca să fiu sincer, cunoscând rapacitatea celor două grupări, mă aşteptam ca „băieţii” să se organizeze rapid şi să înceapă „să producă”. Or, ca să producă ei, trebuie să deblocheze cumva economia, intrată din octombrie în recesiune forţată. Evident, aici nu se pune problema ca BNR (şi statul) să arunce imediat cu bani în populaţie. După secetă, prea multă apă dintr-o dată face mai mult rău decât bine. Dar normele din octombrie au fost inutile, fiindcă oricum creditarea scădea de la sine. Atunci era momentul declanşării relaxării politicii monetare, şi s-ar fi asigurat un flux financiar care ar fi permis un soft landing. În momentul de faţă, şansele pentru un hard landing sunt din ce în ce mai mari, iar pentru asta nu există vinovaţi decât în BNR şi în actualul guvern (parţial la guvernul Tăriceanu). Criza este generată intern şi are foarte puţin de a face cu ce se întâmplă în afară. Economia românească nu este foarte expusă (ponderea exporturilor fiind de doar 30% din PIB). Guvernul însuşi generează arierate suplimentare de circa 2% din PIB, inducând presiuni în plus în economia reală. Ca să nu mai vorbim că România este singurul stat care încă nu are anunţate măsuri de ajutare a economiei în momente de criză şi vorbeşte de un deficit bugetar de sub 2% în condiţiile în care nimeni nu mai dă doi bani pe indicatorul acesta.

4. Un acord cu FMI este o prostie. Este o altă instituţie anchilozată şi, dacă BNR-ul nostru este cu doar 2 ani în urma economiei, FMI a rămas blocat în anii ’90. În plus, banii de la FMI se duc la stat, unde au toate şansele să să se rătăcească, în vreme ce banii de la UE sau băncile europene se duc în economie.