Guvernarea Tăriceanu a produs un paradox economic. Deşi fiscalitatea a scăzut, economia neagră/gri a crescut. Ultima estimare a celor de la INS vorbeşte de 28 de miliarde de euro. Explicaţia constă în două fenomene, ambele deosebit de periculoase.
În primul rând, a crescut aversiunea faţă de stat. Începută în timpul domniei lui Adrian Năstase, ura efectivă faţă de stat a crescut în rândul populaţiei. Fenomenul s-a accentuat în timpul guvernării Tăriceanu, în special în urma unor măsuri nepopulare, intens mediatizate, cum este taxa auto. De asemenea, legat de asta, a crescut comportamentul abuziv al instituţiilor statului, un exemplu trist fiind ANAF-ul care şicanează voit agenţii economici (un exemplu pervers întâlnit la 3 dintre clienţii mei – declaraţiile lunare sunt doar ştampilate, nu şi numerotate, astfel la un control considerându-se că declaraţia nu a fost depusă şi automat se primeşte amendă; fiind vorba de trei firme din sectoare diferite se exclude eroarea umană; o altă plăcere este modificarea regulilor cu 2 zile înainte de termenul limită; mai nou au tăbărât cu controalele pe firme). Birocraţia de stat a crescut cu 300,000 de persoane sub Tăriceanu şi 120,000 sub Adrian Năstase, iar ponderea salariilor funcţionarilor publici în PIB a ajuns la 8%. O sumă enormă, indiferent de criteriile la care ne raportăm, dar care nu se reflectă deloc în calitatea serviciilor.
În al doilea rând, s-a redus din ce în ce mai mult percepţia asupra serviciilor oferite de stat, astfel încât motivaţia conformării voluntare a cam dispărut. Serviciile medicale sunt la pământ, deşi li se alocă sume importante, care au crescut de la an la an. Învăţământul se degradează, deşi primeşte şi el bani grămadă. Infrastructura se degradează. Pensiile sunt în continuare mici (iar guvernul Băsescu fură 0,5% din contribuţiile la pensiile private). Siguranţa cetăţeanului este o glumă proastă. Justiţia este penibilă. Atunci, de ce să mai plăteşti taxe?
Spuneam la începutul anului că niciodată nu am avut un sentiment mai acut de distanţă între clasa politică/administraţie şi cetăţean. Deşi situaţia în economie se degradează pe zi ce trece, guvernul nu face absolut nimic. În campania electorală Băsescu nu mai prididea cu vizitele prin fabrici şi uzine ca Nicolae Ceauşescu. Acum, că are la dispoziţie guvernul şi 70% în Parlament nu se întâmplă nimic. Se termină şi februarie şi România nu are buget adoptat. Clasa politică are cu totul alte preocupări, creiza economică nepărându-li-se foarte importantă. Mass-media, inclusiv cea autointitulată quality, are alte subiecte pe agendă.
Cum guvernul Băsescu a majorat deja fiscalitatea (şi acesta este doar începutul) economia subterană va creşte în continuare, profitând şi de pretextul crizei economice.
De ce situezi creşterea aversiunii faţă de stat în guvernarea Năstase? Ţi se pare că guvernarea CDR a produs o uriaşă iubire faţă de stat?
Doi: noi vrem ca statul să existe, dar să nu se vadă. Adică noi să facem fix ce vrem, iar el să ne lase în pace. Nu se poate!
Birocraţia de stat a crescut? Nu ştiu, dar nu prea cred că toţi cei nou angajaţi sunt birocraţi. Poate bugetari, dar asta e o altă mâncare de peşte. În plus, descentralizarea a produs peste tot în lume o creştere a costurilor de administrare a statului. Şi ştii de ce, nu e cazul să mă explic. Statul centralizat este mai ieftin şi mai eficient, restul e gargară. Când apare fragmentarea iraţională a puterii, statul devine ineficient, pentru că apar paralelisme, instituţii redundante, pisica moartă e aruncată de la unii la alţii, şi proştii plătesc. Şi nu primesc mai nimic în plus în schimb.
În rest, de acord: nu există vreun guvern post decembrist mai alăturea cu drumul ca ăsta! Şi cum zici, e doar începutul!
Guvernarea CDR a adus nemulţumiri, dar ele s-au îndreptat mai degrabă împotriva PNŢCD decât a statului.
Cu doi sunt de acord.
La paragraful următor trebuie să nuanţăm amândoi. Sunt de acord cu ce spui că un stat descentralizat impune o creştere, însă ceea ce a făcut Tăriceanu (continuând la un nivel superior modelul Năstase) e de-a dreptul… Sunt atâtea Agenţii de stat, cu bugete impresionante care n-au pur şi simplu obiect de activitate. Pe aceeaşi linie merge şi Boc, prin înfiinţarea a două ministere inutile. În schimb, sunt instituţii care nu au personal suficient pentru volumul (inutil) de muncă. Că tot am adus vorba de declaraţii, ele se depun peste tot ŞI pe hârtie, ŞI pe dischetă. Volumul acela de hârtii trebuie gestionat într-un fel. Un alt exemplu, depunerea ştatelor de plată la ITM. De ce? Nu există cărţile de muncă, contractele de muncă? Obligaţiile către stat sunt declarate oricum la instituţiile aferente (şi nu face nimeni cross-checking). Sunt nişte hârtii plimbate aiurea.
Am scris, şi pe vremea când încă mai eram jurnalist, şi presa liberă, şi acum, ca simplu gură-cască pe Net, despre nevoia de RAŢIONALIZARE a statului, ceea ce constituie esenţa procesului de reformă a statului. Or nimeni nu vrea să înţeleagă că un stat nu este un Turn Babel, în care fiecare vorbeşte pe limba lui, şi nimeni nu se înţelege cu nimeni.
De ce nu pot exista formulare unice când este vorba de unul şi acelaşi lucru? De ce dracu am îngropat averi în aşa-zisa e-guvernare, când nimeni nu ştie de ea? De ce, de ce? Pentru că din aceste măgării ies banii.
Statul român este iraţional construit, şi din această cauză risipeşte resurse. Este un adevăr de care trebuie să ţinem cont când judecăm performanţa statului.
După cum bine ai observat, oamenii nu au niciun motiv pentru a plăti taxe. Iar dacă mă întrebi pe mine, îţi spun cu mâna pe inimă că nu simt nicio obligaţie morală, ci doar legală, de a o face.