În mod sigur, PNL are nevoie de un nou lider. Călin Popescu Tăriceanu a fost epuizat de mandatul de premier şi în momentul de faţă nu doar că este antipatizat de o bună parte a electoratului, dar este efectiv urât, o ură ciudată, cum probabil că numai asupra lui Ion Iliescu se revarsă. Dar nu Crin Antonescu este soluţia. Nu poţi candida la conducerea unui partid politic în condiţiile în care eşti cel mai mare chiulangiu în Parlament.
De altfel, acesta era şi motivul pentru care nu am luat în serios demersul celor doi contestatari din PNL. Nici Crin Antonescu, nici Ludovic Orban nu au făcut niciodată nimic. Primul are doar meritul de a fi cel mai bun orator parlamentar, discursurile sale fiind literatură adevărată. În rest, s-a făcut remarcat prin capacitatea sa de fofilare şi cârcoteala TV. În colegiul său a fost înfrânt de Ionuţ Popescu, care nici măcar nu şi-a făcut campanie electorală şi, oricum, mă îndoiesc că are o notorietate mai mare, deşi a fost recent ministru.
Nici Ludovic Orban nu e departe. Deşi aparent este opusul lui Antonescu, exercitând până acum funcţii publice, nu s-a făcut remarcat prin nimic. Când, ca politician, eşti cunoscut ca „ăla care cântă la chitară”, ar trebui să te gândeşti că ai o problemă.
Amândoi merg pe ideea jenantă de victime ale „dictatorului” Tăriceanu, „care a sacrificat partidul ca să fie el premier”. În lumina dezvăluirilor recente, acuzaţia este penibilă. oricum, ca strategie politică, intrarea la guvernare în momentul de faţă ar fi fost dezastruoasă pentru partid. Amândoi vor fi victime sigure în faţa PSD şi PD. Iluzia că Antonescu ar putea intra în finală cucerind „electoratul urban” e amuzantă. Dacă el nu şi-a cucerit propriul colegiu, cum poate crede cineva că va putea convinge în altă parte? Va fi victimă sigură în faţa lui Băsescu (remember „băiatul ăla cu nume de floare”) şi chiar a lui Mircea Geoană. Până acum, Crin Antonescu a beneficiat de un tratament blând din partea presei, dar este de aşteptat ca el să se schimbe.
Sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu, PNL şi-a atins limitele de creştere. Din păcate însă, cuplul Orban-Antonescu nu reprezintă o soluţie. De fapt, nu reprezintă nimic. Nici unul dintre ei nu are atitudine şi aptitudini de lider. Amândoi s-au manifestat mai degrabă solitar decât solidar. Sub conducerea lor, partidul nu are cum să se manifeste decât eterogen, într-un moment în care ar fi mai potrivită unitatea.
PNL nu are o strategie de opoziţie (nici Tăriceanu, nici Antonescu), nu oferă viziune pe termen lung (mă rog, nici un partid nu o face), nu creează dezbateri, bălteşte în continuare în mediocritate.
Cine ar trebui să conducă partidul, Cristian? Că tare mă tem că PNL-ul ăsta nu prea are personalităţi. Cine? În loc să „fabrice” o figură populară – o speranţă spre schimbare (înţelegi unde bat) – îşi lasă non-personalităţile să se caftească.
Când nu ştii unde vrei să mergi, orice drum te duce acolo. Când alegi pe cineva, stabileşti un job description, apoi criterii de evaluare şi la final decizi. În momentul de faţă mie nu-mi este clar dacă PNL vrea să devină pol al unui sistem bipolar sau preferă să se lipească de oricine şi să stea la guvernare forever.
Cred ca este exagerat sa se vorbeasca de moarte … pentru electoratul „dur” (eu de exemplu 🙂 ) chiar nu prea conteaza cine dintre Tariceanu si
Antonescu ar conduce PNL-ul. Pentru ceilalti … exista chiar un potential de crestere, in conditiile unei prestatii dezastruoase a actualului guvern in cateva directii, care au facut deja anumiti oameni ai PNL-ului (si nu dintre cei mai populari, de exemplu Anton Anton) regretati (bugetul de cercetare impartit de CNCSIS e anul asta la 20% din cel de anul trecut; exista o multime de oameni din universitati care „au trait bine” de pe urma lui, si care nu privesc foarte bine realocarea fondurilor).
In al doilea rand, criza economica (care nu cred ca a lovit foarte serios inca), si unele masuri preconizate (cresteri de taxe si impozite, reduceri bugetare) vor da apa la moara PNL-ului, din simplul motiv ca partidul va fi asociat cu perioada „optimista” a economiei. Votantul roman nu e foarte sofisticat economic/rational, sunt mai mult ca sigur ca asta va fi raspunsul emotional al populatiei cand lucrurile se vor inrautati semificativ, cand vor cadea banci/da faliment companii mari: „pe vremea liberalilor era mai bine”.
Electoratul urban ? Poate fi cucerit in parte de aceasta impresie, in parte de un mesaj „de dreapta” („uite, ei au marit taxele”; lucru care se va produce inevitabil), plus speranta ca „PNL-ul s-a innoit” schimbandu-si seful (superficiala precum orice cliseu, dar plauzibila).
Toata popularitatea lui Basescu/PDL a venit pe un fond de crestere a economiei, si poate fi usor foarte usor maturata de grija pentru nivelul de trai. Nu vad deloc romanii punand pasiunile pe primul plan cand e vorba de propriul buzunar. Mai curand cred ca o cadere de popularitate pentru un partid la putere acum poate fi similara celei a PNTCD-ului. Adica fatala.
Optimistule :))
asta asa e G.
Pingback: Crin Antonescu — blogu’ lu’ cos’
Nu era vorba de optimism … mai curand de cinism, legat de nivelul intelectual al vietii publice romanesti, si de felul in care reactioneaza societatea intr-o situatie de criza.
Cu alte cuvinte nu cred ca PNL va avea un mare merit in situatia respectiva (e un partid cu o politica de cadre in cel mai bun caz mediocra, si care are in pozitii centrale o multime de oameni care n-ar trebui sa fie acolo). Nici nu cred ca va conta prea mult cine il conduce. Pur si simplu altii vor fi la putere intr-un moment nepotrivit :). Si nimic nu e mai schimbator decat „dragostea” societatii romanesti.
G.
P.S. Felicitari pentru analiza presei (in contextul discutiei despre clasa de mijloc). Aveam de ceva timp opinii similare (dar asta cred ca e relativ normal pentru cineva reintors – fizic- in Romania insa care – intelectual – a cautat pe toate caile sa „continue sa traiasca in S.U.A.”).
Sunt de acord cu faptul ca peisajul intelectual arata destul de jalnic, insa el nu e CHIAR intr-atat de pustiu pe cat pare la prima vedere.
Da, nu avem echivalente ale Brookings sau Cato Institute pe pamant romanesc (dar asa ceva e greu de replicat chiar la nivel european). Exista insa cateva ONG-uri „adevarate” (eu sunt membru intr-unul, ceva intre think-tank/advocacy group/”grup de presiune” pe o problema punctuala, daca te uiti la postarea mea anterioara nu cred ca e greu de ghicit care e problema 🙂 ). Sunt mai multe grupuri cu proiecte/activitati excelente (de exemplu ARDOR). Ba chiar din cand in cand mai apare chiar ceva nonfictiune cat de cat interesanta.
Sunt destule lucruri de tipul asta in Romania ? Evident ca nu. Ar merita eforturile astea incurajate ? Intrebare retorica :).
Numai ca ele nu inseamna mare lucru intr-o presa in majoritate neprofesionista si mereu in goana dupa senzational.
Nu ştiu dacă PNL mai este capabil să capitalizeze nemulţumirile şi frustrările legate de actuala guvernare. Tăriceanu este urât, Antonescu este un balon lesne dezumflabil (vezi ce se întâmplă cu Oprescu, deja au apărut cotestările).
Cu ONG-ul, dacă e aşa bun, de ce nu-l promovezi? Bagă-l la link 😉