Atacurile concertate la adresa „mogulilor” au dus în cele din urmă la rezultatul scontat: o coalizare a acestora împotriva lui Traian Băsescu. Nu este puţin lucru să-i vezi împreună pe Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu. Este aici un scenariu destul de transparent pentru cine vrea să-l vadă: construirea unor inamici puternici pentru ca eroul salvator să apară într-un final victorios în aclamaţiile mulţimii. Problema este dacă, în circumstanţele actuale, problema mogulilor chiar preocupă pe cineva astfel încât eforturile să merite.
La fel ca şi recenta ambalare a pseudo-conflictului cu Ungaria, Traian Băsescu se avântă în bătălii lipsite de miză electorală reală, dar nu ştiu dacă poate evita decontul unui guvern incompetent pe lângă care guvernele Tăriceanu sunt echipe de profesionişti, minciunile din campaniile electorale, dezamăgirea produsă între aşteptările electoratului propriu şi realizările proprii, trecerea de la „nici nu se pune problema unui acord cu FMI” la „FMI este singura noastră şansă”, conflictele diplomatice cu vecinii, uşurinţa cu care România cedează tuturor presiunilor externe…
Cu sau fără împrumutul de la FMI, economia românească va merge în jos, cel puţin o perioadă. De la începutul anului şi până acum, veniturile populaţiei au scăzut cu cel puţin 10%, ceea ce se va traduce într-o scădere proporţională a consumului şi a cifrei de afaceri a companiilor, cu efecte în reducerea încasărilor la buget. Momentan suntem departe de a fi atins limita de jos, devreme ce efectele nu s-au multiplicat încă în totalitate.
Într-un anume sens, aş putea fi chiar de acord cu Tăriceanu că împrumutul internaţional nu ne trebuie. Banii vor fi, pe de-o parte, „sifonaţi” de oamenii puterii, pe de altă parte vor migra către băncile-mamă o dată ce BNR va reduce rezervele minime obligatorii deoarece creditarea nu se va relua curând, nu neapărat din vina băncilor, ci din vina populaţiei, căreia nu-i prea arde de datorii noi. Lumea redescoperă spectrul şomajului, vede că poate rămâne fără venituri de pe o zi pe alta, încep să aibă probleme cu rambursarea ratelor deja existente, puţin se mai gândesc la împrumuturi noi. Împrumuturile cresc în perioade de optimism, de creştere economică or în momentul de faţă nici firmele, nici populaţia nu prea au multe motive de optimism. În baza a ce garanţii să dea băncile credite? A locurilor de muncă relativ nesigure? A activelor cu preţuri incerte (cât costă un apartament acum?, dar peste 2 luni?, dar peste 10 ani?)? Ce garanţie poţi avea că rezultatele din trecut ale unei afaceri nu se datorau simplului efect de creştere economică şi că acum o paşte falimentul deşi anul trecut profitul era mare?
Dincolo de presiunile externe însă, România are nevoie de un împrumut extern pentru evitarea prăbuşirii monedei naţionale. Nu are rost să discutăm acum dacă speculaţiile pe leu sunt „fair” sau nu, dacă ratingurile agenţiilor străine sunt corecte sau nu. Ele există şi, în mod sigur, o acţiune diplomatică mai coerentă şi concertată le-ar fi diminuat, însă trebuie să le luăm ca atare şi să acţionăm pornind de la aceste baze. Dacă ne distanţăm un pic şi privim realitatea nu putem ignora corectitudinea temerilor exprimate: România are o datorie pe termen scurt pe care nu o poate acoperi „în caz că…”, deficitul contului curent este el mic în raport cu alte ţări, dar mare faţă de posibilităţile de moment ale economiei româneşti, rezerva BNR este acoperitoare pe termen scurt (5-6 luni) dar după aceea ce se întâmplă?, competenţele guvernului sunt limitate, nu există nici un plan anti-criză, pondere foarte mare a economiei negre în PIB, relaţii diplomatice proaste… să mai continui?
Legat de asta, chiar nu înţeleg de ce Tăriceanu insistă în prostia că nu avem nevoie de FMI în loc să pună accentul pe schimbarea discursului prezidenţial, pe incompetenţa catastrofală a guvernului Băsescu şi pe faptul că acordul cu FMI va fi folosit ca scuză pentru acoperirea minciunilor din campania electorală.
În mod normal, o scădere a consumului populaţiei şi al firmelor ar trebui contracarată cu o creştere similară a consumului din partea „statului”. Or, toate semnele indică pentru anul acesta şi o scădere a consumului statului, ceea ce înseamnă evident o recesiune şi nu doar – 1-2%, ci mai aproape de 10%. În aceste condiţii, războaiele lui Băsescu sunt absolut irelevante.
Să zicem că e nevoie de un împrumut. Întrebare de baraj: de ce de la FMI?
Pentru că este mai ieftin.
Mai ieftin decât la UE? Mai ieftin decât de la populaţie? Mai ieftin dacă în calcul punem şi costurile nefinanciare?
Isarescu spunea ca „cineva trebuie sa plateasca si dobanda la imprumut” … nu e mai ieftin nici un imprumut privat fie el in lei sau valuta plus ca ni se va da posibilitatea sa platim in lei la FMI dar asta e o alta poveste.
Cat despre antipolitica lui basescu nu pot spune decat ca incepe sa aiba o mare mare problema de imagine si pot face un pariu ca va anticipa alegerile prezidentiale. nu cred ca isi va permite alegeri deabia in toamna cu perspectivele astea negative. Tot mai multe „gafe” face si mai grav e ca se extind inafara granitelor.
1. UE nu oferă propriu-zis împrumuturi şi oriocum, nu dispune de fonduri suficiente, pe de-o parte, şi nici de capacitatea de a monitoriza. De aceea, fondurile de la UE (6-7 miliarde) sunt condiţionate de un acord cu FMI care să facă partea de monitorizare.
2. MFin se împrumută de la populaţie şi bănci la 12% în lei, restul până la dobânda pieţei fiind „sponsorizat” de BNR, deci costurile reale sunt undeva spre 16-17%, dacă nu şi mai mult. Pe plan internaţional, „prima de risc” pentru România este de 7%, din câte ştiam, ceea ce înseamnă o dobândă minimă de cca 9%. La un împrumut de anvergura de care se vorbeşte, nici măcar un consorţiu de bănci nu s-ar băga. Personal, nu cred că ne-am putea împrumuta acum pe piaţa internaţională sub 12-13% la euro.
Nu mai avem ministru de finanţe de peste 4 ani şi asta se simte. Că sunt mulţi nepricepuţi care nu pricep influenţa MF asupra inflaţiei, cursului de schimb, etc., e o lată chestie. Mulţi văd, puţini pricep. În aceste condiţii nu mă mir că nu se înţeleg greşelile mai mult sau mai puţin recente, mişcările din PNL, PSD sau ale lui Guşă. Dacă nu apare ceva deosebit, Isărescu va fi preşedinte. Totuşi, este un ins prea conservator, aşa că mi-e teamă să nu amâne 5 ani mişcarea, iar atunci va fi cu totul altă situaţie.
Oricum, am deja 2 pariuri la activ că Băsescu va pierde alegerile. Mai slab ca el nu pot fi decât cei care nu au şanse de câştiga 😉
Si eu cred ca un imprumut ar fi necesar dar nu de la FMI si nici de marimea anuntata!
Oare eurobondurile nu ar fi o solutie ?
Ai dreptate cu imprumuturile la disperare ale MF dar ele sunt facute cand incasarile cad . Practic de aici se vede ca nu este o strategie de consolidare a veniturilor bugetare!
Nu cred că problema economică trebuie tratată prin asociere/alăturare cu Traian Băsescu. Efectiv îi facem o favoare pe care nu o merită, pentru simplul motiv că nu ştie pe ce lume se află, cu atât mai mult acum când vede că îi fuge pământul de sub picioare!