S-a antamat acordul cu FMI, leul a început să scadă, Mugurel e vesel şi reia placa cu creşterea pozitivă. Băncile au jurat că nu vor scoate banii din economie. Gata? Am scăpat? A trecut criza? Desigur că nu. Nici pe departe.
Momentan, nu există de fapt nimic concret. Banii sunt doar pe hârtie, încă nu au ajuns în economie. Guvernul nu are altă idee de a rezolva situaţia decât crescând fiscalitatea şi este complet depăşit. Nici vorbă de un plan de măsuri. Bine că măcar există „road map”-ul convenit cu FMI care îl pune oarecum pe pilot automat. Până la sfârşitul anului vom fi în campanie electorală, deci politicienii vor avea alte preocupări decât administraţia. BNR visează în continuare cai verzi pe pereţi.
Singurul lucru care s-a schimbat a fost că s-a deschis paraşuta şi nu mai ne prăbuşim. Deocamdată încă nu se vede pământul şi nici nu este sigur că paraşuta va rezista. Chiar dacă, emoţional, pe termen scurt, presiunea pe leu s-a mai micşorat, foamea de euro nu se potoleşte atât de simplu. Sunt, totuşi, 25 de miliarde de euro care trebuie – la modul teoretic – returnaţi anul acesta. Dacă în ceea ce priveşte datoriile băncilor, probabil că în proporţie de 80% banii vor rămâne în ţară într-o formă sau alta, în ceea ce priveşte datoriile firmelor lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Într-o estimare optimistă vorbim de 5-6 miliarde de euro, în „worst case scenario” de 12-13 miliarde. În al doilea rând, din rezerva valutară a BNR, doar jumătate reprezintă efectiv banii ei, restul fiind ai băncilor comerciale şi o parte vor fi returnaţi acestora prin reducerea rezervelor minime obligatorii. Ceea ce nu lasă foarte mult loc băncii naţionale pentru a apăra cursul. Chiar dacă un curs de 5 lei/euro pare exclus în momentul de faţă, o depreciere până la un 4,6-4,7 are o probabilitate destul de mare.
Relansarea este încă departe în primul rând datorită componentei psihologice a crizei. În România, consumul s-a accelerat abia din 2005, după ani de creştere economică urmând depresiei de la sfârşitul anilor ’90. Din acest punct de vedere, probabil că vor trebui cel puţin 4 ani pentru revenirea la cifrele din 2008. Atâta timp cât lumea este speriată şi Guvernul nu dă vreun semn de inversare a trendului prin măsuri concrete şi coerente, consumul va continua să se diminueze până la strictul necesar. Când industrii întregi raportează scăderi între 20 şi 50% a spune că rămânem în zona pozitivă e dovadă de inconştienţă. După cum am criticat în mod constant viziunile excesiv de pesimiste ale mass-mediei, nu pot fi de acord cu o asemenea seninătate din partea BNR, mai ales în condiţiile în care este vinovatul principal pentru situaţia în care am ajuns. În momentul de faţă, băncile au bani suficienţi şi chiar sunt dispuse să dea credite, însă cine mai e dispus să se împrumute în condiţiile actuale de nesiguranţă? Dobânda în sine nu este o problemă, firmele şi cetăţenii se împrumutau acum 4 ani cu 30-40% şi nici în perioada de vârf nu a scăzut la lei sub 20% (dobânda reală), la euro fiind minim 10%. România a intrat într-un ciclu de neîncredere care nu se va sparge prea uşor, chiar dacă criza economică începe să dea semne că s-a încheiat.
România plăteşte în acest moment tribut inactivităţii administrative din ultimele 6 luni şi a autismului cu care a tratat semnalele apărute de la începutul anului 2008. Sigur, nu are rost să mergem acum pe ideea „ce-ar fi fost dacă…”. De altfel, şeful delegaţiei FMI confirmă ceea ce spuneam şi eu, şi anume că România nu este propriu-zis în criză economică, ci victima unor tensiuni prost tratate de guvernanţi: „Noi suntem foarte prudenţi în previziuni. Cifrele pe care s-a făcut programul FMI pentru România sunt cele mai apropiate de realitate. Mai trebuie să ţineţi cont de un lucru: pierderea încrederii în economie are cele mai grave efecte. E bine de ştiut că în momentul acesta în România nu este criză. Sunt doar tensiuni create de situaţia externă. E adevărat că investitorii tind acum să creadă că ţara nu are potenţial să depăşească această criză.”
România are potenţial, nici un dubiu aici. Problema este să nu se întâmple cum se spune în fotbal, „s-a născut talent, şi a murit speranţă”.
