Dictatorul Geoană şi prostănacul Băsescu vs. Obama din Carpaţi

Crin Antonescu a fost lansat cu mare tam-tam mediatic ceea ce pare să însemne că are susţinerea „mogulilor” media. Traian Băsescu şi-a luat în serios rolul de premier dar este puternic lovit de scandalul mediatic generat de Puiu Popoviciu. Anunţarea oficială a candidaturii de către Mircea Geoană şi susţinerea acesteia de însuşi Adrian Năstase marchează preluarea oficială a controlului asupra PSD. Din păcate pentru el, domnul Geoană nu se va bucura prea mult de această funcţie. Dacă va câştiga alegerile prezidenţiale va trebui să-şi dea demisia, dacă va pierde va fi demis.

Din această cauză este posibil ca partidul să nu fi protestat prea vehement împotriva repetatelor încălcări de statut petrecute în perioada Geoană, mai ales cele din ultima vreme. Desigur, acum, prin acceptarea oficială de către Adrian Năstase, preşedintele PSD nu mai are a se teme de un eventual congres şi să se decidă să-l organizeze până la urmă. Interesant este că Mircea Geoană este mai apreciat în străinătate decât în ţară, experienţa de ministru de externe şi diploma de la ENA spunându-şi cuvântul, după cum nici sprijinul internaţionalei socialiste (implicată direct în alegerea europarlamentarilor) nu ar fi de lepădat. În vederea campaniei electorale pentru prezidenţiale, Mircea Geoană va trebui să facă faţă la trei provocări.

Susţinerea partidului

În linii mari, se poate spune că beneficiază de sprijinul integral al PSD. Facţiunile rivale au fost reduse la tăcere, a mai rămas doar Mitrea şi apropiaţii săi (din ce în ce mai puţini). Dar problema lui Mircea Geoană este că este văzut doar ca o marionetă a baronilor locali iar asocierea cu Marian Vanghelie nu este tocmai potrivită pentru aspiraţiile sale, pentru că Mircea Geoană va trebui să convingă în primul rând electoratul neutru.

Opoziţia vehementă a grupării lui Ion Iliescu pare să se mai fi muiat în ultima vreme, dar este posibil să fie doar liniştea dinaintea furtunii. Deja şi Ion Iliescu, şi Sorin Oprescu s-au exprimat în favoarea lui Crin Antonescu şi rămâne de văzut câţi pesedişti vor lucra pentru liberali, doar fiindcă au ceva împotriva lui Mircea Geoană.

Pe de altă parte, însă, acceptarea lui Adrian Năstase poate fi o mână întinsă de gruparea Iliescu, un armistiţiu până după alegerile prezidenţiale, când oricum nu va mai conta pentru Mircea Geoană.
PSD este acum o federaţie de interese mai mult sau mai puţin divergente şi va fi dificil pentru Mircea Geoană să-şi asigure suportul integral al partidului. Ţinând cont de absenteismul care se prefigurează, mobilizarea poate fi decisivă în stabilirea învingătorului. Un eventual scor slab la europarlamentare poate redeschide luptele din interior.

Imaginea publică

Mircea Geoană se „bucură” de o imagine publică dezastruoasă, poate cea mai proastă dintre cei trei candidaţi. Eticheta de „prostănac” i-a rămas lipită „ca marca de scrisoare”, iar iniţiative precum trimiterea de cosmonauţi în spaţiu nu sunt de măsură a i-o îmbunătăţi. Nici în partid nu se bucură de prea multă consideraţie, fiind considerat fricos, nehotărât, uşor de manipulat. Mai nou este permanent la dreapta lui Traian Băsescu, îngânându-l, ca un fel de al doilea Emil Boc. Cel puţin pentru moment nu pare un adversar serios pentru Traian Băsescu, impresia lăsată fiind mai degrabă că ar vrea să se afirme ca „răul cel mic”, lăsându-l pe preşedintele în funcţie să se bată singur (lucru cu care acesta pare a se descurca foarte bine). Dar atâta timp cât Mircea Geoană nu va da semne de bărbăţie politică există şanse să fie bătut de „Obama din Carpaţi” şi să nu mai intre în turul doi.

Mircea Geoană nu are nici o „poveste”. Traian Băsescu este omul anti-sistem, Antonescu este „Obama din Carpaţi”, marea speranţă. Mircea Geoană este… prostănacul. Un handicap care îl pune în inferioritate faţă de ceilalţi trei.

Blocajul media

Dintre cei trei candidaţi, cel puţin pentru moment, Mircea Geoană este cel mai puţin mediatizat. Traian Băsescu este preşedintele în exerciţiu şi are oricum o apetenţă sporită pentru mediatizare, Antonescu este „noua speranţă” (deşi este de 20 de ani în politică). Preşedintele PSD pare evitat de mass-media şi nu reuşeşte să obţină vreun prim-plan (decât cu ocazia gafelor pe care le face).
Nu am înţeles de ce l-a cooptat pe Guşă şi a generat scandalul Lavinia Şandru, din care a ieşit chiar foarte prost.

Obama din Carpaţi

Crin Antonescu a fost preluat de cele trei trusturi de presă şi „vândut” pe post de „Obama din Carpaţi”, noua speranţă a politicii româneşti, adversarul care-l va învinge pe Traian Băsescu. Ce mai contează că este de 20 de ani în politică, timp în care s-a fofilat senin, preferând discursurile în Parlament, în rarele ocazii când se nimerea pe-acolo?

Întocmirea listelor pentru euro-parlamentare ne arată că nu e nimic nou, din contră, la fel de vechi. Impunerea Noricăi Nicolai în fruntea listelor subminează prestaţia partidului şi un eşec de proporţii care se prefigurează îl poate detrona din poziţia de răsfăţat media. Un scor de 10% la europarlamentare nu-i va da multe speranţe, nici la alegerile prezidenţiale, nici la supravieţuirea în fruntea partidului. Cooptarea lui Dăianu de către PD-L va fi o lovitură importantă de imagine, la fel cum este şi demisia lui Cioroianu.

Simpla susţinere a „mogulilor” nu este suficientă. Puterea mass-mediei a scăzut foarte mult, proporţional cu tirajele şi audienţa TV. Crin Antonescu nu beneficiază nici de un aparat administrativ ca PD, nici de o organizare bună ca PSD. Poate avea oarecare succes în mediul urban, dar în mediul rural va fi destul de greu să pătrundă. Din punctul acesta de vedere, liberalii au făcut o mare greşeală, fiindcă măcar Tăriceanu era „duşmanul tradiţional al lui Băsescu” şi „cel care a mărit pensiile”. De asemenea, Tăriceanu reuşise să-şi facă bune relaţii internaţionale, spre deosebire de Antonescu care este complet necunoscut.

„Prostănacul” Băsescu

Este ciudat ce se întâmplă în ultima perioadă cu preşedintele Traian Băsescu. A început să facă tot mai multe gafe, începând de la prestaţia super-euforică din studioul TVR după semnarea acordului cu FMI până la modul în care a ales să se apere în cazul Popoviciu, amplificând şi mai mult suspiciunile.

Nici familia nu-l ajută, acţionând exact cum nu trebuie. Ieşirile fratelui său nu fac decât să crească saturaţia publicului.

Linşajul mediatic la care este supus preşedintele de aproape o lună de zile era greu de închipuit cu ceva timp în urmă. Până şi susţinători ai săi, cum ar fi Mircea Cărtărescu, se întreabă dacă nu cumva ar fi timpul pentru o pauză.

Preşedintele este pus în defensivă şi de un guvern ezitant, incapabil să ia măsuri coerente, care să poată scoată ţara din criză. Măsurile luate de acesta până acum sunt exact contrariul a ceea ce ar fi trebuit – majorări de taxe şi impozite – sporind presiunea asupra companiilor şi cetăţenilor, fără ca măcar să fi fost cerute de FMI. Perdeaua de fum care acoperă criza economică nu face decât să amâne decontul, amplificând presiunea socială. „Circul” nu poate acoperi niciodată absenţa pâinii.
Practic, el a pierdut iniţiativa politică şi tot ceea ce face este să se apere. Pe de altă parte însă, este posibil ca efectele de imagine ale linşajului să se diminueze în timp şi să nu aibă efectul scontat din cauza influenţei limitate a mass-mediei, iar un eventual succes de proporţii al PD la alegerile europarlamentare (peste 40%) să schimbe situaţia.

Din punct de vedere electoral, Traian Băsescu pare să mai aibă un singur atu: este încă văzut drept „răul cel mic”, faţă de candidatul PSD şi de candidatul lui „Ion Iliescu şi Sorin Oprescu”. Este el oare?