Impozitul forfetar pe care doreşte să-l impună guvernul Băsescu la presiunea FMI a stârnit reacţii preponderent isterice. Ceea ce a frapat nu este însă introducerea unei poveri suplimentare la adresa firmelor, cât mai ales tonul pe care s-a făcut. Este prima dată când reprezentaţii statului tratează pe faţă, fără menajamente, cetăţenii ca pe nişte infractori nedovediţi. Am fost de-a dreptul şocat de modul în care pune Pogea şi alţi reprezentanţi ai ministerului problema. Aroganţa lor depăşeşte orice limită de bun simţ. Asta ca să nu mai aduc în discuţie amănuntul penibil că firmele lui Pogea şi Videanu sunt restante la plata datoriilor către stat.
Nu am văzut până în momentul de faţă nişte calcule cu privire la numărul firmelor afectate de noua formă de impozit. Există cca 240,000 de firme care au raportat pierderi, dar din restul până la 780,000 nu se ştie câte au plătit impozite mai mici decât cele incluse în noua grilă forfetară. Chiar şi în cazul celor 240,000 rămâne de văzut pentru câte din ele noile sume reprezintă cu adevărat o problemă.
Există însă câteva date care trebuie luat în considerare. În primul rând, în România sunt surprinzător de multe companii raportat la numărul de angajaţi. Media europeană este de 27 angajaţi/întreprindere, la noi este de 6 (şase), deci, de aproape patru ori mai multe firme decât la nivel european. (Spre comparaţie, în Franţa există cu doar 30,000 de firme mai mult decât în România, respectiv, 810.000). Este evident că viabilitatea economică a acestora este redusă. De exemplu, doar puţin peste 230,000 firme au o cifră de afaceri peste 100,000 lei, respectiv mai mult de 2000/euro lună. Dacă reducem limita la 1000 euro/lună, mai adăugăm 70,000 firme. Dacă o ridicăm la 3000 euro/lună – cifră care reprezintă, în opinia mea, pragul de la care un SRL devine capabil să stea pe propriile picioare (adică, să plătească un salariu mediu, chiria şi cheltuieli curente) – ajungem la 190,000. Cifra de cca 200,000 de întreprinderi este mai aproape de media europeană, dar dacă luăm în considerare un procent de cca 20% însemnând muncă la negru, cifrele ajung să corespundă.
Un număr atât de mare de firme nu poate fi explicat prin simplă efervescenţă economică şi este, desigur, înşelător. Se ştie că o bună parte din ele sunt forme de mascare a salariilor, o parte dintre ele nu sunt active din cauza procedurilor greoaie de închidere, deci, cifra pe care trebuie să o luăm în serios este cea de 200,000 de firme.
Dacă guvernul Băsescu şi-ar fi respectat cu adevărat cetăţenii, ar fi trebuit să simplifice mai întâi procedurile de închidere a firmelor, pentru a se elimina acest întreg balast economic. Fiindcă el nu implică numai cheltuielile companiilor, ci şi statul cheltuie destul de mult. Una este să gestionezi 200,000 de firme şi alta 780,000.
Un impozit minimal nu este neapărat un lucru rău, atâta timp cât pragul de intrare în business este atât de jos şi permite intrarea cu uşurinţă în afaceri. Un capital social de 50 de euro şi cheltuieli totale de înfiinţare de maxim 300 de euro (inclusiv capitalul social) sunt foarte lejere – şi aşa şi trebuie să fie – însă administrarea unei firme impune nişte cheltuieli pentru stat (că ele sunt prea mari din cauza sistemului prost gândit, este o altă discuţie) şi nu este corect ca ele să fie pasate în spinarea firmelor care îşi plătesc taxele şi impozitele în mod corect. Cât timp economia mergea, firmele profitabile economic puteau susţine şi acest „balast”, acum însă, fiind şi ele afectate de criza economică, încasările la buget au scăzut şi ele trebuie compensate într-un fel. Este evident aici cerinţa FMI de creştere, nu a fiscalităţii, ci a gradului de fiscalizare, foarte scăzut în economia românească, din interese politicianiste. Există domenii protejate fie datorită intereselor economice ale politicienilor sau clientelei acestora, cum ar fi construcţiile şi imobiliarele, altele din populism, cum este zona rurală, practic nefiscalizată, ceea ce face ca o treime din terenurile agricole să rămână nelucrate. Mai devreme sau mai târziu, aceste domenii vor trebui să intre şi ele sub incidenţa fiscalizării.
Pentru cei care prestează activităţi ocazionale sau cu venituri mici există şi alte variante– PFA, AF, IF – şi se poate face trecerea. De altfel, impozitul forfetar afectează în principal aceste firme, cele viabile economic plătind oricum impozite mai mari. Din păcate, însă, alte măsuri preconizate pot afecta tocmai aceste firme care duc greul economiei (cum ar fi preconizatele excluderi de la deduceri). Din punct de vedere practic, nu mă aştept ca efectele introducerii noului impozitului forfetar să fie atât de dramatice pe cât se ambalează unii, din câteva motive foarte simple (pe care probabil că se bazează şi guvernul): firmele foarte mici nu asigurau oricum venituri suficiente pentru proprietari astfel încât aceştia să rămână pe drumuri în cazul dispariţiei acestora (o firmă cu cifră de afaceri sub 1000 euro/lună nu poate asigura nici măcar un salariu mediu), iar veniturile acelor firme care se vor închide din această cauză, în măsura în care el mai există, luând în considerare criza economică, vor fi preluate de firmele viabile economic, dimpreună cu personalul eventual disponibilizat.
Un număr atât de mare de firme a condus şi la un exces de ofertă pe anumite domenii, împiedicând firmele viabile economic să se dezvolte. Să ne gândim numai câte agenţii imobiliare apăruseră, câte firme de montat termopane sunt… Există o limită dincolo de care concurenţa nu mai este benefică, deoarece diluează resursele şi împiedică dezvoltarea. Noua conjunctură va permite o oarecare concentrare, benefică pentru economie, fără mare legătură cu impozitul lui Pogea.
Este problema moralităţii impozitării unei firme „pe 0” sau a uneia pe pierdere. Guvernul Băsescu pare să considere apriori că acestea sunt vinovate de evaziune fiscală. Dar firmele „pe 0” îşi pot suspenda pur şi simplu activitatea, iar pentru celelalte, dacă pierderea este reală, impozitul poate constitui un impuls pentru închiderea ei. În definitiv, scopul oricui business trebuie să fie obţinerea profitului, iar în alte ţări Fiscul este mult mai drastic în ceea ce priveşte gestiunea întreprinderilor. Sigur, se poate replica „sunt banii mei, fac ce vreau cu ei, inclusiv să-i arunc pe fereastră” şi aici ar trebui introduse nuanţe, dar, din punct de vedere economic, o întreprindere neviabilă economic ţinută în viaţă artificial consumă resurse care ar fi putut fi puse la lucru în mod profitabil şi împiedică alte companii să se dezvolte, prin concurenţa neloială pe care o fac.
Sigur, se pune problema dacă în vreme de criză creşterea taxelor şi impozitelor este cea mai bună măsură. Până acum, s-au impus două abordări, oarecum opuse. Varianta americană, care impune cheltuirea unor sume imense pentru ieşirea din criză, şi cea europeană, care presupune o întărire a disciplinei financiare şi un ajutor limitat. Desigur, americanii îşi permit având ca backup economia chineză însă efectele pe termen lung nu pot fi decât dezastruoase.
România nu beneficiază de resursele americane, nici măcar de cele europene. Pentru a scăpa cu faţă curată, a trebuit să ne împrumutăm cu echivalentul a 15% din PIB, împrumut care va trebui şi returnat. De aceea, este de aşteptat ca fiscalizarea să continue să crească. România nu-şi mai poate permite să continue să fie atât de generoasă fiscal colectând doar 40% din potenţialul de taxe, mai ales că s-a ajuns la suprataxare pe anumite domenii, cum este zona salariilor, ceea ce a dus la apariţia de fenomene contrare. Atâta vreme cât la 21 de milioane de locuitori doar 4,7 milioane sunt angajaţi, povara pe care trebuie să o suporte aceştia nu are cum să fie decât ridicată, iar guvernul Băsescu a mai adăugat 5% în plus (practic s-a anulat scăderea înfăptuită de Tăriceanu în cei 4 ani de guvernare).
Important pentru economie ar fi ca fiscalizarea să nu crească exclusiv pe baza companiilor active şi viabile economic, ci să elimine inegalităţile de tratament fiscal între industrii şi regiuni, pentru a nu se mai petrece aberaţii de genul cartiere de locuinţe construite „pe persoană fizică” sau discrepanţele urban/rural.
Guvernul trebuie să întreprindă măsuri eficiente pentru readucerea în circuitul economic real a celor 20% din PIB care sunt în economia neagră şi a celor 30-35% din plăţi salariale aflate în zona gri. Taxarea mai aspră a microîntreprinderilor este doar o mică soluţie şi nici simpla reducere a poverii fiscale nu este suficientă pentru a creşte gradul de conformare voluntară. Guvernul Tăriceanu a redus semnificativ fiscalitatea, dar economia neagră a crescut.
Datorită crizei economice, nici nu dispunem de timpul necesar experimentelor, astfel încât soluţia trebuie identificată foarte repede. Este clar că veniturile la bugetul statului nu au cum să crească pe termen scurt, ci din contră, vor scădea (în primul trimestru s-a înregistrat o scădere de 7%) oricâte taxe noi ar mai inventa guvernul Băsescu, deci devine obligatorie reformarea administraţiei pentru reducerea cheltuielilor şi uite aşa vom avea o nouă guvernare CDR: adică, o guvernare nepopulară, care a reformat economia sub biciul FMI, pregătind creşterile viitoare. Ironia sorţii face ca în rolul lui Victor Ciorbea să fie distribuit Traian Băsescu. God works in a misterious way.
Te amagesti … chiar nu e mana lui Dumnezeu 🙁
Un impozit regresiv nu inseamna decat neputinta in fata „celor mari” .
Şi eu zic că te amăgeşti dar din cu totul alte motive. 🙂
Construcţia logică propusă de tine pare impunătoare la prima vedere şi arată ca o teorie cu baze în practică, dar are 2 vicii:
1. ai câteva din premisele de la care porneşti complet eronate
2. ideea efectelor negative ale concurenţei excesive şi (vezi Doamne) dificultatea statului în a administra situaţia fiscală a unui număr (teoretic) prea mare de firme … ei bine, astea două idei mi se par cam rupte din raiul societăţii socialiste multilateral dezvoltate.
All in all, ceea ce se întâmplă cu acest guvern are rădăcinile muuult mai ancorate în interese practice imediate decât în teorii economico-politice.
Voi reveni cu detalii, acum însă trebuie să fug … am de administrat o firmă care uneori produce mai puţin de 1000 de euro pe lună, dar culmea … îmi bagă fasole-n oală! (încă)
1. Concurenţa excesivă = număr mare de firme/număr de comenzi => încasări reduse pentru toată lumea => marje de profit mici => bani puţini pentru salarii, dezvoltare => firme vulnerabile. Exemplu: firmă de montaj termopane de dimensiune medie. Concurenţi: firmele mari, firme asemănătoare ei, firme ale unor angajaţi de pe alte firme care fac un ciubuc. Pentru acestea din urmă faptul că nu au comenzi constant nu este o problemă, fiind vorba de un ciubuc. Dar oferă preţuri mai mici şi îl doare în bască de garanţie & etc. 3-4 astfel de firmuleţe, ar asigura venituri OK pentru o firmă normală, plătitoatre de taxe şi impozite.
2. Statul chiar are dificultăţi în a administra atâtea firme şi n cazul multora nu se justifică eforturile. Pe de altă parte, birocraţia generează birocraţie şi s-ar putea face economii enorme eficientizând activitatea administrativă. Mai devreme sau mai târziu tot trebuie să o facă. Pariul meu este că administraţia publică reprezintă noii „mineri”. Cum „aceste mine” nu se pot închide…
PS Sub 1000 de euro pe lună n-am scăzut. Încă 😛
Mda, nici mie nu-mi sună a politică de disciplină care să pregătească nişte creşteri ulterioare. Cristian, aici e din contră: politica după mine potopul. Este suficient să te uiţi în cealaltă parte a balanţei, la cheltuieli*, şi vei vedea că toată această „disciplină” fiscală coroborată cu împrumutul de la FMI este menită să asigure amânarea
finaluluidezastrului, astfel încât Băselu să mai aibă şanse de a fi reales.Va fi vai de curu nostru dacă în toamnă nu dăm jos… guvernul Băsescu.
*cheltuieli aiurea, pe biserici şi alte chestiuni populiste.
Nici nu stiu cum sa mai reactionez la masurile anti-economice adoptate de guvernul asta.
Am rezistat 10 ani cu o firma cu 10 angajati. Am rezistat pe cand era CAS-ul 35% contributia unitatii. Am sustinut 10 familii si am platit statului cu firmulita asta mica cat pentru 5 case (pe care nu le am ca am fost disciplinati). Din pacate e momentul sa inchidem si statul va avea doar de platit 9 someri. Poveste reala si deja se raspundeste. 🙁
Cristi, eşti foarte criptic. Pe bune dacă înţeleg ce vrei să spui.
Rodica, o firmă cu 10 angajaţi ar trebui să aibă o cifră de afaceri de cel puţin 80.000 de lei /lună ca să poată susţină 10 salarii de 1700 lei brut (presupunând un cost cu salariile de 50% din cifra de afaceri, ceea ce este oricum mult, indiferent de domeniu) şi un venit pentru acţionari de minim 10.000 (corespunzător unei profitabilităţi de cca. 15%, un grad rezonabil). În condiţiile acestea, firma oricum plăteşte mai mult impozit decât cel impus de Pogea. Dacă nu, undeva este o problemă, şi ea nu este Pogea.
Impozitul la stat a fost mai mare pana acum si oricum nu asta e masura care ne afecteaza direct. Problema a inceput in momentul in care s-au injumatatit comenzile. O crestere a contributiilor la salarii ne afecteaza si pe noi si pe angajati. Intarzierea la plata a facturilor ne afecteaza direct. Avem intarzieri la incasari de minim 60 zile. Anul 2009 este din start considerat un an de supravietuire. La o intarziere de 15 zile la platile catre buget se pune poprire pe conturi. Sunt surprinsa ca am reusit o prelungire a unei linii de credit de la Banca Transilvania si asta ar fi cam singura veste buna pe anul asta. Adunate toate masurile fiscale de anul asta luate de guvern nu fac altceva decat sa grabeasca colapsul, si pe cand altii vor trece de criza noi nu o sa mai avem ce gestiona.
Păi vezi?
Întârzierile plăţilor mă afectează şi pe mine, dar asta nu are legătură cu Pogea (sau cu guvernul). Creştrea CAS-uri a fost într-adevăr o măsură complet aiurea pentru context, fiindcă acolo sunt 20% în plus pe care nu prea ai cum să nu-i plăteşti.
Cristi tu esti sigur ca cele 3-4 firmulite de termopan chiar dispar ? sau poate dispar doar din acte 🙁
Cred ca te-ai uitat prea mult la Pogea si judeci „evaziunea” in ansamblu 🙂 si pui in aceeasi galeata „repatrierea profiturilor” cu „solicitarea de factura” . ambele pot insemna cheltuieli exagerate dar … doar unele produc plati la buget.
Priveste intreaga grila de impozite forfetare si o sa descoperi ca e regresiva (impozite mici pt cei mari si mari pt cei mici). Priveste la curba incasarilor din ultimele 6 luni si o sa descoperi ca …. daca e vorba de evaziune… nu e vorba de evaziunea „celor mici”
PS: sper sa fi fost mai putin criptic.
1) În general, eu nu cred că vor dispărea firme. E doar un pretext pentru a mai face ceva gălăgie împotriva „guvernului criminal care suge sângele poporului”, şi de a scuza neplata taxelor. De colectat, Pogea nu va colecta probabil nici jumătate din cât şi-a planificat.
2) În general, evaziunea făcută de cei mici este neglijabilă. Iar cea făcută de cei mari nu se numeşte evaziune, ci „optimizarea profitului”.
De uitat, eu mă uit unde trebuie. Realitatea este că România colectează cam 40% din taxele pe care ar trebui să le colecteze. Şi, mai devreme sau mai târziu va ajunge să colecteze mai mult, fiindcă altfel nu mai poate.
Iti citesc de ceva timp analizele si e singura data cand mi se pare ca esti complet pe dinafara. Iti dau un exemplu real ca vad ca tu faci calcule cu sume de Bucuresti.
Oras de provincie, 5000 de locuitori. Firma este formata dintr-un bar non stop si 2 chioscuri. In total 5 angajati si contabil cu juma de norma. Salariile sunt de 6 mil. (nu 17 cum povestesti tu) plus contributii de peste 20 de mil pe luna la asigurari. 40% se vand tigari cu pret fix care au adaos de 3% . Iese in general un adaos de sub 20%. In ultimul timp vanzarea e de 350 euro in medie. Adica la o cifra de afaceri 110.000 euro pe an iti raman sa zicem 20.000 de euro. Daca scazi salariile,taxele si tva-ul iesi chiar putin in minus si speranta era ca vara poate mai creste. Acum se mai cere inca 2000 de euro pe an! Firma e a parintilor mei care sunt 2 din cei 5 angajati. Oricum stateau in dubiu, acum le-am sugerat sa inchida si macar un an isi iau ajutor de somaj care e cat castiga acum muncind. Toate astea in conditiile in care au deja o rata de 8 mil la unul din spatii dar sa zicem ca asta a fost o eroare a lor crezand ca va merge si acum platesc. Tu inca crezi ca impozitul asta e bine venit?
Pingback: Io n-am scris nimic despre Moldova « DARIUS CEL TULBURE
Am citit cu atentie punctele de vedere exprimate. Din pacate uitati un lucru : avem de-a face cu o SCHIMBARE a filozofiei fiscale si trecerea de la o impozitare de cota unica la una mixta . Practic inginerul Pogea , in bataia lui de joc in care a tinut conferinta de presa , a bramburit si mai mult viata economica.
Problema nu se pune daca acele firme nu au profit ci faptul ca prin acest mod impozitezi pierderile ceea ce este sa recunoastem un record in materie fiscala !
Multe din firmel care vor disparea sunt cele pe care unii angajati mai faceau in afara jobului diverse prestari legale . Aici este partea cea mai crunt lovita. Plus ca nu exista un studiu de impact si mai ales ,in disperarea lor dupa resurse, omoara chiar gaina care face pui.
Pogea ar fi trebuit sa se uite acolo unde statul are de incasat miliarde si unde face risipa nu acolo unde oricum strange putin.
Prin acest impozit se mai pune o bariera in intrarea in afaceri care trebuie sa fie asa cum bine ziceai Cristian usoara. Ei de acum nu mai este.
Mihai, cota unică nu a fost niciodată unică. Apoi, microîntreprinderile sunt impozitate cu 3% indiferent dacă au profit sau nu. Din ce am văzut în interviuri, măsura a fost bine calculată.
Ai gasit vreo eroare in comentariul meu sau doar iti contrazicea articolul si nu l-ai mai pus? Credeam ca aici e cu opinii si libertate de exprimare dar scuza-ma ca te-am corect. Inteleg si de ce a rezistat comunismul asa mult daca si tu care aveai doar 18 ani atunci apreciezi ca utile unele metode ale acelui sistem.
Nu pune te rog nici acest mesaj si nu-mi raspunde ca oricum nu mai intru sa citesc!
Valentin,
Te-ai gândit că poate comentariul a fost reţinut de filtrul anti-spam? Şi că o persoană pentru care bloggingul nu este principala activitate are ceva mai bun de făcut decât să verifice Akismetul din 5 în 5 minute? Grow up, dude.
Eu zic ca prost iar viitorul imi va da dreptate .Unii sunt deja de parerea mea :
http://www.curierulnational.ro/Opinii/2009-04-14/Amintiri+din+viitor%3A+clasa+de+mijloc+romaneasca
http://www.zf.ro/zf-24/asociatia-patronilor-ataca-impozitul-forfetar-la-tribunal-4213718/
http://www.standard.ro/articol_89287_40/impozitul_forfetar___curatarea_economiei_gri_sau_moartea_antreprenoriatului_in_it.html
În articolul din Standard, tipul de la SAP e de aceeaşi părere cu mine: „Valentin Tomsa, directorul general al SAP Romania, filiala locala a celui mai mare producator de software de business din lume, sustine ca introducerea impozitului forfetar largeste baza de impozitare si elimina companiile care nu produc valoare sau care mascheaza profitul. “Aceasta masura «albeste» economia gri, scotand de pe piata fel de fel de companii – care sunt microintreprinderi – doar pentru scopuri fiscale, ca de exemplu plata salariilor”, spune Valentin Tomsa. Potrivit acestuia, numai 15% dintre cele 13.000 de companii care activeaza in IT&C au peste 100.000 de euro cifra de afaceri. “In IT&C a avea 50.000 de euro cifra de afaceri este foarte putin, in zona de software asta inseamna ca ai unul sau doi oameni. Faptul ca o firma de acest fel exista sau nu este tot aia, aceste companii isi pot desfasura activitatea ca si persoane fizice autorizate. Pe de alta parte, companiile cu cifra de afaceri de peste un milion de euro reprezinta doar 2% din total. Daca o companie cu trei milioane de euro cifra de afaceri nu reuseste sa faca 3% profit, ea moare si cu, si fara acest impozit”, a nuantat Tomsa.
Apoi, eu nu înţeleg de unde nebunia asta cu „cresc impozitele”. Creşte baza de impozitare, ceea ce este altceva. Este un fenoment care va continua cu sau fără Pogea încă multă vreme de-acum încolo.