Context. Deci: 3 luni pierdute fiindcă au fost alegeri, 3 luni pierdute că nu a fost buget, 3 luni pierdute fiindcă se schimbă toată administraţia locală. În perioadă de criză.
Posted inPoliTichii
Context. Deci: 3 luni pierdute fiindcă au fost alegeri, 3 luni pierdute că nu a fost buget, 3 luni pierdute fiindcă se schimbă toată administraţia locală. În perioadă de criză.
Comments are closed
Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!
Noi suntem ca în proverbul cu barza chioara căreia îi face Dumnezeu cuib – avem noroc cu Dacia cu programul rabla german, mai puţin cel românesc, căderea cursului a ajutat exportul, în IT lucrurile continuă să crească, etc.
Criza asta nu a fost a noastră, nici acum nu prea este, dar puteam profita din foarte multe puncte de vedere!
Hmm! ce-ar fi să încerci în loc de „3 luni pierdute” o altă sintagmă: 20 de ani pierduţi!
Sau o parafrază după un binecunoscut titlu:
După 20 de ani, alte 3-6-9 luni pierdute!
N-am cuvinte să-mi exprim ciuda că n-am plecat din ţară acu’ douăj de ani, sau că l-am crezut pe Brucan, care s-a înşelat amarnic cu pronosticul lui din ’90!