Primul lucru care îţi sare în ochi la aceste alegeri este szurprinzătoarea grabă la vot în ultimele două ore a mai bine de 6% din electorat. Aşa cum arată numărătorile, excesul de zel nu pare să fi influenţat rezultatul final. Pentru PNL, numărătoarea arată mai rău decât sondajele, ei pierzând pe mâna Noricăi Nicolai şi a lui Crin Antonescu mai mult de 5%. Este adevărat, distinsa doamnă liberală a făcut tot ce a putut în acest sens, anunţând naţionalizări de companii. Dacă ar fi avut măcar o săptămânî în plus la dispoziţie sunt convins că reuşea să scoată PNL din Parlamentul European.
Privind declaraţiile de după surprinde (oare?) frenezia veselă a lui Emil Boc, ce ignoră complet absenteismul, ca un roboţel cu doar două funcţii: pupat fundul conducătorului iubit şi modulul incontinenţă verbală. Omul este în stare să turuie nonstop, fără pauze între cuvinte, cu o cadenţă de mitralieră astfel încât nu reuşeşti niciodată să înţelegi despre ce vorbeşte. La Antena 3 chiar a reuşit performanţa de a fi mai odios decât Adrian Năstase, atingând noi culme ale nesimţirii politice. Aşa cum Traian Băsescu s-a autointitulat preşedinte al celor care l-au votat, şi Emil Boc nu are nici o problemă în a fi premierul celor care au votat PD.
Mi s-a părut că MIrcea Geoană a acordat o mai mare atenţie absenteismului (anunţul retragerii din CSAT a fost însă o mare gafă) şi a identificat corect principala cauză a absenteismului. Din păcate însă, este şi el unul dintre cei care au contribuit la scârba faţă de politică prin promovarea agresivă a vanghelienismului. Nu neg utilitatea lui Marian Vanghelie la un anumit public-ţintă (şi ca fost locuitor al sectorului 5 apreciez eficienţa administrativă superioară mediei), însă de aici până la impunerea mărcii „Garantat Vanghelie” este un drum lung, care nu ar fi trebuit parcurs.
Crin Antonescu îşi confirmă statutul de loser şi vadimizarea accentuată a actualei conduceri liberale. Nu „autobuzele” sunt de vină pentru scorul modest al PNL, ci propria-i prestaţie inconsistentă, discursul lacrimogen de loser, prezenţa Noricăi ale cărei perle de campanie stârnesc greaţa şi aduc PNL-ul mai aproape de PRM. Nu poţi viza electoratul indecis promovând politruci politici care n-au nici în clin, nici în mânecă cu europenismul. Nu te poţi prezenta ca alternativă la actuala putere doar cu un discurs plângăcios „vai, ce răi sunt feseniştii, ce hoţi, votaţi-ne pe noi, că noi suntem buni”. De vorbe este sătulă toată lumea. Alegând un lider care a frecat menta în politică 20 de ani, PNL s-a condamnat singur. Este jenant ca un partid de opoziţie să scadă în vreme de criză economică, mai ales că actuala putere îi dă nu doar o mână de ajutor, ci douăzeci, cu cel mai incompetent guvern din ultimii 20 de ani. Din „fericire”, următorul pe listă este Ludovic Orban, cel care, probabil va fi noul preşedinte, astfel că, ce n-a reuşit Traian Băsescu în 4 ani de zile, vor reuşi liberalii singuri în mai puţin de an.
M-aş fi aşteptat ca după anunţarea rezultatelor (mai bune în estimările sondajelor decât la numărătoare) să văd o tresărire, un anunţ că liberalii vor analiza ce s-a întâmplat, de ce nu au reuşit să mobilizeze măcar electoratul propriu. Nimic din toate acestea. Crin Antonescu a luat pur şi simplu România Mare de acum 6 luni şi a citit discursul lui Vadim de după neintrarea în parlament. I-a lipsit însă talentul şi intonaţia „tribunului”. A ieşit doar un schelălăit de căţelandru călcat pe coadă. În schimb, madam Nicolai era veselă şi exuberantă la Antena 3, tachinându-se cu Vanghelie. Mă aştept să apară voci care să să susţină că scorul este cu 1-2 procente mai bun decât cel de la europarlamentarele precedente, deci succesuri.
Actualele alegeri vor contura mai bine harta puterii baronilor locali. Dragnea a reuşit să aducă la vot aproape 50% din teleormăneni, Negoiţă cei mai puţini bucureşteni. Vanghelie este în nota obişnuită, la fel ca Flutur. PD demonstrează că a construit o maşinărie de vot cel puţin egală în forţă cu PSD-ul, în vreme ce PNL-ul rămâne în liga a doua. Ceea ce nu vor să înţeleagă liberalii este că ei sunt partidul unei idei şi singura modalitate de a ajunge la performanţe electorale comparabile este să nu-şi bată joc de ideea de liberalism. În momentul în care îi scoţi pe Dăianu şi Cioroianu de pe liste şi pui un procuror ceauşist remarcat prin nepoata sa este clar că nu vei reuşi să-ţi mobilizezi electoratul. PNL nu va ajunge niciodată la performanţele administrative ale activiştilor PSD şi PD, tocmai pentru că ei au un alt electorat, care nu are nevoie de stimulente pentru a veni la vot, ci doar de o ofertă politică decentă.
În perspectiva alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu porneşte cu un avantaj major, însă nu cred că are şanse să câştige. Mobilizarea şi miza vor fi altele. Chiar mergând pe incredibila cifră oficială a participării la vot, rămân mai bine de 70% de electori care nu au fost convinşi de partidele politice să se deranjeze şi din care se poate realiza o masă critică pentru începutul schimbării. Modul dispreţuitor în care a reacţionat Emil Boc poate fi catalizator în acest sens. Practic, PD a reuşit să mobilizeze nici 10% din electorat pentru ei şi fiica preşedintelui şi este de discutat dacă la prezidenţiale vor putea adăuga mult mai mult. Pentru că ceea ce a lispit acestor alegeri şi le face deosebite de cele prezidenţiale este absenţa „votului negativ”. Nu s-a votat „negativ” fiindcă nu prea aveai cui să-i dai acest vot (deşi cei 8% ai PRM pot fi interpretaţi şi în acest sens). Or, în toamnă sunt toate şansele ca acesta să predomine, mai ales în condiţiile accelerării efectelor crizei economice pe fondul incompetenţei guvernamentale.
De aceea, chiar dacă pus în competiţie cu Geoană, Antonescu sau Principele Radu Traian Băsescu pare imbatabil, bătălia se va da în realitate cu votul negativ. Acest 8% obţinut de Gigi şi Vadim arată că nemulţumiţii sunt suficient de motivaţi pentru a merge la vot (aici am greşit în predicţie, nu am crezut că electoratul lor va fi suficient de motivat să participe la vot, mulţumindu-se doar să voteze… verbal). Iar acest 8% – şi va mai creşte până la toamnă – va alimenta scorul adversarului lui Traian Băsescu în turul doi.
Prima miscare o vad prin fuziunea dintre PNG si PRM . E mai ieftin pentru Gigi Becali si pentru Vadim sa aibe un singur partid decat doua .
A doua miscare este deja facuta : EBA intra in PDL. Ma intreb de ce o mai fi iesit !
A treia miscare va fi in schimbarea discursului pe scena politicii nationale. Criza va fi tot mai accentuata iar somerii tot mai multi. Deci exista toate sansele de a creste PRM !
Daca Radu Duda reuseste cumva sa creeze un „momentum” poate ajunge in turul doi si acolo castiga.
Şi eu cred că momentumul acela se coace.
Duda? Nici o sansa. Uitati de asta. Tot Geoana va fi in turul II. Dar nu il vad sa ii faca fata lui Basescu.
Vedem. Vom trai si vom vedea. Ne asteapta o vara fierbinte si o toamna incinsa.
Daca ne uitam la rezultatele de la europarlamentare 2009, se vede un lucru interesant: in multe judete, PD-L e sub scorul de la parlamentare 2008 tocmai in marja scorului prm-png. Bineinteles, totul trebuie tratat cu maxima precautie, caci sociologic conditiile sunt cu totul altele. Poate ar merita facuta o analiza mai atenta in acest sens, pentru prezidentiale.
In conditiile validarii ipotezei, nu as fi atat de sigurul ca voturile prm-png nu merg in turul al II-lea la basescu.
[Scuze, mesajul a intrat în moderare şi nu verific zilnic.]
@Phaim
Este posibil să fie doar câteva coincidenţe, deoarce creşterea lui Becali s-a făcut pe fondul victimizării sale şi nu cred că în turul II alegătorii săi vor da votul „călăului” idolului lor. În plus, este aici aceaşi cauză care a făcut ca UDMR-ul să aibă 10%: absenteismul. Dacă prezenţa la vot ar fi fost mai consistentă, nu cred că procentul ar mai fi acelaşi pentru Gigi (adică nu cred că ar fi ieşit mai mulţi la vot). În funcţie de cine intră în turul II, acest electorat ami degrabă nu se va mai prezenta la urne.
Si mie mi se pare foarte probabil un tur II Basescu-Geoana. Cu toata sila pe care mi-o produce, probabil il voi vota pe Geoana, in buna traditie a votului negativ.
Cred insa ca Basescu are o mai mare capacitate de a atrage voturi de la electoratul partidelor adversare decat are Geoana. Asa ca avem toate sansele sa ne pomenim cu inca 5 ani cu cel mai iubit fiu al poporului. Trist, dar pana acum nu vad niciun element major care sa infirme aceste presupuneri.
Şi dacă tatăl fetei marinarului ia o pauză?
@Turambar
Chapeaux. Şi pentru duminică, şi pentru povestea de luni. Literatură curată.
Reteta PNL-ului e stricata clar. Nici nu ar trebui sa fie dezamagiti pentru ca nu au un motor iar Crin a incurcat borcanele cu alegerile astea. S-a crezut deja la prezidentiale desi din start are un handicap mare. In rest, s-au tot nimerit alegerile astea in weekenduri prelungite si e greu sa cobori de la cabana pentru ei pentru ca nu merita benzina.