Partidele şi lecţia Norica Nicolai

Norica Nicolai devine o lecţie importantă pentru partidele politice româneşti (pe care nu cred că o vor înţelege, cel puţin nu foarte curând). Este un bun exemplu al diferenţei care există între „televizor” şi realitate. Doamna Nicolai este una din preferatele talk-showurilor, fiind invitată permanent la televiziuni, probabil, fiindcă „face reiting”.

Această prezenţă permanentă îi conferă un aer fals de popularitate care, sunt convins, a fost unul din argumentele pentru care ea a fost pusă pe listă în prima poziţie. Focusaţi pe ce se întâmplă la televizor, partidele au uitat să vorbească cu electoratul, să ia pulsul direct al acestuia. Au ajuns să creadă că, dacă e populară la televizor, aşa este şi în realitate. Or, nu mai este de mult aşa. Audienţele TV au scăzut până la nivel de scară de bloc. Importanţa TV-ului este minimă. Televiziunea a promovat agresiv în ultimii ani un anumit tip de politician, al cărui profil, mai mult sau mai puţin apropiat îl găsim şi la Traian Băsescu, şi la Norica Nicolai, şi la Gigi Becali. Fiecare partid şi-a promovat şi cultivat astfel de politicieni „de talk show” (Ghişe este un alt exemplu nefericit de la PNL).

Când am spus că Norica Nicolai va costa PNL-ul 5% nu m-a crezut multă lume. Nu cred în conspiraţie, în cumetrie, cum spune Cioroianu, care doar profită de ocazie să plătească nişte poliţe. În ciuda prieteniei şi a faptului că rămăsese, sărăcuţa, fără colegi, nu cred că acesta a fost principalul argument pentru care a fost pusă prima pe listă, ci pentru că liderii PNL au crezut sincer că e o persoană populară, cunoscută, capabilă să atragă voturi, tocmai din cauza succesului TV. Ei nu s-au gândit niciodată că personajul este exact opusul a ceea ce aştepta electoratul lor de la ei. Nu i-a interesat pulsul acestuia, nu au făcut un sondaj pe bune, nu servit de firmele de marketing. Crin Antonescu „nu are timp” să citească bloguri, şi, în general, el nu pare să aibă timp de nimic. Nu înţelege că şi-a calibrat discursul pe o ficţiune, pentru succesul la TV. Execesele de nesimţire sunt pentru breiching niusuri, pentru a apărea la TV. Dincolo de asta nu a stat să se gândească ce se întâmplă după. Ce mesaj transmite el de fapt şi cui. Nu mai merge. Norica Nicolai arată că succesul de la TV nu mai înseamnă, de fapt, nimic. Am citit reacţiile de după şi cel puţin trei sferturi din ele erau de-a dreptul ostile la adresa doamnei Nicolai, în vreme ce restul o plasau printre explicaţiile eşecului liberal. Şi totuşi, după criteriile televiziunilor, este un politician de succes.

Şi nu, Gigi Becali nu este un argument. „Victoria” lui este rezultatul absenteismului. Când apărea non-stop la televiziuni nu depăşea pragul electoral. Telenovela din postul Paştelui a ajutat oarecum la mobilizarea electoratului propriu pentru a-şi răzbuna idolul şi a funcţionat în măsura în care cei nici 400.000 de simpatizanţi au fost reprezentat 9% din cei care s-au deranjat să voteze. Totuşi, vorbim de un grup marginal. Mai repede ar trebui să ne uităm la Traian Băsescu, care a ajuns să se scălămbăie din ce în ce mai ridicol pentru a limita pierderile electorale şi are nevoie disperată de maşina administrativă a partidului pentru a aduce lumea la vot. Faptul că în urban prezenţa la vot nu depăşeşte 30% (şi aici vorbim mai mult de „captivi”, pensionari) va forţa partidele să schimbe ceva în abordare.

Sigur, va dura ceva până când partidele vor internaliza această modificare şi vor modifica profilul politicianului pentru a răspunde noilor aşteptări. Pentru asta însă nu este suficientă povestea unui eşec, ci trebuie şi o poveste a unui succes al altui tip de candidat.