- Se pare că PD şi PSD „pupat toţi piaţa Endependenţei”, din nou. Numai că PSD nu are nici un interes să iasă singur de la guvernare, ci să fie dat afară, cu tam-tam, astfel încât decontul electoral să fie plătit de PD. Aşa că, până când PD nu „rupe pisica”, PSD va continua jocul la dublu, mai ales că strategia dă roade, în condiţiile în care PD este perceput ca un partid „guerilla” incapabil să funcţioneze în coaliţie.
- Discursul de la RRA al lui Traian Băsescu a avut şi rol de fumigenă, acoperind cu fum dens scandalul din jurul doamnei Udrea (scandal, ce scandal? a fost vreun scandal? eşti sigur?), iar PSD şi PNL vor avea serios de muncă pentru a-l readuce în atenţie. Deja subiectul pare „fumat”, o ciorbă reîncălzită şi dacă nu se vine cu ceva concret va fi greu de câştigat ceva de pe urma lui. PSD va continua asaltul şi presupun că vor urma şi alţi miniştri PD, doar-doar vor fi daţi afară din Guvern. Reacţia doamnei Udrea şi a lui Traian Băsescu arată că PSD şi PNL sunt pe drumul cel bun. Nervozitatea celor doi îi împinge la greşeli.
- Diferenţa dintre Traian Băsescu şi următorii clasaţi (vorbim de turul doi) nu mi se pare deloc liniştitoare pentru acesta. 6% sunt uşor de inversat prin simplă (de)mobilizare. Ţinând cont de scăderea cu 1%/lună, până în noiembrie ar fi exact cât ar fi nevoie pentru un scor strâns.
- Traian Băsescu continuă campania de recrutări, ultima sosită fiind ex-preşedintele Unilever, Alexandra Gâtej, despre care „surse” spuneau că ar fi pregătită pentru postul de premier. Se conturează în jurul preşedintelui un nucleu de „tehnocraţi”, tineri, cu o imagine bună (majoritatea dintre ei) atât pe plan intern, cât şi internaţional. Interesant este că majoritatea sunt de orientare liberală declarată sau chiar provin din rândurile PNL (Cioloş, MRU, Predoiu, Cristian Preda). Plus „societatea civilă”: Monica Macovei, Sorin Ioniţă, H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu. Dacă această grupare se va constitui într-un partid politic (legat sau nu direct de Traian Băsescu) îi poate asigura acestuia victoria lejeră în alegeri deoarece are potenţial de a atrage din electoratul care nu mai vine la vot. Un astfel de partid poate ajunge spre 25-30% la alegerile următoare şi să devină principala forţă politică. Ca principale consecinţe ar fi dispariţia PNL şi înglobarea în PSD a rămăşiţelor PD care nu cadrează cu noua orientare a partidului. Destul de riscant, însă, şi nu cred că TB ar candia mizând doar pe sprijinul acestora.
- Există nenumărate semnale interne şi externe (între care şi recentele mutări din mass-media) care arată că TB nu mai este dorit, deci singurul lucru care îl ţine să nu anunţe public că nu candidează este pregătirea unei ieşiri din scenă diferită de cea a lui Constantinescu. Tema va fi probabil o „mea culpa pentru coaliţia PSD-PD şi prestaţia dezamăgitoare a guvernului Boc care s-a dat de partea grupurilor de interese”, condimentat cu referiri la „familia cea greu încercată” şi cu lansarea unui nou proiect politic, „mai curat, mai uscat” şi tradiţionalul „Emile, eşti cel mai bun!”. Ca să candideze, Emil Boc va trebui să demisioneze din fruntea guvernului şi TB va avea ocazia să numească un „guvern de tehnocraţi care să scoată ţara din criză”. Ar acumula un capital politic (transferabil noii formaţiuni) care i-ar asigura o posteritate diferită de Emil Constantinescu (cred că în momentul de faţă, posteritatea este singura miză a lui Traian Băsescu).
- Crin Antonescu a fost într-o mică pauză de vreo trei săptămâni. Se ştie că pauzele lungi şi dese sunt cheia marilor succese. Păcat însă că a întrerupt-o pentru a anunţa lansarea paginii proprii pe haifaiv. Mai bine rămânea în vacanţă.
- Mă amuză campania împotriva lui Mircea Geoană. Pe de-o parte avem permanenta ridiculizare a acestuia şi tratarea lui la „preţ de matineu” cu insistenţă pe lipsa lui de şanse, pe de altă parte se lansează o zvonisitică amuzantă, cum este de pildă ideea că Mircea Geoană l-ar pune premier pe Adrian Năstase, care ar putea prinde.
Posted inPoliTichii
Ma indoiesc ca Basescu mai are timp sa-si faca alt partid, mai ales daca acesta vrea sa constituie o clara delimitare de „cercurile de interese” care controleaza PDL.
Asta ar necesita nu doar o foarte buna organizare in teritoriu, pe care numai baietii ‘vechi’ stiu s-o faca ca lumea, dar si prezenta in echipa a unor figuri care sa aiba cu adevarat ‘lipici’ la mitocanime.
Or, daca se mizeaza pe alde Macovei, Preda, Predoiu, Patapievici etc. mai bine se duce la culcare 🙂
Si, in cele din urma, e Basescu cu adevarat pregatit sa sacrifice PDL? Caci pentru partidul prezidential, dezicerea lui Traian Basescu ar insemna decesul de facto, cel putin daca nu se intampla ceva care sa schimbe radical situatia de acum.