Alternativele PD

Moţiunea de cenzură anunţată de PSD se dovedeşte a fi cel mai inteligent gest politic făcut de Mircea Geoană, gest care pune atât PNL, cât şi PD-ul în dificultate. PNL, însă, poate ieşi bine în orice situaţie ceea ce nu se poate spune despre PD, care îmi pare că a ales o strategie foarte proastă de a reacţiona.

PD-ul a ales să meargă pe negarea moţiunii. Pe toate canalele şi prin toţi liderii, democraţii susţin că nu cred în demersul PSD şi că totul este o formă de şantaj la adresa PNL şi că ei nu se bagă în „cearta îndrăgostiţilor”. Paralel, s-a pornit o campanie de ridiculizare la adresa lui Mircea Geoană şi una de amplificare a conflictelor din partid cu ajutorul unor papagali interesaţi mai mult de brandingul personal decât de evoluţia politică, cum este Ponta.

Ideea este însă proastă, deoarece mesajele PD-ului sunt adresate în principal publicului, mai mult sau mai puţin interesat de politică în momentul de faţă, în vreme ce bătălia se desfăşoară în plan politic, în parlament, acolo unde PD-ul şi umbra lor PLD-ul nu stau foarte bine, nici ca forţă parlamentară, nici ca potenţial de negociere. Chiar dacă artileria dezlănţuită în mass-media poate fi de natură să bulverseze pe unii parlamentari PSD, mă îndoiesc că odată ce vor fi luat la „prelucrat” „om la om” de Hrebenciuc aceştia vor vota altfel decât cere partidul.

Or, asta va crea o problemă pentru PD în momentul în care se vor trezi ca nişte fraieri că PSD votează moţiunea în bloc şi ei se vor umple din nou de ridicol.

Devine din ce în ce mai evident că PD-ul nu doreşte să ajungă la putere decât după alegeri şi numai din opoziţie, or moţiunea PSD îi pune într-o situaţie neplăcută. Dacă nu o votează se fac de râs, dacă o votează vor trebui să facă guvernul şi vreme de şase luni-un an, vor fi tocaţi de PNL şi PSD şi vor suferi inevitabil o erodare majoră, atât ei, cât şi Traian Băsescu.

P(L)D-ul nu are nici varianta să mimeze că votează moţiunea dar în fapt să o voteze din doi în doi, deoarece ei vor fi acuzaţi ca şi cum nu ar fi votat-o deloc. Cum nu ar fi prima oară când PD una vorbeşte, alta fumează, imaginea lor va avea de suferit, mai ales în condiţiile în care ultimele sondaje îi dau mai aproape de potenţialul lor real de 35%.

6 Comments

  1. Oricat de antipatic mi-ar fi domnul Boc ca purtator de vorbe al PD-ului omul pe moment are dreptate: sa vedem una bucata motiune marca PSD si pe urma mai discutam. E putin probabil ca PD sa fie fortat sa guverneze. Un guvern cu Blaga in frunte nu trece de Parlament. Cel putin nu cred asta…

  2. Ştii cum se zice, „Never say never”… Eu zic că ar trece şi un guvern condus de Monica Macovei.

  3. In locul liberalilor as lasa un guvern condus de PD sa ajunga laguvernare si apoi in urmatoarele luni l-asi toca ca pe vinete.

    Dar nu va fi asa. Mircea Geoana se apropie de debarcarea din fruntea PSd si el nici nu stie asta! Traian Basescu nu va numi un prim ministru de la PSd in veci vecilor!

  4. Nu ştiu dacă intenţia reală a PSD este de a da jos guvrnul, cât recuperarea identităţii. Ei nu sunt nici la putere, nici în opoziţie. Aşa îşi clarifică ei poziţia, transferând problema de identitate la PD.

    Nu lua de bune toate dezinformările cu debarcarea lui Geoană. Lucrurile nu sunt atât de simple nici la ei şi un congres nu se organizează de azi pe mâine.

  5. Se pare că cei de la PD m-au citit şi ieri au anunţat oficial că vor sprijini moţiunea PSD, ceea ce ar fi trebuit să facă de la bun început. Acţiunea mi se pare mai degrabă ca una de „damage control” fiindcă ei rămân la remorca PSD care îşi poate asuma demolarea guvernului Tăriceanu („voi v-aţi scremut şi v-aţi umplut de ridicol, în timp ce noi am reuşit…” le-ar putea spune democraţilor). Un viitor guvern PD va fi, ca şi guvernul Tăriceanu – tot la mâna PSD-ului, care poate obţine condiţii mai bune.

  6. Freeforall

    Guvern de tehnocrati, de apolitici! Asta este solutia, o varianta care nu leaga nici un partid de guvernare dar in acelasi timp le leaga pe toate. Este o solutie care permite partidelor sa iasa frumos dintr-o situatie complicata.

Comments are closed