Scenarii post-prezidenţiale

Până acum, analizele cu privire la alegerile prezidenţiale încercau să ghicească ce se va întâmpla la acestea pentru a analiza ce se va întâmpla după. Cred că în situaţia actuală ar fi util şi un demers de analiză a ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale. Rezultatul acesteia ne-ar putea oferi o imagine mult mai bună a ceea ce se va întâmpla la aceste alegeri.

Circumstanţele

Economia este în aterizare dură (hard landing), dar actualul guvern amână deciziile importante (restructurarea şi eficientizarea sectorului public) până după alegeri. Cum amânarea nu înseamnă rezolvarea problemelor, după alegeri vor trebui luate măsurile amânate, respectiv, concedieri, restructurări . Cel mai probabil va urma o presiune imensă pe moneda naţională ca urmare a previzibilelor reduceri de ratinguri. În vreme ce Bulgaria şi Ungaria dau semnale pozitive, România tinde să ajungă problema Europei, un nou caz Letonia. De aceea, presiunile asupra guvernului vor creşte, iar acesta se va transforma în simplul executant al unor măsuri decise de FMI şi UE (nu că asta ar fi neapărat ceva rău). Există astfel toate perspectivele ca Guvernul (actualul sau altul) să ajungă un guvern Ciorbea cu toate consecinţele politice care decurg din aceasta. „Deal”-ul cu FMI-ul este ca acesta să accepte amânarea măsurilor drastice până după alegeri pentru a nu influenţa votul, nu neapărat pentru a cauţiona un candidat sau altul.

Scena politică este în proces de reconfigurare. Separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare a redus foarte mult rolul preşedintelui (şi a candidaţilor la preşedinţie) în politica internă, inversând raporturile. În momentul de faţă, candidatul la preşedinţie este cel care are nevoie de sprijinul partidului, iar la schimb nu poate oferi decât promisiunea vagă a nominalizării unui premier. Viitorul preşedinte va mai juca un rol cât de cât semnificativ în 2012, după alegerile parlamentare când poate interveni în bătălia politică internă deşi, cel mai probabil va fi pus în situaţia de a bifa un act administrativ. În momentul de faţă, schimbarea guvernului nu poate fi făcută decât prin schimbarea majorităţii parlamentare, lucru destul de greu de realizat. Preşedintele-jucător a demonstrat că puterile reale ale preşedintelui sunt limitate şi că, în realitate, nu poate oferi nici măcar imunitate oamenilor săi (cazul Ridzi şi Udrea). Oricât de puternică ar fi personalitatea preşedintelui, el poate fi neutralizat fără probleme.

Tot în plan politic, avem şi o altă reconfigurare. Aparent, sistemul s-a aşezat stabil în forma 2 şi jumătate. În realitate însă, PD este în continuare un partid instabil, dependent de lider. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu el după perioada Traian Băsescu. Ţinând cont de istoria sa, este posibilă o spargere, prin migrarea unora către PSD, iar a altora către un partid de dreapta care să înglobeze şi PNL. Aşa cum arată acum PNL, regruparea nu se poate face în jurul său, mai degrabă o parte din oameni şi electorat vor migra către o construcţie politică nouă, PNL-ul actual dispărând de pe scena politică până la următoarele alegeri parlamentare.

Din punct de vedere social, situaţia este explozivă. Numărul şomerilor va creşte iar statul va fi în imposibilitatea de a mai funcţiona pe termen scurt şi mediu ca „stat asistenţial”, deci „pomenile electorale” s-au cam terminat. Ajustările economice sunt necesare şi inevitabile, ceea ce va duce o notă de plată socială semnificativă.

Perspective certe pe termen lung

Există câteva evoluţii previzibile pe termen mediu şi lung:

• Guvernul în funcţiune va plăti costul politic. Nici PSD, nici PD nu par a fi preocupaţi de aşa ceva, impresia lăsată fiindcă „profităm cât putem că suntem la putere şi om vedea noi mai încolo”.
• Indiferent dacă Traian Băsescu va candida sau nu, PD trebuie să pregătească un înlocuitor al acestuia. În momentul de faţă există vizibile două tabere. Tabăra Traian Băsescu şi „vechea gardă”. Taberele nu sunt neapărat antagoniste, tensiunile fiind cauzate mai degrabă de antipatii personale (în special generate de Elena Udrea). Cum influenţa lui Traian Băsescu se va diminua, cresc şansele unei separări.
• Toate partidele îşi vor schimba liderii. Geoană şi Antonescu vor merge fie la Cotroceni, fie la plimbare. PD va avea nevoie şi el de un nou lider în epoca post-Băsescu ce va începe pentru ei imediat după alegeri.
• Există un real sentiment că actuala clasă politică şi-a atins limitele maxime, iar criza economică va accentua această percepţie. Există o aşteptare latentă pentru o schimbare. Primii care vor face un pas către direcţia aceasta vor câştiga. Ceilalţi vor intra în logica „me too” astfel că până la finalul ciclului electoral actual vom avea schimbări masive în zona politică. Oricum, asta s-ar fi petrecut fiindcă în ciclul electoral actual se va schimba generaţia în politică, crescând rolul celor din generaţia 35-45 de ani, „decreţeii” şi electoratul din această zonă începe să înţeleagă că „dacă nu votezi, nu contezi” şi ar cam trebui să se fi săturat să lase „pensionarii şi ruralii” să decidă soarta ţării în schimbul unei sacoşe cu făină şi ulei. Din acest punct de vedere, PNL şi PD stau ceva mai bine decât PSD, în ambele partide apărând o nouă generaţie de politicieni superioară precedentei.
• Din punct de vedere economic, scăderea va continua şi în 2010, la un nivel mai redus din cauza schimbării bazei de raportare. Probabil va fi o scădere de 2-3% din PIB, ceea ce, dimpreună cu scăderea din 2009 va duce România înapoi în 2006. Vor dura alţi 4-5 ani pentru a reveni la nivelul din 2008. Astfel, ciclul electoral actual va fi foarte dificil pentru cei care se vor afla la guvernare şi din care vor ieşi complet slăbiţi.

Mişcările politice din prezent

• PSD se fofilează la guvernare, încercând să paseze responsabilitatea asupra PD. Din zicerile lui Mircea Geoană, scenariul dorit de social-democraţi pare să fie obţinerea postului de premier, pe lângă cel de preşedinte, şi guvernarea fie cu PD, în continuare (cel mai probabil), fie cu PNL (slabe speranţe). Dacă tot vrea asta, Mircea Geoană ar trebui să şi anunţe propunerea PSD pentru postul de prim-ministru, altfel rămâne vulnerabil la zvonuri precum cel conform căruia îl va nominaliza pe Adrian Năstase.
• PD vrea să fie la guvernare, indiferent de costurile politice.
• Traian Băsescu îşi continuă recrutările. A adus la Cotroceni un alt liberal, pe un altul îl ţine în Guvern deşi, teoretic mandatul său trebuia încheiat odată cu apariţia raportului de ţară, aduce la Cotroceni un ex.preşedinte de multinaţională. Este singurul politician care arată că înţelege că este criză şi intuieşte costurile politice.
• PNL nu prea mai există. Crin îşi caută prieteni pe haifaiv şi, când îşi aduce aminte, mai îl înjură pe Traian Băsescu cel rău. În ultima vreme, îşi aduce aminte din ce în ce mai rar. Sigur, e vacanţă, dar asta nu scuză absenţa unui program şi a unei acţiuni politice consistente şi coerente.

Candidatura lui Traian Băsescu, pro şi contra

În lumina elementelor de mai sus, să vedem care ar fi consecinţele unei candidaturi a lui Traian Băsescu:

Varianta A, câştigă:

• Treptat va avea loc distanţarea PD-ului care va trebui să-şi construiască un lider nou în perspectiva bătăliilor politice viitoare. Crearea unei platforme politice noi – aşa cum pare să indice acţiunile sale politice – devine dificilă, deşi aparent le poate asigura un atu în negocierile privind un viitor guvern în 2012. Problema este că el va fi asociat cu criza economică (din cauza măsurilor dure care vor trebui luate), iar capitalul negativ inerent se va transfera asupra noii formaţiuni. Pentru asta va trebui să rupă PD-ul, dar nu va fi foarte credibil.
• Presupunând că PSD se retrage de la guvernare înaintea alegerilor, are varianta guvernului minoritar PD sau a cooptării PNL la guvernare. Ambele situaţii sunt jenante. Nici situaţia în care PSD rămâne la guvernare (părerea mea este că PSD va ieşi de la guvernare doar dacă Traian Băsescu anunţă că nu candidează sau sondajele vor arăta că Mircea Geoană are şanse de a câştiga) nu este foarte bună, fiindcă va însemna continuarea băltirii. Dacă PD rămâne cu un guvern minoritar va trebui să suporte permanent criticile PNL şi PSD, care nu vor avea nici un interes să intre la guvernare în apogeul crizei (presupunând că cineva gândeşte în aceste partide politice). Cel mai probabil, PD va fi lăsat să ia măsurile care trebuiesc luate, tocat permanent de Opoziţie, iar în toamnă, când semnele revigorii ar putea apărea şi în economia românerască să fie trântit prin moţiune de cenzură. Cu un timing bun, se poate spune pa-pa PD-ului şi lui Traian Băsescu. Dacă va continua căsătoria cu năbădăi PD-PSD vom avea acelaşi circ şi va conduce la o erodare a ambelor partide.
• De ce exclud varianta guvernului de tehnocraţi? Oricât de slugarnic ar fi Emil Boc şi oricât ar părea de papagal, el ştie că din momentul în care nu va mai fi premier este terminat politic. Ca atare, se va agăţa de ficusul bonsaiul din birou asemenea unui alt premier. Mai ales că el va fi ajutat de restul PD-ului (Blaga, Videanu, Berceanu), neinteresaţi să-şi piardă privilegiile pentru a satisface mofturile unui lider de care nu mai au nevoie. Mai cu ajutorul FMI, mai prin negocieri subterane, Emil Boc îşi poate duce mandatul la final. Dacă va fi trântit de PSD şi PNL, îşi va putea construi o imagine de victimă inocentă a „sistemului ticăloşit”, preluând o parte din discursul lui Traian Băsescu.

Varianta B, pierde

• După un an de pauză, va rupe tăcerea la Dan Diaconescu în direct şi în reluare şi va fi invitat permanent la Răzvan Dumitrescu. Va avea un rating mai mare ca Emil Constantinescu. Nu va mai face cumpărăturile la Carefour, ci la Cora.

Varianta C, nu candidează

• C1 – PD rămâne la guvernare, printr-o bună negociere. Pentru PSD ar fi riscant să încerce o asumare a guvernării, nu din cauza temerii de efectele crizei ci fiindcă vrabia din mână este mai bună decât cioara de pe gard. În plus, pot continua jocul acesta de-a şoarecele şi pisica. Ministerele economice sunt în mâna PD-ului, deci efectele „terapiei-şoc” vor fi decontate de Videanu şi Pogea. În aceste condiţii va fi greu să disloce un grup semnificativ din partid pentru un nou proiect politic. Oricum, el a anunţat că nu se va mai întoarce în PD. De aceea, va încerca coagularea acestuia în jurul celor neimplicaţi politic până în prezent, plus o parte din parlamentarii fideli. Va ataca permanent guvernul şi va constitui o opoziţie puternică ce are toate şansele să câştige alegerile din 2012 şi să revină ca premier, deţinând astfel cu adevărat puterea.
• C2 – PD este scos de la guvernare. Partidul ajunge la mâna lui. Va încerca o eliminare a „rebelilor” şi impunere a platformei sale politice. Va ataca permanent guvernul şi va constitui o opoziţie puternică ce are toate şansele să câştige alegerile din 2012 şi să revină ca premier, deţinând astfel cu adevărat puterea.

Practic, din punct de vedere politic, varianta C este singura avantajoasă pentru Traian Băsescu. Iar campania electorală în care se află de un an de zile nu este neapărat pentru alegerile actuale, ci pentru menţinerea şi întăririi imaginii sale în rândul electoratului.