Idei disparate, fără legătură între ele.
- Traian Băsescu va fi primul preşedinte în exerciţiu care va intra în primul tur cu sub 40%. Ţinând cont că toţi ceilalţi au pierdut, deşi aveau o zestre mai mare, şansele sunt împotriva sa.
- Eliminarea ambiguităţii relaţiei cu Sorin Oprescu îl va ajuta pe Mircea Geoană să se apropie de scorul partidului. Sunt convins că cel puţin un afiş de campanie va conţine o poză a lui Ion Iliescu împreună cu Mircea Geoană.
- Vor fi primele alegeri în care nu va conta ideologia (fie şi la modul simplist în care se făcea la noi). Traian Băsescu vrea să culeagă orice vot poate, deci va evita poziţionarea dreapta/stânga, iar Mircea Geoană ar dori să convingă şi alegătorii PNL deci va evita să se poziţioneze la stânga.
- În schimb, Sorin Oprescu pare a se poziţiona pe stânga, „stânga autentică”, cel puţin aşa lasă a se înţelege scrisoarea lui Cozmâncă în care apare şi ideea unui adevărat partid de stânga după ce PSD a întinat nobilele idealuri…
- Crin nu reuşeşte să se desprindă de statutul de „speranţă”. Deşi a fost primul care şi-a anunţat candidatura, deşi este primul care îşi face campanie electorală oficial (adică altfel decât vizitele de lucru ale celorlalţi doi) nu reuşeşte să avanseze prea mult dincolo de baza electorală a PNL. La retragerea ASR Principele Radu ar fi trebuit să fie prezent şi să realizeze un transfer „oficial” al electoratului acestuia către PNL, sau măcar un mesaj de apropriere a acestuia. Ceea ce nu înţelege Crin Antonescu este că simplul „Băsescu este rău, eu voi fi bun” nu este suficient şi că cei care îl urăsc pe Băsescu au motivaţii diferite şi au nevoie de nunaţe. Discursul său e mono-ton şi plictisitor.
- Principalul handicap al lui Crin Antonescu îl constituie lipsa de susţinere pentru turul doi. În turul doi ar avea de luptat cu baronii PD şi PSD. Ţinând cont că nici el însuşi nu e foarte convins încotro vrea să o apuce…
- Un alt handicap al lui Crin este incompetenţa economică. Criza va fi unul din subiectele de campanie importante or el este complet pe dinafară. Traian Băsescu şi Mircea Geoană măcar mimează convingător. PNL nu are în momentul de faţă soluţii alternative (apăruse la un moment dat ideea reducerii taxelor dar s-a pierdut pe drum pe undeva).
- Cel mai probabil, alegătorii ASR Principele Radu vor sta acasă şi o mică parte vor vota „independentul” Oprescu.
- Există o şansă – mică, dar există – ca o bună parte din electoratul PSD să migreze către Oprescu, dezamăgit de gaşca Vanghelie & Comp. În acest caz, favorizat ar fi Antonescu ce ar căpăta o şansă la intrarea în turul doi, complicând aritmetica post-alegeri.
- Presupunând un 32-33 pentru Băsescu, un 26-27 pentru Geoană, un 16-18 pentru Crin Antonescu rămân 22-26 de procente pentru Vadim şi Oprescu. Cum Vadim are 10-12, potenţialul lui Oprescu se învârte în jur de 12-16 procente. În lipsa unui partid care să-l susţină, rămâne de văzut cât va fructifica din el.
- În momentul de faţă ura împotriva lui Traian Băsescu este departe de proporţiile pe care o avea ura faţă de Adrian Năstase ceea ce limitează potenţialul votului negativ. Este de văzut dacă până la alegeri se va ajunge la o masă critică. Sunt mulţi care sunt dezamăgiţi de Traian Băsescu dar care îl vor vota pentru că nu cred în alternativa reprezentată de ceilalţi.
Desi am rezerve la majoritatea punctelor, cu ultimul sunt de acord in totalitate.
Am o nelamurire la una dintre afirmatii: De ce ar avea Crin de luptat in turul doi cu baronii PD SI PSD?
PS: La capitolul pronosticuri avem pareri diferite: Eu as paria pe Mircea Geoana… ca iese locul 4 (asta daca nu se misca bine in campanie Vadim, caz in care ar avea sanse la locul 5)
@Liviu
Pentru că ei vor asigura mobilizarea în turul II. Iar PSD nu va trage pentru Crin.
Hmm, am anumite dubii legate de procentele pe care le-ai dat. Sunt convins ca Antonescu va intra in turul doi si va scoate mult mai mult decat ii este atribuit in sondaje. Nu mai putem avea incredere in sondaje (s-a vazut la ultimele alegeri cat de ‘apropiate de adevar au fost’).
Nu ştiu la ce sondaje te-ai uitat tu, dar cele 2 exit poluri nu au fost atât de departe.
Personal il detest pe Basescu de zeci de ori mai tare decat l-am urat pe Nastase.
(acum 4 ani am votat cu Basescu ca sa nu iasa Nastase)
Esti in eroare. In 96, Iliescu – presedinte in exercitiu – a obtinut 32% (in 92, obtinuse in turul 1, aproximativ 47%)…nici un alt presedinte in exercitiu nu a mai candidat si deci, nu avea cum sa obtina peste 40%…adrian nastase care a luat 40,7% in 2004, in turul 1, era prim ministru, nu presedinte…
Ai dreptate cu 96, nu ştiu de ce rămăsesm cu ideea că a avut 42%. La 2004 m-am referit prin analogie, deoarece Adrian Năstase era moştenitorul preşedintelui în exerciţiu. În cazul ăsta, paralela cu 96 devine mult mai interesantă, deoarece 32/28 are toate şansele să fie scorul primilor 2.
ah ! ultimul punct este atat de adevarat ! si atat de groaznic pt actualul dom` presedinte.
sunt multi care sunt dezamagiti de Basescu, si nu cred ca sunt atat de prosti incat sa l aleaga tot pe el.