De rău despre administraţie

În ultima vreme am tot publicat articole de bine despre schimbările pozitive din administraţia publică. Acum am şi un exemplu negativ. de două luni, cel mic a început să nu mai primească alocaţia. Nu că ar conta prea mult cei 40 de lei, dar era bucuria lui când venea poştaşul şi lua el însuşi banii, după care mergeam să-şi cumpere o jucărie-două pe „banii lui”. Aşa că am început să sunăm la „Hambarului 6”. După o lună (chiar am sunat în fiecare zi şi eu şi soţia), a răspuns cineva, care mi-a explicat senină că ei au o aplicaţie informatică nouă şi fiindcă am locuit înainte în alt sector(„care este”) am fost „scoşi din sistem”. Aşa că trebuie să mergem acolo cu copiile de rigoare. Lăsând la o parte măgăria faptului că pentru că nişte idioţi nu au fost în stare să preia o bază de date corect trebuie să mă plimb eu în capătul celălalt al Bucureştiului, mai au şi program de gravide (oarecum normal, dacă ne gândim că lucrează cu copiii): miercurea şi vinerea, de la 9 la 13. Nu era o ordonanţă care spunea că orice serviciu public trebuie să aibă program normal cu publicul şi cel puţin o zi pe săptămână „program prelungit”? Că majoritatea instituţiilor cu care interacţionez frecvent au program decent 8:16 şi 1-2 zile până la 18:30.

2 Comments

  1. Cristina

    Eu am facut de la inceput cerere sa primesc alocatia fetitei mele pe card. Am primit-o vreo 4 luni, apoi nimic. Am observat dupa vreo 2 luni, m-am dus sa ma interesez ce s-a intamplat. Mi-a zis o dudie, senina: „Ni s-a stricat baza de date si nu am mai avut numarul Dvs. de card”. „OK, zic, de ce n-ati trimis-o prin posta?”. „Nu ati optat pentru plata prin Posta Romana, ci pe card”.
    No, bine. Noroc ca m-am prins la timp. Oricum, cele 2 luni „sarite” de la alocatie nu le-am mai primit niciodata.

  2. La noi faza cu cardul a durat vreo 8-10 luni (vina noastră, că nu ne-am prins). Am primit înapoi 2 sau 3.

Comments are closed