Motto:
Un tip este oprit de poliţie fiindcă nu oprise la semnul „Stop”.
– Dar am încetinit destul de mult, nu e tot aia?
La care poliţistul scoate bastonul şi începe să-l lovească cu putere, întrebându-l:
– Vreţi să opresc sau doar să încetinesc?
Este o frază pe care am început să o auzim din ce în ce mai des. Este ea adevărată? Din păcate, nu. România nu a atins încă pragul cel mai de jos. Da, există numeroase semne pozitive, dar ele arată încetinirea scăderii, nu oprirea acesteia. Economia scade în continuare şi, pe termen mediu – 6 luni şi chiar mai mult – sunt premise să scadă în continuare:
- Firmele continuă să concedieze, chiar dacă mai puţin decât până acum. Însă după alegerile prezidenţiale vor începe concedierile şi în zona de stat. Chiar şi dacă nu vom avea cifrele despre care se vorbeşte (peste 200.000 de concedieri), numărul nu va fi deloc mic. Asta va pune o presiune majoră asupra consumului intern.
- Scăderea numărului de angajaţi nu afectează numai consumul casnic, ci şi zona B2B.
- Statul nu a luat încă nici o măsură pentru stoparea declinului economic, din contră, a mărit presiunea asupra sectorului privat prin creşterea fiscalităţii. S-au redus investiţiile şi achiziţiile şi s-au împrumutat bani pentru plata salariilor. Declinul economic va reduce în continuare încasările la buget, iar cheltuielile cu dobânzile vor greva şi mai tare bugetul pe anul viitor.
- Lipsa de strategie şi viziune (atât a statului, cât şi a businessului autohton) face ca ponderea capitalului românesc să se reducă. De la începutul anului s-au închis 150.000 de firme (suspendare de activitate sau închidere directă) şi un număr important de companii au intrat în insolvenţă, iar procesul va continua. Grosul firmelor româneşti sunt mici şi foarte mici, au probleme de capitalizare, de management (de aceea am spus mai sus că este şi vina lor, nu doar a statului). Este evident că firmele străine rezistă mai bine, având un capital mai mare la dispoziţie (creditele intragrup au scăzut doar cu cca 20% faţă de 2008), dar şi un management mai performant.
- Perpetuarea crizei politice lasă România fără buget pe 2010 şi sunt toate şansele să se repete situaţia de anul acesta când s-au pierdut 3 luni care au fost decisive (coroborat cu stoparea creditării în octombrie în aruncarea ţării în recesiune). Prelungirea incertitudinii referitoare la buget prelungeşte recesiunea. La cum merg lucrurile, vorm avea un guvern funcţional 100% abia de prin martie (chiar dacă el se va instala în decembrie, până se modifică întregul aparat durează).
- Atâta timp cât şomajul creşte, creditarea nu se poate relua. Deocamdată, băncile au un debuşeu la ministerul de Finanţe, rămâne însă de văzut cât va mai funcţiona.
- Creşterea fiscalităţii este inevitabilă pe termen scurt. Statul nu are de unde să facă rost de bani, timpul este prea scurt pentru o restructurare eficientă.
În aceste condiţii, mă tem că pragul cel mai de jos este încă departe şi ceea ce este mai greu nu a trecut încă, ci abia acum începe.
PS Cifrele statisticii nu prea se leagă. Mă aşteptam la o scădere de minim 9%, dacă nu chiar 10%, consistentă cu anumiţi indicatori (scăderea consumului, scăderea producţiei industriale, scăderea importurilor, creşterea şomajului, închiderea companiilor, scăderea consumului de energie electrică). E trist că s-a ajuns la cosmetizarea cifrele chiar în aşa hal.
„Creşterea fiscalităţii este inevitabilă pe termen scurt. Statul nu are de unde să facă rost de bani, timpul este prea scurt pentru o restructurare eficientă.”
O altă soluţie ar fi creşterea bazei de impozitare. Cât de dificilă ar fi reducerea evaziunii fiscale? S-a încercat măcar? Sau nici nu s-a vrut?
Darius,
creşterea bazei de impozitare este un proces pe termen lung – care stârneşte antipatii (vezi cazul impozitului forfetar, care, în esenţă asta încearcă) – şi oricum, efectele se văd în timp. Procesul chiar se produce, dar lent.
Reducerea economiei subterane este greu de făcut, mai ales în timp de criză. Paradoxul nostru este că în timpul celei mai mari relaxări fiscale din istorie, economia subterană a crescut cu aproape 10% din PIB de la cca 20% la cca 30% din PIB. Avem cel puţin un milion de persoane care lucrează „la negru” (părerea mea este că sunt vreo trei milioane). Adică, din cca 18 milioane de români „cu drept de vot”, avem cca cinci milioane angajaţi oficiali, vreo şase milioane de pensionari (din care cel puţin două sunt „pe caz de boală” şi care, în majoritate, au un alt venit pe lângă pensie, mai sunt vreo trei milioane în străinătate, să mai fie un milion (patroni, studenţi, pfa, alte venituri) şi îţi rămân în jur de 3 milioane care sunt „fără venituri”. Dacă mai adăugăm şi din cei pensionaţi pe caz de boală ajungi la un 4-5 milioane.
După cum am văzut din 2005 încoace, scăderea taxelor nu scoate la lumină economia gri. Soluţia este o mai dură aplicare a legii. Or, pentru asta ai nevoie de resurse pe care momentan nu le ai.
Creşterea TVA nu este neapărat o tragedie. Preţurile reprezintă o sumă a „preţului comerciantului” + TVA. Dacă TVA creşte cu 3% nu înseamnă automat că toate preţurile vor creşte cu 3%, deşi asta va fi tendinţa cvasi-generală. Unele dintre ele vor fi absorbite de piaţă.
Scoaterea la lumină a economiei gri sau negre nu ar trebui să necesite foarte multe resurse. E nevoie ca Garda Financiară să-şi facă treaba, sau de ce nu, să-şi facă treaba altfel.
Este evident că prin adăugarea sau eliminarea unui impozit (respectiv creşterea sau scăderea unui impozit) nu se poate reduce evaziunea fiscală. Este nevoie de soluţii ceva mai creative.
Din câte ştiu, mare parte a evaziunii fiscale se face la plata salariaţilor. Ei bine, o soluţie „creativă” ar fi aceea de a-i face pe patroni să le fie frică de angajaţi. Cum? Printr-o campanie naţională de conştientizare a drepturilor salariaţilor coroborată cu un sistem de plângeri. Ştiu, nu sună prea frumos. Dar în Germania cam aşa funcţionează. Salariatul poate să meargă la un oficiu şi să declare că firma sa face prostii. El poate să rămână anonim.
Dar asta e doar o idee. Sunt sigur că odată cunoscute mecanismele evazioniste, se pot găsi soluţii elegante – mult mai elegante decât cea propusă de mine.
Creşterea TVA nu face decât să dea o palmă consumatorului, care de cele mai multe ori nu plăteşte de fapt o taxă pe valoarea adăugată, ci o „taxă pe adaos comercial nesimţit”. Dar este un venit sigur, luat de la cei mai slabi.
Eu aş targeta evazioniştii şi bişniţarii (comercianţii care aplică adaosuri nesimţite) pentru aducerea de noi venituri la buget.
1) Cred că 90% din motivaţia muncii la „negru” nu este evaziunea fiscală, ci greutatea de a-l concedia pe urmă. Da, patronilor le este frică de angajaţi.
2) Evazioniştii şi bişniţarii se bazează pe sprijinul politic sau administrativ. Pentru a eradica fenomenul este nevoie, pe de-o parte de o creştere a salariilor (un salariu de ministru este 2000 de euro, sumă pe care eu nu nu aş accepta să mă angajez, e clar că omul acela se bazează pe „vânzări anterioare” vorba domnului preşedinte, nu pe salariu). Fă-i salariu 10,000 de euro la comisar şi dacă l-ai prins cu şpaga, la zdup cu el + confiscarea averii.