Paradox electoral 2009

Campania pentru turul doi scoate la iveală un paradox. Ambele tabere tabere au un „nucleu dur” aproximativ egal. Deci, bătălia se dă pentru „minoritatea” neînregimentată solid politic, dar suficient de interesată de mersul cetăţii. În bună proporţie, dacă nu chiar integral, aceşti „minoritari” sunt persoane educate, cu un grad de bunăstare şi inteligenţă peste medie. Acestora, cu predilecţie din zona preşedintelui, li se servesc însă mesaje rudimentare, violente, total necalibrate. Din punctul acesta de vedere, cred că tabăra lui Geoană se mişcă ceva mai bine mizând pe ideea de „reconciliere istorică”, „proiectul Johannis”… Atacurile sub centură la Traian Băsescu au venit din partea lui Patriciu, nu a lui Geoană direct. Cei din tabăra antiBăsescu segmentează mai bine şi se concentrează preponderent spre „minoritari”, în vreme ce Traian Băsescu mizează mai degrabă pe securizarea propriei baze, cu toate că avea la dispoziţie suficient material şi pentru zona cealaltă. Nu înţeleg deloc neimplicarea în campanie a premierului desemnat, care ar fi putut aduce elementele acestea de construcţie – ce planuri are, ce majoritate poate construi, ce măsuri de relansare economică… În partea celaltă avem 3 vectori de imagine, Băsescu e singur.

6 Comments

  1. Mihai

    Ma intreb de ce dracu nu a lansat Patriciu clipul mai devreme…
    Ar fi fost in avantajul lui Crin.

  2. „Traian Băsescu mizează mai degrabă pe securizarea propriei baze, cu toate că avea la dispoziţie suficient material şi pentru zona cealaltă. ”

    E o gluma?
    Ce avea TB sa spuna acelor oameni, mai mult decat a incercat deja (de ex. ca guvernul Boc a fost de fapt cu adevarat liberal)? Ce ne putea spune Negoita mai mult decat a spus deja? Cum va face el reforma cu Pogea si Videanu? (Am toata stima pentru Negoita, dar era din alt film).

    Problema lui Basescu nu e acum, in campanie, ci e legata de – vorba aia – „ce a facut in ultimii 5 ani”. Adica instrumentalizarea politica a reformei (inclusiv anti-coruptia, votul uninominal etc), apeluri desantate la nucleul anti-modern al electoratului (care traditional vota Iliescu), razboi cu parlamentul si razboi cu liberalii (pana la tentativa de desfiintare a PNL).
    Oamenii de care vorbesti, si care au ajuns in pozitia sa incline acum balanta (eeeh, intr-un fel e un moment fooooarte mult asteptat), sunt in proportie considerabila de orientare liberala. Basescu si-a cam incheiat socotelile cu ei prin 2005-2007.

    BTW, sunt curios ce pattern se va vedea duminica la desfasuratorul pe ore al votului (vezi discutia de la: http://rational-idealist.blogspot.com/2009/11/mai-aveti-centurile-ro.html). Nu as fi foarte surprins sa vad ca Basescu capteaza electoratul ala care voteaza dimineata la prima ora.

  3. Dimpotrivă, cred că l-a aruncat pe piaţă prea devreme! Dacă venea cu el vineri, de ex, cine mai avea timp de expertize? De acord cu strategia catastrofală a staffului prezidenţial. Nu am văzut nici un gest, de pildă, spre UDMR! Cîteva sute de mii de voturi contează enorm, dacă ne gîndim că se poate cîştiga cu o diferenţă de 3-4 procente!
    Vezi şi http://teaca.wordpress.com/2009/12/03/marko-bella-si-punctul-g/

  4. Hmm! si eu mi-am pus aceeasi intrebare, si cred ca raspunsul e destul de simplu: Crin nu trebuia oricum sa ajunga in turul II! planul mogulean a fost „propasirea” lui Geoana, de la bun inceput, din interese pe care nu le prea pricep (prea complex jocul pentru gustul meu 🙂 )
    Sa nu fiu inteles gresit: nu arat cu degetul in nici o directie, dar cred ca nici nu e cazul sa ne lasam amagiti de sloganuri inaltatoare si minciuni sforaitoare: atat mogulii „‘rai” cat si cei „buni” si-au facut calculele din vreme, iar noi votantii suntem carnea de tun care se infierbanta inutil pentru vreo tabara sau alta.
    E un razboi (purtat mai bine sau mai rau de ficare din „gasti”) iar noi suntem simpli pioni carora li se servesc discursuri mobilizatoare inainte si justificari dupa. Si tot noi suntem aia care murim in razboiul asta (si in oricare altul, de altfel).

  5. Mihai

    Ma uit la dezbatere. E pulbere Basescu. Astia striga JOS COMUNISMUL si l-au pus pe Ontanu in mijlocul lor.

Comments are closed