Deci, am înfrânt. Sau poate nu. Unde am greşit?
Traian Băsescu nu a câştigat alegerile
Alegerile au fost câştigate de maşinăria de partid a PD, nu de Traian Băsescu. A învins capacitatea de mobilizare a democraţilor care nu a lăsat loc de „erori materiale”, în ciuda unei prezenţe reale la vot de 70% (am scăzut din numărul total al celor înscrişi pe listă două milioane cinci sute de „căpşunari”). Izolaţi politic, democraţii au decis că salvarea ca grup este mai bună decât soluţiile individuale. Pasul I, realegerea lui Traian Băsescu le-a reuşit. Urmează însă pasul II, care poate aduce un preţ prea mare de plătit.
Traian Băsescu spunea că după alegeri va fi coadă la uşa lui pentru noul guvern. Momentan, au răspuns prezent doar Tăriceanu şi Fenechiu. Şi, probabil, UDMR. Vor face un guvern fiindcă nu mă îndoiesc că vor găsi suficienţi parlamentari pentru a-l trece. Însă va fi un guvern slab, iar poziţia PD se va slăbi pe măsură ce vor trebui să facă faţă efectelor crizei economice şi să ia măsurile nepopulare care trebuiesc luate.
Pentru moment, nici poziţia lui Traian Băsescu nu este una puternică. Dacă PNL şi PSD îşi joacă corect cărţile – şi cel puţin, la o primă strigare, par că o fac – spaţiul său de negociere este foarte îngust. Nimeni nu are încredere în el, faliile fiind mult prea adânci, iar cei care îi bat la uşă sunt doar aventurieri în căutare de un tun politico-economic, cu care nu poate face mare lucru. Nu cred în informaţiile de „pe surse” că ar fi oferit postul de premier lui Tăriceanu. Este posibil să fie o intoxicare din PNL pentru a slăbi poziţia fostului premier sau pentru a-i enerva pe democraţi (sau amândouă).
Nu înţeleg de ce PNL şi PSD ar trebui să accepte să pupe papucul sultanului după ce s-au războit vreme de cinci ani. Este treaba lui Traian Băsescu să creeze o majoritate, dacă poate. Practic, ne aflăm în situaţia de dinainte de alegeri. Nu cred că s-a schimbat ceva fundamental. Traian Băsescu şi PD sunt tot izolaţi şi nefrecventabili. Cinci ani de politică destructivă nu au cum să nu lase urme adânci. PSD şi PNL au o scuză că refuză să participe întru „interul naţional”. Traian Băsescu nu are niciuna pentru refuzul „proiectului Johannis” şi atunci, şi acum (chiar dacă Karl Johannis a anunţat că renunţă).
Cred că o soluţie ar fi un guvern exclusiv de tehnocraţi – fără miniştri PD, PNL, PSD – cu un premier negociat cu celelalte partide. Este Traian Băsescu capabil să propună un premier independent şi să negocieze pentru el? Mă îndoiesc. Eu aş avea o propunere: Alexandra Gătej. Este un profesionist incontestabil şi s-ar putea negocia un sprijin politic şi redistribuire corectă a banilor către autorităţile locale, nu doar către aparatul de partid democrat (+ traseişti). Chiar dacă ar fi un guvern de tehnocraţi, el poate fi asumat politic de PD şi de Traian Băsescu. Un guvern apolitic ar „cumpăra timp” pentru redefinirea sferelor de influenţă şi a acoperirii faliilor sociale.
Paradoxal, Traian Băsescu şi PD se văd în situaţia de a fi câştigat puterea dar a nu o putea exercita fără a o împărţi cu ceilalţi, iar cicatricile rămase de pe urma „împărţelilor” trecute împiedică colaborarea. În plus, un guvern independent de PD, coroborat cu ieşirea lui Traian Băsescu din competiţiile electorale poate duce la o disipare a democraţilor care se văd nevoiţi să-şi caute o identitate şi o cale de mers.
PNL
Dacă rămâne în opoziţie, Crin Antonescu are toate şansele de a creşte cele 20% de care beneficiază în prezent şi peste trei ani să ducă PNL la guvernare în pole-position, chiar dacă s-ar desprinde vreo facţiune în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu (care însă mă îndoiesc că are curaj să „spargă” partidul). Chiar dacă în teritoriu vor fi unii care vor alege altă tabără – sunt zone în care PSD-ul îi acuză pe liberali de non-combat – partidul nu va pierde foarte mult. Puţini sunt cei care votează cu PNL pentru liderul local sau central (da, sunt unii care au votat cu PNL pentru Crin Antonescu) dar, în general, liberalii sunt votaţi pentru brandul politic şi ideologia cu sex-appeal. Crin Antonescu a reuşit să adune în jurul său un electorat valoros, o a treia Românie, care l-a ascultat în proporţie de aproape 70% şi sunt bucuros că nu este dispus să-şi bată joc de el.
Recunosc, Crin Antonescu a crescut mult în aceste alegeri, şi dacă s-ar fi implicat de la bun început cum a făcut-o în ultimele 3-4 săptămâni, alta ar fi fost situaţia. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Crin Antonescu mai are mult până departe. Mai are de învăţat constanţa, stăpânirea de sine şi va trebui să-şi aleagă colaboratori mai buni. Dacă Orban, mai este cum mai este, prezenţa copleşitoare a Noricăi Nicolai şi a lui Varujan Vosganian zilele acestea devin deranjante şi obositoare. În momentul de faţă, Crin Antonescu are un cartof fierbinte în braţe: Călin Popescu Tăriceanu. Sunt convins că acesta din urmă are de partea sa mulţi lideri din teritoriu grăbiţi să ajungă la putere. Asta însă înseamnă moartea PNL şi micţionarea pe cei un milion de alegători ai lui Crin Antonescu care au votat cu Geoană. Merită?
O greşeală majoră – care arată imaturitatea politică a lui Crin Antonescu – a fost că l-a lăsat pe Johannis să plece. Nu victoria lui Geoană era scopul său, ci mijlocul. Scopul său şi al PNL a fost (sau ar fi trebuit să fie) Klaus Johannis premier. Crin Antonescu poate repara această greşeală propunând-o el pe Alexandra Gătej. Ar fi o lovitură de forţă – este consiliera lui Traian Băsescu – şi ar fi o dovadă că PNL este interesat de construire, nu de demolare şi că nu este blocat în „Jos Băsescu!” Poate negocia un sprijin parlamentar pe chestiunile fundamentale şi poate obţine mai multe – fără a intra efectiv în guvern.
PSD
Pentru cele 10-15 minute de bucurie copilărească, Mircea Geoană mi-a devenit simpatic. A ieşit un pic din masca de tocilar şi „prostănac”. Nu merita ironiile de după. Sigur, are principala responsabilitate a eşecului. Aşa cum am spus, Traian Băsescu pierduse alegerile. Nu mă aşteptam să le piardă şi Geoană. Pentru asta trebuie să-şi dea demisia. Apetenţa sa pentru gafe l-a terminat politic şi ceea ce se întâmplă acum este doar prelungirea unei agonii. Nu cred că PSD se va sparge, deşi este posibil să asităm la unele „scurgeri”.
Este timpul ca PSD să treacă la nivelul următor. Dintre cei trei candidaţi – Dragnea, Năstase, Nica – Dragnea este singurul care marchează despărţirea de trecut. Este şi o persoană inteligentă şi pregătită şi pare a avea bune capacităţi administrative. Sigur, Cristi Diaconescu ar părea o soluţie mai populară, dar când l-am văzut dormind (la propriu) la dezbatere şi la ministerul de Externe (metaforic), am dubii. E un Geoană ceva mai inteligent, dar tot slab mi se pare. Pe Dragnea nu-l văd preşedinte, dar poate fi la un moment dat un bun premier. Nica s-a compromis la Interne (spre deosebire de Dragnea, care s-a retras imediat), iar Adrian Năstase e o fantomă a trecutului.
Principala problemă a PSD este că încă este asociat (complet aiurea) cu comunismul. Nici măcar Ion Iliescu nu mai poate fi acuzat de aşa-ceva. Din contră, am putea supune că majoritatea liderilor PSD sunt mai degrabă capitalişti feroce. Dar percepţia există şi ei trebuie să facă ceva în acest sens.
Evaluări greşite
Greşelile mele de evaluare au fost:
- am subestimat relaţia Traian Băsescu-PD;
- am subestimat capacitatea lui Geoană de a face gafe;
- am subestimat tema comunismului/anticomunismului.
Interesanta si consistenta postarea dvs. M-as referi la un singur aspect – premierul tehnocrat.
Numele Alexandra Gătej s-a vehiculat o vreme, s-au spus despre ea lucruri amestecate, si bune, si rele, nu vreau sa ma pronunt, pentru ca nu stiu.
Am vazut insa ce gen de tehnocrati are Basescu in stoc (a se vedea cazul Croitoru). N-as vrea sa lungesc discutia, dar nu cred ca Basescu va mai accepta vreodata, cat o mai fi presedinte, sa desemneze un premier pe care sa nu-l poata controla perfect.
Foarte echilibrat comentariul. Mi-a placut mai ales ultima parte despre PSD. Pe frica de Iliescu, Nastase si comunism a castigat TB alegerile. Asta e o mare problema pentru PSD. Trebuie neaparat sa se desprinda de trecut.
Mi-ar placea sa faca TB o surpriza tuturor si sa ia o decizie rationala, dar ma astept la ce e mai rau. Va continua jocul de-a totul sau nimic, un all in din care spera sa iasa pe cat de aproape de un dictator se mai poate in Romania de azi. Asemenea lui Iliescu ii place puterea mai mult ca orice si dupa atatea „succesuri” cred ca are o imagine foarte buna despre sine. In sfarsit astea sunt doar pareri personale. Vom vedea in curand…
atita timp cit iliescu nu-si da demisia (de redefinit si sa-l excluda pe iliescu nu e in starte) din functia de presedinte de oroare din psd, hai sa nu ma leg de hrebe (asum ca orice partid are nevoie de o inteligentza „macabra” in pozitie) sau nastase – pesede-ul isi asuma riscul de a se decredibiliza singur.
si nu-s de acord – a considera ca basescu nu a avut sustinatori directi – adica ne-adusi de masinaria de partid – e gresit complet. masinaria de partid a ajutat – dar chiar daca nu crezi in existentza lor – ei sint acolo, oamenii care cred ca basescu a facut ceva bun. eu personal cred ca politica trebuie sa fie un scandal, o cearta intre ideologii/oameni politici/interese politice sau directe – si nu avem nevoie de o tacere (a la nastase) si un consens – asa ceva nu exista in lume, exista moduri de a vedea lumea diferite, care intra in conflict si eu cred ca asta aduce progresul.
de aia e normal sa avem si alte partide ca de altfel si alte personalitati politice vizibile, in permanent contrindu-se si monitorinzindu-se ca tocmai „sa fure mai cu fereala”
basescu de bine de rau i-a injurat pe jurnalisti – e dreptul lui, dar i-a lasat in pace sa-si faca munca. iliescu/nastase i-au batut ca sa le inchida gura (daca’ti mai aduci aminte de ino ardelean).
@fish
normal că fiecare parte a avut alegători fără legătură cu maşina de partid. Dar nu asta a făcut diferenţa.
@ fish
Basescu declara recent ca el ‘ingaduie’ presei sa faca ce face. Insusi acest termen ar trebui sa va alarmeze. Un demnitar intr-o tara democratica nu ‘ingaduie’, ci PROTEJEAZA libertatea presei.
Basescu e ca o cucoana care si-a vopsit parul, dar e neglijenta si uita sa-l revopsasca din cand in cand, asa ca ii ies la iveala radacinile carunte. Adica din cand in cand pana si gura pacatosului mai scapa cate un adevat involuntar.
„am subestimat tema comunismului/anticomunismului”
lol.
joke aside: ce bine este sa citesti un blog unde atat articolul, cat si absolut toate comentariile sunt decente si la obiect si cu substanta.
Chapeau!
cristi, poti sa repeti de un milion de ori ca basescu nu a castigat alegerile, ca, de fapt, a fost prostia lui geoana, a televiziunilor, masinaria pedeleului, adevarul adevarat e ca alegerile au fost pentru functia de presedinte al tarii, iar acolo e basescu. poti sa-i spui cum vrei, dar el e castigatorul. sper sa nu ramana singurul castigator…
acuma, atat geoana, cat si antonescu au pierdut. au declarat ca daca pierd, pleaca. sa plece. e cazul ca politicienii romani sa invete ca esecul se pedepseste, iar ei au nonsuccesuri incontinuu de la referendumul de suspendare. ceva coloana vertebrala nu strica – pana una alta nu vad decat inflexibilitate mesianica (asta asa, ca sa repet ce-ai spus tu; apropo, si crin te-a citat, cu discutiile despre „sexul ingerilor”). iar inflexibilitatea asta o clamezi si tu: „Nu înţeleg de ce PNL şi PSD ar trebui să accepte să pupe papucul sultanului”. d-aia, pentru ca eu sunt sultanul, si tu, si orice cetatean roman. ce primeaza, interesul de partid, interesul propriu sau iesirea tarii din blocaj?
@Vali, Romică & Fish
Nu Traian Băsescu a câştigat alegeri.
a – alegerile au fost câştigate de PD care a numărat voturile mai eficient. A bon entendeur salut, nu mai vreau să dezvolt subiectul.
b – în momentul de faţă nu-mi este clară victoria lui Băsescu. OK, este preşedinte, dar are în faţă o majoritate parlamentară ostilă – să vedem dacă reuşeşte să strângă suficienţi trădători pentru a trece un guvern (am unele emoţii la PNL). Momentan, e o funcţie onorifică şi sunt toate şansele să avem o repetare a perioadei Tăriceanu. Plus că, datorită punctului a a pierdut şi controlul asupra PD, iar asta se va reflecta asupra mandatului său.
@Vali
De acord cu demisia lui Geoană. La Antonescu e un pic mai nuanţat, deoarece a avut un scor bun raportat la performanţa partidului. Sunt câteva procente care sunt ale lui, nu ale PNL.
Inflexibilitatea… Hai să fim serioşi cu interesul naţional. De ce ar trebui să primeze interesul naţional al lui Băsescu în faţa interesului naţional al majorităţii parlamentare (cât încă mai există 😀 ). Interesul naţional este formarea unui guvern. Punct. Pentru a trece un guvern, Traian Băsescu trebuie să obţină o majoritate parlamentară, dar nu o va obţine chemându-i la „pupat condurul”.
@Romică
Da, o parte a celor care au votat Traian Băsescu au votat emoţional, spre deosebire de o parte din votanţii lui Geoană care au votat raţional. De aceea ne aflăm în aceeaşi situaţie ca înainte de alegeri. Dar cei care au votat emoţional cu Traian Băsescu sunt „anulaţi” de cei care au votat raţional cu Geoană şi nu au inflenţat scorul final.
a, crin trebuie sa plece acasa si pentru declaratii ca asta: „PNL va apăra valorile democratice din România, dacă Băsescu obţine al doilea mandat”. nu de alta, dar eu inteleg ce spune: daca basescu NU obtine al doilea mandat, penele NU va apara valorile democratice din romania. ce ti-e si cu logica asta…
Şi dacă Băse dă marea lovitură, şi pune un liberal premier? Vezi şi http://teaca.wordpress.com/2009/12/08/ritualuri-de-imperechere/
Aha, deci ramai consecvent: Traian Basescu va pierde alegerile, va pierde alegerile, va pierde alegerile! Oops, stai ca au trecut alegerile: Traian Basescude fapt a pierdut alegerile! 🙂
Faza ca de fapt le-a castigat PDL si nu Basescu e char penibila, scuza-ma ca folosesc un cuvant tare, dar sunt convins ca mobilizarea PDL a fost echivalenta cu mobilizarea PSD, iar la Geoana a contat in plus si mobilizarea aparatului de partid al PNL, e adevarat e mai mic, dar totusi conteaza. A propos, cei din diaspora, care aparent au facut diferenta, sunt membri PDL?
Basescu a castigat impotriva unui adversar intr-adevar slab ca persoana, dar care a fost sustinut de 85% din presa, de toate celelalte partide mai putin PDL, de trei dintre cei mai bogati oameni din Romania(dintre care Vantu si Patriciu s-au implicat personal in campanie) !
Macar la sfarsit, gasesti cateva argumente coerente pentru evaluarea ta gresita insa uiti de cel mai important: URA! Ura celor care au aruncat cu laturi in Basescu timp de 5 ani si care l-au atacat „no matter what”, a scos la vot inca 560 000 de oameni dezamagiti de Basescu, dar care nu mai suportau linsajul mediatic la care a fost supus.
Eu personal, am votat mai degraba anti-GadeaStanCiutacu, am votat impotriva folosirii presei pentru campanii negative, impotriva televiziunilor lipsite de obiectivitate care transmit de 1500 de ori un filmulet dubios.
Vreau ca Basescu sa fie criticat, dar nu facut descreierat, scelerat sau psihopat! La fel cum vreau ca Geoana sa fie criticat, dar sa nu fie facut prostanac, debil sau idiot.
@Liviu, io am vazut-o ia degraba ca o exprimare nefericita, si daca vorbim sa vorbim nu de vorbe ci despre fapte. e acuzat basescu de macar o tentativa te potolire a gurii presei? nu (desi mijloace ar fi avut). ar fi avut base motive sa o faca? hohoho: ridzi, ioana basescu, etc
e pesede-ul acuzat de intimidarea jurnalistilor (vezi cazul amintit de mine) – adica la adresa celor care ii numarau oole lui nastase? este.
qed.
pina la urma tu faci un proces de intentie: basescu poate inchide gura presei – desi n-a facut-o pina acum. si ca sa nu mai vorbim de contextul din care tu scoti acel ingadui – cu tonalitatea folosita. ca poate fi interpretat de asemenea (decontextualizat – nu sustin ca exact asta a fost): „eu ingadui desi as putea sa o opresc. dar nu o opresc” adica interpretare diferita de a ta.
@Cristian Banu
da-mi voie sa te contrazic: nu cred ca multa lume pune botul la al de videanu, boc & co – ci direct la vorbele basescului. nu masinaria de partid pune lumea sa citeasca blogurile (excludem postacii) ci lumea care e interesata de ceea ce se intimpla.
2 vali plesca
La tine cîştigul are o singură dimensiune, aritmetică. În aceată privinţă Cristi nu contestă nimic, Băsescu a cîştigat. Dar mai sunt şi alte dimensiuni.
Felicitari pentru articol. Ai muncit ceva la el.
Asadar, daca as fi Crin Antonescu as spune: Dragi colegi, am scos un scor foarte bun, a fost prima mea experienta in aceasta pozitie, am acumulat o experienta importanta, am adus in politica nationala un nume nou cu atractie la public (Johannis), ne-am descurcat onorabil in negocierile cu celelalte partide. Nu am castigat ACUM dar suntem mai puternici decat INAINTE. Hai sa ne retragem in opozitie, strangem randurile si hai sa ne pregatim serios pentru alegerile urmatoare. Momentul hotarator e acum: cine ramane isi sufleca manecile si trage la galere ca-i criza, cine nu vrea la galere, valea cu viteza in alta parte ca aici nu-i niciun ciolan de ros pentru moment. Dar PNL-ul s-a plasat intr-o pozitie buna pentru a creste pana la urmatoarele alegeri.
Daca as fi Geoana, mi-as da demisia. Am pierdut alegerile dar am nevoie sa castig respect. M-as intoarce la munca in slujba partidului si le-as spune oamenilor: „Multumesc partidului ca mi-a adus 49% din voturi. Demisionez pentru ca nu am fost in stare sa strang 1.1% din voturi”. Este tanar si daca mai invata si se redescopera pe sine, e posibil sa primeasca o a doua sansa.
Doi la mana, PSD-ul are mare nevoie sa faca ceva in directia schimbarii imaginii de comunisti. E ridicol, ei sunt comunisti iar Boc (fost sef la UTC Cluj si mare propagandist) nu e comunist, basescu nu e comunist desi comanda cea mai mare nava maritima a tarii (pentru cei care nu au permis de navigatie, va rog sa ma credeti pe cuvant ca e intr-adevar mare lucru sa comanzi o nava maritima) iar mama a fost facuta cu forta membru de partid cand au pus-o (tot cu forta) directoare adjuncta la un gimnaziu de oras mic.
PSD-ul are nevoie de o schimbare de imagine, are nevoie sa iasa pe piata cu niste idei noi (poate chiar idei de dreapta), are nevoie sa faca, chiar si o mica, curatenie in interior si sa promoveze 2-3 tineri destepti blindati pe anumite domenii (finante, drept, sanatate, educatie, diplomatie, etc). Are nevoie sa lucreze de pe acum la un program clar si simplu de inteles pentru toata lumea. basescu i-a batut pentru ca a avut idei putine si fixe :).
@Cristian Banu,
a – alegerile au fost câştigate de PD care a numărat voturile mai eficient. A bon entendeur salut, nu mai vreau să dezvolt subiectul.
dovezi monsieur, dovezi ca altfel e teoria conspiratiei sau vinare de vint. dupa gusturi 🙂
b) TB a cistigat alegerile, a avut mai multe voturi. Toata chestia aici se termina. oricit de dureros suna pentru unii – alegerile le-a cistigat.
Ce discuti tu e cu totul si cu totul alta mincare de peste. oceanic. Ca va face sau nu ceea ce a promis, ca va incerca sau nu – fotoliul de presedinte – este al lui in mod legal (pina la proba contrarie) – conform constitutiei in vigoare. nu e loc de interpretari. a fost o competitie, coronitza e a lui.
ca va avea de luptat cu un parlament potrivnic, ca va trece sau nu guvernul propus respectiv asta e deja jocul politic, nu mai are nimic de a face cu alegerile.