În ultima vreme au apărut din zona PD mai multe semnale prin care se încearcă o anumită delimitare/nuanţare a poziţiilor – firească, de altfel, după ieşirea din paradigma electorală. Sigur, majoritatea celor din PD care au o părere nu sunt de acord cu ea (foarte amuzant „ideologul” Valeriu Stoica), riscând probabil să ajungă deviaţionişti după modelul bolşevic („deviaţionist” este o persoană care merge înainte atunci când partidul a decis să meargă la stânga). Modelul de parlament unicameral propus de preşedinte nu pare să aibă prea mulţi adepţi şi aş spune că actualele discuţii de la Cotroceni vor avea darul de a introduce nuanţări. Acuzele de dictatură la adresa lui Traian Băsescu par să-l sensibilizeze, deoarece îi reduce marja de operare (oricum limitată de prestaţia catastrofală a guvernului Emil Bobu) şi-i limitează potenţialul de generare de noi proiecte politice.
Aşa cum se văd lucrurile pentru observatorul din afară, în momentul de faţă în PD există o luptă în trei pentru conducerea partidului: Cristian Preda, Sever Voinescu şi Elena Udrea. Aceasta din urmă pare să dezvolte un interesant plan de backup – partidul „independenţilor” – pe care îl susţine nu tocmai discret, în ciuda multor colegi de partid nu foarte încântaţi de concurenţă. Este greu de spus care dintre ei are „binecuvântarea” tătucului, dacă o are vreunul. Oricum, Traian Băsescu este de multă vreme în situaţia lui Ion Iliescu, apreciat, iubit, dar ignorat în partid. Ţinând cont că o primă legitimarea grupării traseiştilor a fost chemarea la discuţiile de la Cotroceni, este posibil ca vehiculul lui Oprea să fie mai mult decât se poate bănui în momentul de faţă. În definitiv, preşedintele a anunţat că la finalul mandatului „nu se întoarce în PD„, nu că nu mai rămâne în politică.
Din punct de vedere politic, PD are în momentul de faţă din ce în ce mai multe probleme în a se mai prezenta ca partid de dreapta. Agresivitatea cu care luptă împotriva proprietăţii şi a iniţiativei private, discursul stângisto-populist despre salariile şi pensiile „nesimţite”, eşecul guvernării, coroborat cu rămânerea PNL într-o zonă de opoziţie fermă faţă de democraţi, şi alierea cu un partid care se doreşte de stânga îi împing pe democraţi într-o zonă incertă ideologic (de altfel, putem spune că aceasta este specialitatea democraţilor). Faptul că sunt la putere îi împiedică să realizeze o clarificare doctrinară şi o închegare a unei identităţi politice. Înclin să cred că asta nu este neapărat un lucru rău, permiţându-le perpetuarea discursului „catch-all” deşi vor avea un succes mai redus la alegătorii de dreapta, deja dezamăgiţi de incompetenţa guvernului Emil Bobu. Apropo de asta, un alt paradox interesant al democraţilor îl reprezintă continuarea discursului anti-sistem, deşi acum ei sunt sistemul şi-l controlează într-un mod în care nici măcar PSD-ul lui Adrian Năstase nu reuşise să-l controleze.
Existenţa a două partide are toate şansele să reducă numărul de voturi ale PD în favoarea construcţiei noi. Experienţa înghiţirii puciştilor liberali este greu să se mai repete – la vremea respectivă Traian Băsescu avea o autoritate mult mai mare astfel încât îmi este greu să cred că se vor unifica la un moment dat. Mai repede, noua construcţie politică va drena oameni şi voturi de la PD, ceea ce, pe termen lung, poate împinge PNL ca partid dominant al dreptei.
In general de acord cu tot ce spui.
Doua mici nuante:
1. Discursul anti-sistem nu este un paradox la PD, ci reprezinta chiar esenta strategiei lor politice – am incercat explic de ce, vezi http://rational-idealist.blogspot.com/2010/02/terapia-ridzi-gutau-ro.html sau http://rational-idealist.blogspot.com/2010/03/opriti-reforma-statului-vreau-sa-cobor.html (partea cu ideologia acapararii totale a puterii). Faptul ca sunt la putere nu conteaza – ideea este ca daca PD controleaza 99% puterea, tot va fi in razboi cu „sistemul” pentru a elimina si restul de 1%. Vezi inversunarea contra lui Geoana la presedintia Senatului. Nu prea vad ce ar mai putea sa faca cand ajung la 100% (probabil ca vor incepe sa se lupte intre ei, sa-si epureze „deviationistii” cum au facut comunistii), dar nu cred ca vor apuca sa ajunga.
2. De acord ca PNL si-a fortificat in ultima vreme pozitia pe dreapta esichierului politic, in plus si-a sapat transee de aparare si a declarat PD ca principal inamic. Cu ceata ideologica pe care o sesizezi corect la PD, este clar ca partidul incepe sa aiba un disconfort fata de ideea (promovata insistent pana nu demult de oameni ca Basescu si Stoica) a unei scene politice bipolare; pentru ca daca va fi bipolara, exista riscul ca PD sa nu fie printre cele doua 🙂 De aceea mi se pare simptomatica postarea recenta de pe blogul lui Voinescu, in care isi face „mea culpa” pentru eroarea de a fi sustinut bipolarismul (interesant ca la exemplele despre nocivitatea unui astfel de sistem vorbeste de… PSD si PNL :D) si lauda virtutile unei scene politice diversificate, plurale. Vezi aici: http://severvoinescu.wordpress.com/2010/03/13/de-ce-nu-vreau-bipolaritate-politica/
Buun, si acum ma astept ca acest comentariu cu muuult prea multe linkuri sa intre la moderare 🙁
Poti sa-ti faci ceva la setari?
am comentat, asteapta moderarea 🙁
ca de obicei :S
@Pelin/Raţional Idealist
cred că este fiindcă utilizezi 2 „nickuri” – Pelin şi Raţional Idealist, cu aceeaşi adresă de mail şi acelaşi IP.
@aaa
şi care ar fi candidaţii la şefie?
excelent.
totusi cred ca faci o confuzie intre guralivi (papagali?) si candidatii la sefie.
si daca nu-i plan de back-up? Daca-i o viziune originara asupra democratiei ? una de tip planificat cu pol de stanga, pol de dreapta ( resepararea pld-ului) si un mare bazin catch-all care sa cedeze treptat resurse in polii „ideologici”.
Un scenariu de genul asta dace din micsorarea bazinului central (PD) o virtute nu o amenintare. Iar daca PD-ul isi pastreaza singura constanta de la infiintare pana-n prezent: capacitatea de a se mobiliza in alegeri si de a absorbi voturi „neideologice” … atunci scenariu pare unul de succes.
beats me… dar nu-i vad pe astia 3 sefi.
domnul banu, un mail la adresa din comentariu, va rog. am o propunere pt dvs 🙂
@parvan
interesantă idee. Însă PSD-ul a demonstrat că modelul e falimentar – pe termen lung. Atunci a funcţionat o perioadă, dar era o altă etapă de dezvoltare a democraţiei.
@aaa
dar ce, pe Ponta îl vedeai şef acum 5-6 luni? (mă rog, atât de repede, că era „de viitor”). Pe rând:
1) Elena Udrea – cred că e clar. E stăpâna banilor şi-şi face campanie electorală. Nu cred că va avea probleme în a-şi asigura un sprijin puternic.
2) Sever Voinescu – pare să aibă sprijinul baronilor (Blaga, Videanu) pe care a avut grijă să nu-i deranjeze. A fost şi purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu. Pare profilul perfect de „înaintaş”. Un fel de Ponta, la fel de obraznic, dar cu ceva lecturi suplimentare. Ar putea fi sprijinit de cei care nu o iubesc pe Elena Udrea.
3) Cristian Preda este foarte activ. Momentan nu-mi dau seama dacă face şi altceva decât piar propriu.
Pingback: Nastase, cu fata la popor - Politica prin ochelari de blogger
Cristi,
Eu cred ca ai cugetat mult dar situatie e de fapt in deriva…Nimeni nu are niciun plan, totul e de pe azi pe maine, e criza, nu sunt bani, sunt presiuni mari (stiute sau nestiute), toti isi urmaresc doar interesul propriu si imediat, etc.
Situatia e varza. Desigur, miscarea (oscilatiile declarative sau faptice) browniana a pionilor politici poate sa genereze unele chestii mentionate de tine dar eu raman la parerea ca e o mare varza. Putreda.
Completare: ok, PD-ul a „castigat” alegerile si ultimele batalii, e la guvernare, e la Cotroceni dar se zbate ca pestele pe uscat. Nu poate profita ca nu sunt bani, sunt stresati ca timpul nu curge in favoarea lor, toti tipa ca-si vor „partea”…Cred ca e trist sa „castigi” si sa nu poti sa-ti „tragi partea” asa cum ai visat…
c banu: perioada cu pricina a fost intrerupta de evolutii geopolitice majore si de decesul unui opozant veritabil. N-as fi asa sigur ca toti il considera „model falimentar”. dar tind sa cred ca nu va fi patrulater monocolor ci un triunghi tricolor .