Mă amuz citind predicţiile despre viitorul sumbru al monedei europene. Cei care se hazardează în astfel de previziuni uită că:
- Uniunea Europeană este în primul rând o uniune politică şi mai puţin o uniune economică, astfel că decizia este în primul rând una politică. De asemenea, situaţia prezintă avantajul că există loc pentru apropiere economică prin armonizarea politicilor fiscale şi economice şi o întărire în acest mod a Uniunii. Pentru România este o veste foarte bună fiindcă va reduce iresponsabilitatea politicienilor români. Valabil şi pentru alte state cu comportament similar. De altfel, decizia politică a fost rapidă şi corectă, chiar dacă unii o consideră insuficientă.
- Actuala depreciere nu este bazată pe fundamente economice (nu s-a schimbat nimic radical în economiile din zona Euro în ultimele luni, din contră, anumiţi indicatori s-au îmbunătăţit), ci speculative. Creşterea rolului speculaţiilor adânceşte riscurile economice şi mă aştept ca mai devreme sau mai târziu să apară unele măsuri de reglementare mai drastice. Nu exclud ca „speculatorii” să devină ţinte ale nemulţumirilor populare ca „generatori ai crizei economice” şi astfel să crească presiunea asupra politicienilor în vederea limitării fenomenului. E de-ajuns ca un politician populist să preia ideea şi bulgărul să crească.
- Euro şi-a început cariera la un nivel de 1,2 şi a ajuns în mai puţin de un an la 0,8/1 dolar. Deci, au existat perioade în care a fost şi mai slab fără ca asta să ducă la o prăbuşire a economiilor europene. Din contră, un euro mai slab avantajează economiile europene printr-o creştere a competitivităţii globale. Nivelul actual al parităţii era şi în 2006 şi nimeni nu se gândea la dispariţia euro.
- Din punct de vedere economic, fundamentele europene (deficite bugetare, grad de îndatorare) sunt net superioare celor americane. BCE nu a ajuns încă să tipărească bani precum FED şi sunt şanse să nici nu fie nevoită să o facă.
- Costurile renunţării la euro sunt enorme pentru orice ţară ar încerca asta. Plus că majoritatea datoriilor ţărilor din Europa sunt în moneda europeană, astfel că renunţarea ar duce pur şi simplu la falimentul naţional al celui care ar vrea asta.
- Ceea ce se întâmplă acum nu este atât o criză economică, ci o criză a sistemului financiar care pare să-şi fi atins limita maximă de creştere. De la un adjuvant al economiei – să-i spunem reale – sectorul financiar-bancar a ajuns o „industrie” în sine, care ajunge până la o treime din PIB în unele ţări. Pur şi simplu, economia „reală” nu a mai ţinut pasul cu dezvoltarea explozivă a sectorului financiar. Acum, presiunea s-a mutat de pe economia reală pe state, profitând şi de slăbiciunile politicienilor. Numai că statele s-ar putea dovedi o nucă mai greu de spart.
LE – Exact ce spuneam. De urmărit.
Hello:) Cateva observatii rapide la un post bun in ansamblu.
Cred ca construirea UE s-a facut ma degraba pe fundamente economice, nu politice. A fost nevoie de o maer vointa politica si o gramada de horsetrading, dar UE manifesta mai putina coerenta de viziune politica decat de politici economice (nu fiscale). Armonizarea politicilor fiscale cred ca e pur si simlpu nefacubila, cel mai mult poti merge pana la a impune niste reguli de balanta bugetara fiecarui stat si la a crea un mecanism de carrots and sticks prin care statele membre sa le respecte intr-adevar. In fine asta ar beneficia pe termen lung si Romaniei si Greciei si Frantei sau Germaniei care au fost primele care au inlaturat dintr-un dos de palma pactul de stabilitate atunci cand au depasit 3% de deficit bugetar. Dar o unificare a politcilor fiscale mi se pare complet iluzorie si ineficienta.
E greu de spus cat de sanatoase sunt fundamentele economice europene fata de cele americane. Mie mi se pare exact pe dos cand ma uit de exemplu la rate de somaj invartindu-se in jurul a 10% de zeci de ani incoace precum in Franta. Sistemul de sanatate, sistemul de pensii, politicile sociale costa extrem de mult in UE si inafara de statele nordice care par deocamdata capabile sa sustina costuri atat de ridicate, in alte tari costurile astea risca sa devina complet nesustenabile pe termen lung. Plus daca iei piata muncii ca si fundament economic atunci by all means e arhaic de in urma fata de US in state precum Franta sau Spania. UK e si „ea a la ramasse” total cu deficitul public. Bun, sunt si state „virtuoase” care au o crestere sanatoasa cu bune fundamente economice, de exmplu Polonia, sau state obsedate de a nu avea deficit, ca Germania.
Ceea ce cred ca va fi o chestiune spinoasa in impunerea unei forme de constrangere de la Bruxelles asupra politicilor fiscale ale statelor membre este legitimitatea politica a unei astfel de masuri, legitimitate care e cam zero. In vremuri grele ca si acum asta se poate impune cu buldozerul cand statele deficitare sunt stranse cu usa, dar asta trebuie sa functioneze perfect in special in vremuri calme, de crestere economica, si atunci va fi mult mai greu. Doar daca eventual nu regandim demersul politic prin care se alege democratic conducerea de la Bruxelles.
Ceea ce mi se pare fascinant e ca traim intr-un moment in care de nevoie Ue va trebui regandita, nu din temelii ci doar pe ici pe colo, dar cu posibilitati excelente pe termen lung. Poate se va repeta in Europa – intr-un alt context bineinteles – exercitiul facut de founding fathers ai US acu o gramada de ani:)
@Dan
din punct de vedere „tehnic”, Uniunea Europeană a început ca o uniune economică (parcă uniunea oţelului şi cărbunelui, ceva de genul). Dar proiectul este unul esenţial politic. Şi proiectul politic a avansat mult mai repede decât cel economic. Dacă s-ar fi păstrat criteriul economic, PIGS nu ar fi avut ce căuta (România & ţările ex-comuniste nici atât).
@Cristian
OK, agree. Dar ceea ce e foarte vizibil este ca EU nu functioneaza ca un bloc politic, vezi politica internationala sau politica energetica. Depinde acum cum masuram avansarea proiectului politic fata de cel economic:)
In viziunea mea nu cred ca ar fi fost vreun motiv inerent pentru care PIGS sau Romania sa nu intre in uniune, cu tot cu nivelul lor de dezvoltare economica si institutionala in urma fata de statele din Europa de Vest, atata timp cat criterii minimale au fost indeplinite. Turcia ar putea adera maine. Ceea ce mi se pare mult mai controversat este felul in care a fost adoptat Euro, nu aderarea Romaniei sau Bugariei. Problema cu state ca Romania sau Grecia este ca s-au oferit prea multi „carrots” si prea putini „sticks” care sa oblige politicienii locali la accountability post-aderare. Si asta de exemplu mi se pare un fundament politic prost. Dar in Romania criza ramane locala si nu repune in chestiune aderarea Romaniei, pe cand in Grecia criza risca sa fie mult mai contagioasa pentru ca se cumuleaza si problema felului in care a fost construita si functioneaza zona Euro. Si asta ii pune pe jar pe toti.