S-au înmulţit discuţiile referitoare la o potenţială devalorizare a monedei naţionale ca soluţie la rezolvarea unora dintre problemele economice ale României (o discuţie pe blogul lui Dan, de exemplu). Din păcate însă, devalorizarea nu are cum să fie o soluţie.
România trăieşte un paradox interesant, la care BNR a contribuit din plin. Economia noastră este puternic valutizată. Majoritatea preţurilor şi salariilor sunt negociate în euro, inclusiv în contractele statului şi, probabil, cea mai mare parte a economiilor se ţin tot în valută. Creditele, ale persoanele fizice sau ale statului român, sunt preponderent în valută. Din puct de vedere practic, România a aderat la zona euro fără a beneficia şi de avantajele economice ale uniunii monetare, faptul că avem monedă naţională fiind mai degrabă o ficţiune economică decât o realitate, deoarece România nu poate folosi nici unul din atributele unui emiţător de monedă. De aceea, BNR nu poate folosi decât arma cursului, dobânzile având o influenţă foarte mică. Euro nu este doar un „punct de reper”, ci o monedă cu putere de circulaţie semnificativă (mai ales în plăţile nefiscalizate). BNR nu controlează integral nici măcar cursul, fiecare bancă, casă de schimb valutar sau companie având un curs propriu (mai mult sau mai puţin apropiat de cel al BNR).
La asta trebuie adăugat şi faptul că în economie capitalul autohton este relativ redus ca pondere, majoritatea companiilor mari şi mai ales băncile fiind cu capital străin, ceea ce face ca valutizarea să-i avantajeze în mod deosebit.
Devalorizarea monedei naţionale nu va afecta numai pe cei cu credite în valută, ci şi statul român, crescând exerciţiul datoriei publice. Nici inflaţia nu va ajuta foarte mult, cel mai probabil populaţia refugiindu-se în euro. E chiar surprinzător că până acum nu s-au permis tranzacţii direct în euro.
De aceea România este afectată mai puternic decât alte state din jur, ea fiind mai degrabă în situaţia porcuşorilor din zona euro, neavând decât pârghii fiscale pentru ajutarea deficitelor.
Euroizarea este efectul anilor de politici economice incoerente şi incompetente, a pasivităţii BNR, a absenţei unui cadrul legislativ adecvat. Recurgearea la valută a fost şi este în continuare o formă de apărare contra politicilor aberante. Amânarea intrării în zona euro este o mare stupiditate, fiindcă nu face decât să prelungească o ficţiune din care România chiar nu are nici un avantaj. Dacă mâine s-ar accepta tranzacţii în euro, probabil că 90% din tranzacţiile comerciale s-ar desfăşura doar în moneda europeană. Este mult prea târziu pentru a implementa acum politici publice care să ducă la o acceptare a leului ca monedă „adevărată”, în condiţiile în care într-un orizont de timp mediu vom adera de jure la zona euro în care suntem de facto. Iar în măsura în care CE se va implica mai puternic în politicile fiscale ale statelor Uniunii, deja locul de manevră pentru manifestarea imbecililor gen Boc, Pogea, Vlădescu, Popescu, Vosganian va fi mult limitat.
Salutare om bun:)
Honestly ma asteptam la un alt fel de a construi argumentul impotriva devalorizarii leului. In felul in care ai prezentat argumentul lipsesc o gramada de cifre care sa puna lucrurile intr-o lumina mai clara. De exemplu, cand spui „majoritatea preţurilor şi salariilor sunt negociate în euro” sau „creditele, ale persoanele fizice sau ale statului român, sunt preponderent în valută”, lipseste informatia de baza. Ce procent si cum influenteaza asta economia ? Si mai lipseste o cost/benefit analysis. OK, cand BNR lupta pana la sange pentru stabilizarea cursului, asta e un semn clar. Pentru ce, doar ei ne vor putea ilumina. Poate tot ce ii doare este datoria statului in raport cu GDP-ul.
Un alt argument impotriva devalorizarii leului, mai serios din punctul meu de vedere, ar fi ca asta favorizeaza impunerea prin forta a diminuarii deficitului bugetar si a diminuarii costurilor in intreaga economie in favoarea cresterii productivitatii. Deci reduceri salariale, concedieri, reprofilari spre sectoare mai productive etc. Cu asta se plateste stabilitatea cursului. And it fuckin’ hurts, dar pe termen lung nu avem decat de castigat.
Eu inca raman fara o parere clara pana nu vad niste cifre mai exacte. Si cred ca sunt al naibii de necesare sa vedem in ce rahat suntem/ sau nu.
Eu cred ca un curs artifical minte UE, dar ne mintim singuri.
Si cu aderarea s-au negociat clauze dezavantajoase pentru ca sa inchidem niste capitole.
Era de preferat sa se negocieze de pe pozitii reale si egale asa ca polonezii.
Dupa aderaraea la moneda unica economia isi va arata efectele care acum sun mascate de curs de creditele in cestere pentru mentinerea cursului.
Vom intra in spatiu Shenghen cu un curs atificial si cu datorii imense.
Nu ar fi de preferat sa intram maai tarziu dar fara datorii?
Cu cat amani tratabentul bolii cu atat este mai costisitor.
Inflatia este tratamentul natural.
Corectia prin decizie guvernamentala de reducerea a cheltuielilor este tratamentul socialist cel mai putin recomandat, pentru ca protejeaza clientela, distruge sectoarele vitale ale economiei, (invatamant, sanatate, etc..)
Corectia prin inflatie nu poate fi gestionata politic si permite economiei sa se restructureze natural dupa legile economiei nu dupa cele ale coruptiei.
Nu cred ca situatia corectieie prin inflatie ar fi mai dramatica decat cea a restructurarii prin decizii guvernamentale.
Toate societatile comerciale falimentate au fost restructurate politic prin decizii manageriale si nu natural, si in final au disparut.
@Deceneu şi Dan Anghel – scuze, comentariile au intrat în spam şi verific doar la 3-4 zile.
@Deceneu
Este foarte greu să stabileşti dacă un curs este „artificial” sau nu. Dacă ne raportăm la evoluţia economiei, 2007-2010, cursul este devalorizat de aproape două ori mai mult decât scăderea economică (devalorizarea faţă de 2008, începutul crizei este de 18%, în vreme ce economia a scăzut doar cu circa 9%). Dacă ne uităm, monedele din jur au avut evoluţii comparabile. Deci, cum se poate demonstra că este un curs „artificial”? Faptul că BNR intervine pe piaţă nu înseamnă „artificialitate”, fiindcă, oricum, pe termen lung nu poate rezista dacă ar exista presiuni economice reale. Cu excepţia sumelor cheltuite pentru respingerea atacului speculativ din 2008, datele BNR nu indică cheltuieli foarte mari pentru menţinerea cursului.
„Corecţia prin inflaţie” a mai fost experimentată de România în anii ’90 şi încă mai ne luptăm cu efectele ei, după 8 ani de creştere economică! Chiar crezi că reluarea reprezintă o soluţie economică? Nu am mai încercat-o odată şi am dat greş? Este vreuna din ţările din jur care să apeleze la această soluţie? Ca să nu mai vorbim că, deşi toată lumea vorbeşte de inflaţie, practic asistăm la o deflaţie (ceva mai lentă la noi).
Dacă ne gândim bine, tocmai inflaţia reprezintă o aberaţie economică (în sensul de comportament anormal), fenomenul normal fiind deflaţia! Pe măsură ce tehnologia şi productivitatea muncii evoluează, preţul bunurilor şi serviciilor ar trebui să scadă în mod normal, nu să crească. Inflaţia maschează probleme mari de productivitate, transferând către consumatori costul ineficienţei.
@Dan Anghel
În articol erau linkuri către date relevante din ziarul financiar cu privire la preţurile în euro şi la gradul de extindere al acestora în economie. De la automobile, până la telefonia mobilă, de la contractele între firme până la contractele cu statul, preţurile se fac în euro. Cred că ponderea în zona B2B este de 99% (eu unul de când am srl nu am trimis nici o ofertă în lei, şi nici nu am primit decât glume gen „site-uri web la 300 de lei”) şi la B2S(tate) undeva spre 80%. Aici e greu să dai surse statistice, altele decât experienţa personală. Din câte ştiu, nu găsesc acum linkuri relevante, ponderea creditelor în valută este de 60% din total, iar în cadrul celor pe termen lung (peste 5 ani) creşte la 80%. Ca să nu mai vorbim de leasing, exclusiv în valută.
@CB„Dacă ne raportăm la evoluţia economiei, 2007-2010, cursul este devalorizat de aproape două ori mai mult decât scăderea economică „
Daca ne uitam la perioada anterioara, 2004-2008 vedem ca multe capacitati au fost scoase din uz, si PIB-ul a crescut prin infuzia de credite de consum si imobiliare si cu sume din privatizare dirijate spre consum, ceea ce a facut ca EURO sa se devalorizeze in raport cu leul, sau invers leul sa se intareasca artificial. In mod normal, intr-o economie corecta leul ar fi urmat trendul productieie interne adica de la 3.76 lei/Euro in ianuarie 2005 ar fi trebuit sa creasca continuu, nu sa scada la 3.21.
Dupa 2008 cursul s-a devalorizat mai puternic decat scaderea economica, dar din nou PIB-ul a fost calculat cu cele 13 mld consumate de la FMI si pompate in salarii si pensii.
Daca nu am lua in calcul imprumuturile consumate caderea economica ar fi fost si mai mare.
„Corecţia prin inflaţie” a mai fost experimentată de România în anii ’90
Da, pentru ca si in anii ’90 econmia era in scadere, societatile comerciale isi reduceau productia si traiau din subventii de la stat, iar preturile controlate de stat erau in continua crestere ca sa se alinieze la cele europene.
Acum preturile sunt egale sau mai mari ca preturile europene.
Atata timp cat economia reala si cometul exterior nu-i stabilizat nici cursul nu poate fi stabil. Stabilizarea cursului pe fondul caderii economiei nu rezolva nimic.
Inflatia nu-i o aberatie economica este un efect al politici monetare.
Inflatia este un indicator si abia in paln secund o parghie, dar este o parghie globala.
Ea nu depinde numai de productivitate, depinde si de masa monetara.
Inflatia a crescut pentru ca politicienii au dat pomeni electorale marind masa monetara.
Daca ai fost prea darnic si ai provocat un dezechilibre intre cantitatea de marfuri produsa si masa monetara, se corecteaza prin legile economice, adica prin inflatie.
Este una din legile lui Keynes care afirma, ca nu mai poti lua inapoi ce ai dat, pentru ca lumea se revolta. Solutia ca sa echilibrezi productia cu consumul ramane inflatia.
Cred că numărul de capacităţi închise a fost compensat de capacităţile nou deschise, în special în zona auto, ajunsă acum la exporturi de 5 miliarde pe an (2010). Cele 13 miliarde de la FMI nu s-au dus în PIB, ci la BNR. Decât una dintre tranşe s-a dus în pensii, dacă îmi amintesc bine, un pic peste 1 miliard. Aprecierea cursului s-a datorat în primul rând infuziei de capitale din exterior: investiţii străine, căpşunari, speculanţi, etc. În linii mari, fenomenul s-a întâmplat peste tot. Da, aici a greşit BNR care ar fi trebuit să ia în 2006 sau chiar pe la începutul lui 2007 măsurile pe care le-a luat în octombrie 2008. Balonul nu s-ar fi umflat atât de mult. Aşa cum arată cifrele, căderea pare să se fi oprit şi economia se aşează pe baze mult mai realiste. Oricum, trecerea de la un curs mediu de 3,68 în 2008 la un curs de 4,25 în 2010 reprezintă o devalorizare suficientă.
Masa monetară este creată tocmai pentru a genera inflaţie pentru ca preţurile să nu scadă aşa cum ar fi normal în ideea că se generează astfel creştere economică. Problema este că inflaţia este „socialistă”, penalizând pe toată lumea, afectându-i astfel şi pe cei competitivi şi pe ce cei necompetitivi care ar fi trebuit să iasă de pe piaţă. În România, prin inflaţie s-aumenţinut artiicial în viaţă companii neviabile şi costul ulterior al reparării a fost mult mai mare .
În momentul de faţă, asistăm la un proces de ajustare a preţurilor la puterea reală de cumpărare (excluzând în bună parte creditele). Dând drumul la inflaţie, se întrerupe acest proces şi intrăm din nou în cercul vicios.
@Cristian
Fair enough. La linkuri nu m-am uitat:)
Dar un contraargument se poate construi si in felul urmator. Cursul ramane stabil, slariile scad, somajul creste, veniturile firmelor scad, deflatie etc. Default-urile la creditele in valuta ale persoanelor private trebuie deci sa creasca si ele, ramane de vazut serios in ce masura asta e diferit de default-urile intr-o ipotetica situatie de devalorizare a leului. In sectorul public reducerile salariale de-abia de acum incolo isi vor face simit efectul. Pana la urma daca default-urile devin cronice statul va trebui sa ofere garantii implicite ale imprumuturilor si pe baza asta sa aiba loc reesalonari. Si cu sau fara devalorizare, piata de automobile si cea de locuinte sunt articial inflate si in ambele scenarii bula s-ar sparge.
Pentru mine problema cursului e intr-un fel „secundara”. In ambele scenarii datoria guvernului e sa reduca deficitul bugetar, sa eficientizeze cheltuielile publice si sa simplifice fiscalitatea intreprinderilor. Avantajul pe care il vad fata de scenariul devalorizarii leului (nu cadere libera, ci devalorizare controlata de BNR) e ca intreaga economie ar primi ceva aer si lucrurile nu s-ar intampla atat de brutal. Pentru ca deocamdata nu ne putem baza pe o relansare economica in tarile din EU in care Romania exporta, pe cand in cazul unei devalorizari a leului exporturile din Romania ar fi avantajate. Anyways, in ambele scenarii exista unii care ar fi castiga si altii care ar pierde si ar fi extrem de interesant de vazut niste studii comparative serios facute.
Tehnic vorbind, devalorizare controlată este, atâta timp cât moneda s-a depreciat mai mult decât ar fi trebuit conform scăderii economiei.
Problema exporturilor noastre este că, în proporţie de 85% se bazează pe importuri „de completare”, adică un produs exportat conţine 85% bunuri de import, deoarece majoritatea investiţiilor străine sunt pentru „mâna de lucru ieftină”. Până şi exporturile de oţel se bazează pe combustibili din import, metale importate etc. De aceea, exportatorii nu ar fi foarte avantajaţi de o depreciere. Ţinând cont că exporturile sunt o treime din PIB, beneficiul ar fi foarte redus.
În rest, sunt de acord ;).
Fair enough, again:)
M-ar interesa ce parte din exporturi o reprezinta partea de servicii din economie. Cel putin pe partea de servicii devalorizarea leului ar fi net benefica.
Uitându-mă pe datele de la INS, văd că apar numai exporturile de bunuri, nu şi servicii. Judecând după estimările cifrei de afaceri din BPO (cam singurele servicii pe care le exportăm) aş guesstima undeva între 1-2 miliarde pe an. Mai aproape de 1, totuşi.
Thx alot. Pare intr-adevar foarte putin fata de cifra de exporturi de bunuri.
Aş mai adăuga ca argument că, pentru moment, România nu are alternativă la majoritatea bunurilor de import decât în sectorul alimentar (să terminăm cu aberaţia că importăm mâncare, importurile în acest domeniu cifrându-se la 20% din totalul pieţei). În rest, nu există o industrie locală care să compenseze imediat cererea. Şi aici mă refer la „nimicuri” gen pastă de dinţi, săpun, becuri şi tot felul de mărunţişuri domestice şi pentru care nu ai avea nevoie de cine ştie ce tehnologie.
Ar fi interesant de vazut daca in cazul unei devalorizari a leului nu cumva s-ar modifica zonele de import la bunuri „de baza” – de genul celor pe care le-ai enumerat – catre tari din afara zonei euro, sau din tari cu care perturile de cumparare nu s-ar negocia in euro sau dolari. My guess este ca ceea ce joaca mult sunt si barierele la importuri care sunt impuse prin taxe, care in EU trebuie ca extrem de mici. Ideea principala dupa mine nu ar fi sa compenseze prin productia interna.
Japonia si SUA lupta sa nu permita monedei sa se intareasca, pentru ca sa stimuleze productia proprie si Romania vrea sa aiba un leu puternic, sa nu cumva sa se devalorizeze.
Inteleg ca la politicienii romai le este frica de impactul devalorizarii asupra populatiei, a creditelor, si a nivelului de trai, dar politica de curs ridicat loveste in productia autohtona.
Pe termen lung, nu poti mentine o moneda puternica apeland la imprumuturi ca sa alimentezi piata cu EURO. Piata se alimenteza cu euro prin exporturi.
@Deceneu,
îmi pare rău că eludezi logica argumentelor mele. SUA şi Japonia pot să-şi devalorizeze moneda, Germania şi România nu (şi am argumentat de ce pentru România nu are efect, fiind aproximativ în situaţia Germaniei). În plus, SUA şi Japonia au o pondere însemnată a exportului în PIB, mult peste cei 30% ai României, din care valoarea adăugată importurilor este de maxim 15%.
„În rest, nu există o industrie locală care să compenseze imediat cererea. Şi aici mă refer la “nimicuri” gen pastă de dinţi, săpun, becuri şi tot felul de mărunţişuri domestice şi pentru care nu ai avea nevoie de cine ştie ce tehnologie.
De ce nu avem?
Pentru ca la un curs sacazut nu-i rentabil sa produci, este mai rentabil sa cumperi din import.
Vorbesti de ponderea exportului mica.
Ponderea e relativa si dinamica, depinde si de volumul de marfuri, dar si cursul de schimb daca o calculezi in lei.
Practic cursul influenteaza ponderea atat direct cat si indirect, influentand volumul comertului exterior.
Sigur nu o sa faci o rasturnare spectaculoasa din modificare de curs, dar in perspectiva mentinerea unui curs care sa stimuleze economia ar trebui sa fie o politica consecventa pentru orice guvern.
Uite aici câteva păreri ale exportatorilor. Asta ca să nu mai vorbesc de stupizenia ipotezei iniţiale cu raportarea la cursul din 2004. De ce 2004 şi nu 2005? Sau 2007? Sau 1999. Sau 2000? PLhus că articolul ia în considerare numai inflaţia, nu şi diferenţa de creştere economică între România şi zona Euro, care a fost undeva spre 20% din 2004.
Again, moneda oficială reală a României este euro, nu leul şi de ani buni funcţionăm în regim de Consiliu Monetar. De curiozitate, fă un mic experiment simplu: întreabă 10 persoane ce salariu au şi vezi câţi din ei răspund X lei şi câţi Y euro. Cel puţin aici în Bucureşti nu ştiu dacă-ţi răspunde cineva în lei.
Orice acţiune asupra leului (modificare dobândă, scădere curs) este inutilă din punct de vedere economic. De aia ţine BNR cu dinţii de curs, inclusiv pentru controlul inflaţiei.
Cursul nu are nimic de a face cu exporturile atâta timp cât nu ai ce să exporţi. Dacă mâine cursul ar fi 6 lei/1 euro cu ce ne-ar ajuta? Am avea ce să exportăm mâine? Apar peste noapte fabrici şi uzine? Dispar problemele cronice de productivitate? Dispar brusc problemele de infrastructură? Hai să discutăm de realitatea economică românească, nu de teorii economice.
În România, sectorul productiv nu s-a dezvoltat foarte tare deoarece necesită investiţii mai mari chiar şi la nivel micro decât „învârtelile” tipice de până acum. Apoi, anii ’90 au fost o criză continuă şi nu a avut timp să se dezvolte un capital autohton care să genereze o industrie puternică şi care să intre la un moment dat în expansiune generând exporturi. Când au început să apară resurse de capital, le-a înghiţit bula imobiliară, fiind mai simplu să tranzacţionezi terenuri şi imobile decât să faci o fabrică. Noi abia am ieşit din feudalism (şi cam o treime din România este încă acolo). De aceea nu avem producţie locală şi nici capital autohton.
Când vom ajunge să re-dezvoltăm industria şi capitalul local vom putea discuta şi de alte pârghii. Dar e posibil ca atunci să fim deja în zona euro.