Ieşirea isterică de duminică a preşedintelui confirmă articolul meu PD – Ultima bătălie pentru Traian Băsescu. Nimic serios nu justifica o asemenea ieşire, decât faptul că Vasile Blaga începe să conteze în partid şi are şanse mari să câştige alegerile interne. Mai mult, preşedintele vine şi plusează: „Dacă îl votaţi pe Emiluş, fac referendum la locale şi intru în campanie alături de voi”. Întrebarea este însă dacă, în momentul de faţă, un Traian Băsescu în campanie alături de PD este un plus sau un mare minus…
Dacă până acum preşedintele era cel care beneficia de erorile neforţate ale adversarilor săi, de data asta pare să fie chiar el cel care le face opozanţilor un cadou neaşteptat: îngroparea definitivă a PD. Dacă, în condiţii normale, PD ar fi scos un rezultat bunicel la locale, datorită popularităţii unora dintre primarii PD şi a absenţei unor alternative serioase la aceştia, implicarea preşedintelui în alegerile locale este o eroare tactică de proporţii fiindcă transformă miza locală într-una naţională, validând singura idee politică a opoziţiei „Jos dictatorul Băsescu!”.
În condiţii de criză economică – chiar dacă vom avea creştere economică, până când aceasta se va transfera către populaţie va mai trece -, cu cea mai incompetentă administraţie avută în ultimii 22 de ani (deja guvernul Văcăroiu este exemplu de bună guvernare fiindcă acolo era prostie naivă, nu nesimţire incompetentă agresivă), cu un „dictator” implicat în campanie de partea PD, opoziţia nu va avea nici o problemă în a elimina PD din administraţia locală.
Săptămâna trecută a arătat şi un alt preşedinte la ananghie. Crin Antonescu se vede confruntat pentru prima dată cu opoziţia din partid. Dacă până acum adversitatea lui Dinu Patriciu era mai degrabă discretă, acum are înfăţişarea unei campanii de presă ce poate fi amplificată puternic şi pune în dificultate pe liderul PNL. Deocamdată însă, opoziţia la Crin Antonescu nu are un lider care să coaguleze nemulţumirile interne, însă nu cred că va trece mult până când el va apărea.
Din pacate, romanii nefiind obisnuiti cu democratia nu observa paradoxul generat de incompatibilitatea creata la implicarea presedintelui in activitatea politica a unui partid.
Din acest motiv cred ca nici implicarea lui Basescu in campania electorala pentru locale nu va fi penalizata de marea parte a electoratului. Cel mai probabil multi vor fi aiuriti cu scandaluri de genul Vantu si vor percepe asta ca pe o promisiune indeplinita.
Asta este … trebuie sa platim cu totii pentru imaturitatea politica a celor multi.