Partidele după alegeri (analize SWOT)

Acum că rezultatele finale sa-au mai ajustat puţin, cred că ar fi util să facem fiecărui partid important o analiză SWOT. Deci:

PD

Strenghts

  • A devenit cel mai puternic partid din România;
  • Este asociat cu Traian Băsescu;

Weakness

  • Nu dispune de personalităţi şi, în general, are resurse umane de o calitate slabă;
  • Principalii lideri au probleme de imagine (Boc e lipsit de credibilitate, Videanu este contestat…);
  • Nu are o ideologie clară care să atragă un electorat propriu fidel;
  • Nu s-a implicat deloc în campaniile recente;
  • Diferenţa (în procente) faţă de PSD este totuşi mică;
  • Imaginea de valeţi prezidenţiali;
  • Nu are forţă parlamentară şi, în general, nu are forţă organizatorică.

Opportunities

  • Poziţia de partid numărul unu poate fi fructificată în perspectiva alegerilor următoare;

Threats

  • La aceste alegeri, au obţinut un scor foarte mic raportat la aşteptări; Acest scor poate fi limita superioară a potenţialului lor;
  • Asocierea cu Traian Băsescu îi face vulnerabili la deteriorarea imaginii acestuia sau la capriciile acestuia;
  • PLD, mult mai activ şi mai hotărât, având în Stolojan o locomotivă rezonabilă pentru nivelul lor, le poate fura din electorat şi ponderea lor în gruparea prezidenţială să scadă;
  • Existenţa PLD poate duce, în timp, la o evoluţie negativă, precum cea din interiorul Alianţei D.A.;
  • Ineficienţa cronică dată de incapacitatea de a se descurca singuri, toate performanţele lor fiind legate fie de Traian Băsescu, fie de Alianţa D.A.;
  • Asocierea cu Traian Băsescu le limitează drastic potenţialul de coaliţie, ceea ce îi poate ţine pe lângă putere.

PSD

Strenghts

  • A obţinut un scor mult mai bun decât arătau sondajele;
  • A dovedit capacitate organizatorică superioară; Are câteva judeţe pe care poate conta în mod cert;
  • Are o ideologie care poate capacita şi electorat care să nu fie neapărat de acord cu partidul şi/sau liderii săi, dar care să voteze „stânga”;

Weakness

  • Nu dispune de management performant (faptul că a pierdut 14% faţă de 2004 nu este numai vina lui Mircea Geoană; chiar s-a uitat de „mătuşa Tamara” şi acuzaţiile de corupţie?);
  • Principalii lideri au probleme de imagine;
  • Acţiuni politice oscilante – când sunt alături de Traian Băsescu, când negociază cu PNL intrarea la guvernare;
  • Incapacitatea de a se adresa electoratului tânăr;
  • Demagogia ieftină a conducerii.

Opportunities

  • Scorul bun la alegeri şi distanţa mică faţă de PD pot resuscita organizaţiile şi interesul electoratului;
  • Pot recupera o parte din electoratul pierdut în favoarea lui Gigi Becali;
  • Pot negocia atât cu liberalii, cât şi cu Traian Băsescu.

Threats

  • Incoerenţa managerială;
  • Absenţa unei oferte politice clare;

PNL

Strenghts

  • Ideologia atractivă;
  • Singura opoziţie certă la Traian Băsescu;
  • O garnitură de lideri mult mai bună decât a altor partide;
  • Sunt la guvernare.

Weakness

  • Promovarea unor resurse umane de o calitate slabă;
  • Unii lideri au probleme de imagine;
  • Imaginea de slăbiciune;
  • Inabilităţi de comunicare;
  • Incapacitatea de a activa, motiva şi recompensa electoratul propriu;
  • Incapacitatea de a cultiva o relaţie bună cu presa.

Opportunities

  • Faptul că sunt la guvernare şi nimeni nu poate să-i dea jos este o oportunitate de care nu beneficiază celelalte partide;
  • Mai au câteva luni bune de guvernare; cu o remaniere şi aducere în prim-plan a aunor persoane competente şi cu o imagine pozitivă pot recupera electoratul de dreapta dezamăgit de Traian Băsescu.

Threats

  • Au un scor sub PSD, astfel încât orice negiciere cu acesta îi dezavantajează în momentul de faţă;
  • Se pot eroda la guvernare dacă vor continua în această formulă, cu mulţi miniştri contestabili;
  • Nu au reuşit să câştige nici măcar un judeţ, ceea ce poate fi grav din perspectiva votului uninominal; Mai mult chiar, nici pe doi nu s-a clasat în vreun judeţ.

PLD

Strenghts

  • A devenit partid parlamentar;
  • Este asociat cu Traian Băsescu;
  • A demonstrat că printr-o campanie eficientă îţi poţi atinge targetul;
  • Au câştigat un judeţ;
  • Nu mai pot fi ironizaţi.

Weakness

  • Nu dispune de personalităţi şi nu are o organizare teritorială bună;
  • Nu are o ideologie clară care să atragă un electorat propriu fidel;
  • Imaginea de valeţi prezidenţiali;
  • Scorul mare se datorează, totuşi, absenteismului; în condiţii normale este posibil ca ei de fapt să tremure pentru intrarea în Parlament;
  • Nu are forţă parlamentară şi, în general, nu are forţă organizatorică.

Opportunities

  • Intrarea în parlament le asigură un alt statut în relaţia cu PD şi Traian Băsescu, însă nu le văd un viitor în politică dacă nu fuzionează cu PD-ul.

Threats

  • Asocierea cu Traian Băsescu îi face vulnerabili la deteriorarea imaginii acestuia sau la capriciile acestuia;
  • Colaborarea cu PD poate duce, în timp, la o evoluţie negativă, precum cea din interiorul Alianţei D.A.;
  • Ineficienţa cronică dată de incapacitatea de a se descurca singuri, toate performanţele lor fiind legate fie de Traian Băsescu, fie de Alianţa D.A..
  • Au potenţial de colaborare limitat la PD.

UDMR

Strenghts

  • Şi-au păstrat statutul şi poziţia;
  • Sunt la guvernare;

Weakness

  • În general, au resurse umane de o calitate slabă;
  • Principalii lideri au probleme de imagine fiind de prea multă vreme în politică;
  • Nu mai au adversar extern (PRM fiind terminat), ci intern, nemaifiind singurii reprezentanţi ai maghiarimii.

Opportunities

  • Poziţia de partid numărul unu al minorităţii maghiare poate fi fructificată în perspectiva alegerilor următoare;
  • Pot colabora cu oricine, inclusiv cu Traian Băsescu.

Threats

  • Nu mai sunt unii reprezentaţi ai maghiarimii şi trebuie astfel să facă faţă atât ameninţărilor interne, cât şi a celor externe;

1 Comment

Comments are closed