Am citit într-un ziar subiectele la ediţia „pentru olimpici” a Bacalaureatului şi mi-am dat seama că, dacă la Română (în condiţiile în care sunt absolovent de Litere!) aş fi scos o notă de trecere, fiindcă experienţa îmi permite să descifrez cerinţele, la matematică nici măcar un subiect nu aş fi putut face. OK, au trecut 22 de ani de când am terminat liceul, dar tot nu este normal să nu pot face nici măcar un subiect în condiţiile în care, „la vremea mea”, fără şpagă, fără copiat, am luat un onorabil 8,50 (+/- ceva sutimi). Am făcut parte dintr-o clasă de elită a liceului, dintr-un liceu de elită al oraşului unde chiar s-a făcut ceva carte, în normele vremii. Am mai făcut şi 4 ani de economie la o particulară, unde am făcut matematică. Acestea fiind premisele, fie ceva este în neregulă cu mine, fie cu bacalaureatul.
Subiectele de anul acesta (nu am dat atenţie celor de anul trecut, probabil că erau la fel) au, în opinia mea, două mari probleme. Una de formulare, stupid-ambiguă şi pretenţioasă, şi una de conţinut. Nu-mi dau seama care este obiectivul lor, ca test naţional. Aparent, pare să fie acela de a arăta că elevii sunt nişte loaze şi infractori nedovediţi. În 22 de ani, reforma învăţământului constă în camere de supraveghere la bac. Dar, ce vrem de la aceşti copii? Care sunt acele competenţe utile societăţii pe care ar trebui să le posede un absolvent de liceu? Cumva matricile şi funcţiile logaritmice – dacă vorbim de matematică – sau mărcile temporale la Nichita Stănescu, la Română?
Până acum, „reforma” în învăţământ sa referit exclusiv la organizare. Nu s-a abordat nici o clipă conţinutul. Da, avem manuale alternative, dar avem aceleaşi bălării multiplicate de N ori. Nu există conţinut alternativ. Avem programe îmbâcsite şi exagerate, gândite pentru a umple norma profesorală, nu pentru a produce competenţe reale. Tinerii absolvenţi cu bac sau fără, nu ştiu să facă nimic. Cei care ştiu, ştiu nu datorită sistemului, ci mai degrabă împotriva lui. De câţiva ani de zile este plin netul de redactări precare. Aici nu este vorba de influenţa mass-media, că la televizor nu se vede că veniţi se scrie „legat” sau „dezlegat”. Sunt de acord că responsabilităţile trebuie împărţite între şcoală şi familie, dar fiecare are competenţe clar delimitate. Treaba părintelui este să se asigure că odrasla se duce la şcoală, are „cei 7 ani de-acasă”, că „învaţă”. E treaba şcolii să-i înveţe diferenţa între veni-ţi şi veniţi.
Involuntar, cu aceste promoţii de 30% absolvenţi România se pregăteşte de un pionierat: reducerea numărului de absolvenţi de studii superioare. Pentru realitatea prozaică este că, deşi societatea noastră a crescut în complexitate, proporţia joburilor pentru care este nevoie de studii superioare nu a crescut. Sunt domenii întregi în care nu este nevoie de studii superioare, de exemplu în turism. Nu găsesc o meserie din turism pentru care să fie cu adevărat nevoie de studii superioare. De câţi ingineri este nevoie într-o fabrică? 3-4, dacă este doar producţie. Ceva mai mulţi dacă este un domeniu hi-tech.
Realitatea este că studiile superioare sunt o formă de şomaj mascat, amânând cu 4-6 ani intrarea pe piaţa muncii a noii generaţii. Piaţa muncii nu are ce face efectiv cu atâţia absolvenţi. Cel mai bine este ilustrat acest lucru de Spania, care are un şomaj de 25%, dar cu toatea astea în jur de un milion de români muncesc acolo cvasi-oficial.
Sistemul trebuie regândit pentru noua realitate economică. Şi pentru asta, câteva camere în plus nu ajută cu nimic.
Oh, come on. Sunt chiar ușoare subiectele de mate. Și dacă te-ai pregăti două zile înainte de examen l-ai trece cu notă maximă. Sau cel puțin eu l-aș trece.
Nu înseamnă că restul lucrurilor pe care le zici nu-s valide, dar subiectele alea sunt chiar ușoare.
Fie tu ai păstrat mai multă legătură cu matematica, fie eşti mai tânăr 😉
În articolul în care am găsit subiectele (cred că EvZ) se afirma acelaşi lucru, că sunt foarte uşoare. O promovabilitate de 35-36%, spune însă altceva. Şi nu cred că este vorba numai de vina copiilor. În opinia mea, Bacalaureatul ar trebui să verifice nişte competenţe medii practice: o calculare de suprafaţă plană şi un volum, o calculare de rată la un credit, o funcţie cu un anumit tip de grafic şi, eventual, un subiect care să testeze capacitatea de abstractizare.
Atunci matematica ce se face în timpul liceului e prea avansată, și nu sunt de acord cu asta, mai ales în perspectiva continuării studiilor la o facultate.
Cu chestiile de bază din matematică și un pic de pregătire se poate lua 5, zic eu. E acolo o problemă simplă de substituție, un grafic de funcție, un calcul simplu cu o matrice (calculul determinantului e doar aplicarea unei formule simple). Cred că cu chestii simple se poate lua 5. Apoi sunt și chestii un pic mai complicate; dar nu au nevoie toți de nota 10, nu-i așa?
Promovabilitatea de 35-36% spune, zic eu, că e remarcabil cît de puțin efort se pune în învățat zilele astea; că elevii nu se mai concentrează pentru examene, că nu iau în serios examenele astea. Și că în general liceul nu e luat în serios de către elevi.
Ia să fie elevii foarte serioși în ceea ce privește învățatul în liceu. Ar mai exista problemele astea? eu zic că nu; din contră, ai vedea și profesori mai pasionați de meseria lor. Și vrei să-ți zic ce se întîmplă după aia cu facultatea?
Aici sunt câteva lucruri diferite pe care le-aş separa astfel:
1) Matematica din liceu este prea avansată. Tu ai perspectiva programatorului, unde matemticile superioare sunt utile. Eu am perspectiva celui care a terminat Litere şi o facultate economică. Liceul fiind universal, ar trebui să „livreze” media unei materii, nu vârfurile. Aia este treaba colegiului/facultăţii/şcolii profesionale. Schimbarea bacului în funcţie de profilul liceului (mate-info, uman etc.) nu rezolvă lucrurile, pentru că exclude media. Nu trebuie scos examenul de matematică pentru cei de la uman, nici cel de română de la mate-info. În mod normal, toţi absolvenţii de liceu ar trebui să posede un set de competenţe, iar Bacul să testeze media acestora.
2) Sunt de acord că există o problemă de motivaţie. Aici am putea găsi o vină mass-media care promovează un anumit model drept succes. Şi este un model creat de mass-media şi livrat societăţii, nu unul existent şi reflectat de media. Orice schimbare trebuie să pornească din interiorul sistemului (în cazul de faţă, elevi şi părinţi) care să inducă presiunea necesară. În absenţa motivaţiei, presiunea nu are cum să apară. Momentan, cei motivaţi sunt prea puţini şi acţionează solitar pe baza unor soluţii individuale.
3) Pe de altă parte, cei 40% de anul trecut sunt o medie, între centre de performanţă de 100% şi centre de mediocritate cu 0%. Aşa cum au arătat înscrierile la clasa I de anul acesta, există o oarecare conştientizare în rândul părinţilor, dar cum am scris mai sus, ea se manifestă prin identificarea soluţiilor individuale.
PS Nu aş vrea să se creadă că am ceva cu matematica 😆 Şi la Română sunt la fel de multe aberaţii care îngreunează inutil programa.
1) Subiectul M2 este cel ce se adresează celor care nu au făcut matematică intensiv. Acolo se poate lua zece cu un efort mic, și notă de trecere fără pic de efort. Marea majoritate a subiectelor presupun o simplă înlocuire, substituție sau folosire de formulă. No rocket science. Sunt formule de nivelul calculului dobînzii anuale. Nu glumesc, e foarte foarte ușor subiectul M2.
2) Oare funcționează vreodată altă soluție decît cea individuală? Mulți se uită la învățămîntul românesc dinainte de ’89 ca la o chestie legendară; însă faptul că elevii erau forțați cu chestii absolut inutile în mod artificial nu a creat mari rezultate. Uită-te la intelectualitatea românească – e atît de slabă și lipsită de caracter încît mai bine te lipsești. Pentru o mărturie în sensul ăsta citește ultima postare de pe blogul meu, în care povestesc ce s-a întîmplat la cursul festiv de la facultatea de mate-info din Brașov: http://goo.gl/fb/MBSOx
3) Chiar și media dezastru de la sesiunea asta de olimpici e dată de faptul că doar vreo 45 din cîteva sute sunt olimpici la materii teoretice, ceilalți sunt sportivi. Mă speriasem inițial. Da, se face performanță în puține locuri, dar asta era știut; sunt centre unde s-a promovat 100%, și e și normal.
Te cred că nu ai ceva cu matematica: nici eu nu am cu literatura română: http://goo.gl/fb/pwyfu
Tare articolul cu româna 😀 Eu n-aş putea scrie atâta despre matematică. Next time poţi pune linkuri directe, am dezactivat „no follow”. Mesajul acesta nu ştiu de ce a intrat la moderare, fiindcă am activată aprobarea automată a celor care au mai comentat.
Cu privire la 2, întotdeauna trecutul este supraevaluat (şi uneori din motive nebănuite). E un banc mişto cu „ce bine era pe vremea lui Stalin…” Dar soluţiile individuale eşuează întodeauna pe termen lung. Vorba lui Pacino, „Either we fight as a team, or die as individuals”. Degeaba am eu maşină OK, dacă vecinul frustrat mi-o zgârie cu cheia. Degeaba îmi aranjez eu apartamentul pe interior „după catalogul Ikea (mă rog, la vremea mea era „după Neckerman”)”, dacă am în bloc 10 pensionari care n-au bani de întreţinere şi scara este nevăruită de când s-a dat blocul în folosinţă. Şi aş putea continua… Emigrarea nu este neapărat o soluţie. Cel puţin, nu pentru toată lumea.
Corect, soluțiile personale nu sunt mereu soluția (m-am avîntat și eu). Dar în școală e vorba de dezvoltare individuală și-atunci soluțiile individuale sunt singurele naturale.
Pingback: Despre piaţa muncii » PoliTichii de Mărgăritar