Chiar nu înţeleg această isterie cu începutul grădiniţei la 3 ani. Fiul meu a început în toamna aceasta grădiniţa la 3 ani şi 2 luni. Este cel mai mic într-o grupă „amestecată”, dar nu a avut nici un moment probleme de integrare, socializare şi chiar pot spune că a făcut progrese deosebite. Şi, oricât de mare ar fi mândria mea de părinte şi dragostea faţă de cel mic, nu, nu sunt tatăl unui geniu sau copil supra-dotat. E pur şi simplu un copil normal.
Nu-ţi convin grădiniţele de stat? No problem. Sunt o puzderie de grădiniţe particulare.
Totuşi, societatea evoluează mult mai rapid acum şi copii de 3 ani sunt mult mai dezvoltaţi decât eram noi. Sunt copii care cresc cu 2-3 televizoare în casă, internet, telefoane mobile, desene animate, jucării de tot felul, stimuli de care generaţia mea nu a avut parte. Sunt copii care la 3 ani ştiu să deschidă calculatorul şi să intre pe internet „pe cartun netuărc” şi să joace mici joculeţe flash. Sau să-şi scrie numele în Word. Abia au învăţat să vorbească şi deja bălmăjesc 3-4 cuvinte şi în engleză.
De unde până unde ideea că grădiniţa ar fi un loc de tortură în care bietul copil este chinuit de o scorpie teribilă?
Mai este şi un alt aspect. Majoritatea părinţilor lucrează 10-12 ore pe zi aşa că oricum îşi trimiteau copii la grădiniţă de timpuriu.
Nu am avut încă timp să citesc tot pachetul cu legile învăţământului, dar voi reveni, însă isteria „grădiniţelor” mă duce cu gândul la celebra „Situaţiune” a lui Caragiale:
Nae face o figură foarte mâhnită; e aşa de obidit, încât ai crede că vrea să plângă.
– Bine, Nae – zic eu – nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte… este o recoltă admirabilă.
Nae, schimbând figura şi zâmbind cu compătimire de ignoranţa mea:
– Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapiţa?
Nu sunt chiar crizat. Mi se pare doar absurd sa declari ca obligatoriu ceva ce tu ca stat ai probleme in a asigura. Adica nu-s locuri in gradinite pentru aia de 5 si de 6 ani dar hai sa ii bagam si pe cei de 3 ani acolo… e cam aiurea oricum ai lua-o. iar daca cineva prefera ca fiul sau fiica sa intre in sistemul de invatamant de la 2 ani, e treaba lor. Dar nu ar trebuie sa fie vorba de o obligatie.
PS: Asta e un guvern tare liberal nu, care „obliga” cetatenii sa faca lucruri in loc sa le ofere optiuni, nu?
Mea culpa, termenul de „crizat” sună „ca Dracu”, vorba lui Petre Roman.
1. „Nu sunt locuri în grădiniţe”. Mă tem este mai degrabă o isterie mediatică decât o realitate. Cred că problemele sunt cauzate mai degrabă de dezorganizarea autorităţilor locale decât de guvern. Întâmplător, chiar este o situaţie prin care am trecut personal aşa că nu vorbesc „din cărţi”.
2. Învăţământul este obligatoriu peste tot în lume. Asta nu ţine de liberalism, socialism, comunism… M-am tot săturat de atâta puritanism ideologic. Hai să fim serioşi. În opoziţie, orice partid îşi poate păstra „fecioria ideologică”. Când trebuie să guvernezi, e mai nasol. Mai ales într-o ţară ca România unde 99% din probleme majore sunt de natură socială. Ce faci acum, laşi pensionarii şi ţăranii să moară de foame că eşti guvern „liberal” şi nu te lasă puritatea ideologică? Sigur, guvernul Tăriceanu face (şi) tâmpenii, dar să le discutăm ca atare, nu pe latura ideologică. Mai ales că nici un partid din România nu are vreo legătură cu ideologia.
N-am zis sa nu existe „invatamant obligatoriu”. Am zis doar ca e absurd sa cresti durata acestuia cand nici perioada care e obligatorie acum nu e folosita ca lumea…
Chill, guys!
Voi vă agitaţi cu grădiniţele, da’ să vedeţi voi ce vă aşteaptă în şcoli şi licee … ummm! don’t get me started!
Şi nici eu nu vorbesc din cărţi, fiu-meu are 15 ani şi e la cel mai bun liceu din oraş (şi a fost la cel mai bun gimnaziu) … problemele de atitudine faţă de elevi, de pretenţii aiurea faţă de părinţi, de sub-calificarea generaţiei curente de educatori sunt prezente şi din ce în ce mai acute!
My guess (că încă n-am ajuns acolo) e că în facultăţi e şi mai „ruptă din rai” situaţia!
Ministrul Adomnitei zis si „steluta” bate campii in draci cu acest proiect.
Fiecare ministru dupa 1989 a bramburit invatamantul cu propria reforma de a ajuns in halul in care este.
Ar trebui facuta o reforma simpla: desfiintarea ministerului respectiv si crearea doar a unui departament in subordinea primului ministru si gata. Ala sa se ocupe de coordonare si programe si atat. Scolile oricum depind de primarii. Au manageri care le gestioneaza.Pai tot ei sa faca si angajarile , sa dea ce salarii vor functie de buget etc.
Ce atata reforma prosteasca….
Eu cred ca gradinita este o solutie foarte buna, dar nu pentru copiii inca foarte mici.
Este o solutie (timpurie) pentru cei ce nu vor sau nu-si permit o „bona” sau nu au bunici, unchi/matusi, etc. care sa le supravegheze copiii pana pe la o varsta (cel mult 4 ani, cand trebuie „introdusi” in societate, pentru a invata anumite reguli si a invata si sa le respecte). Insa sunt rare cazurile in care gradinitele accepta copii mai mici de 3 ani, pentru ca prefera ca acestia sa fie „scapati” de pampersi. Ar mai fi un avantaj pentru cei ce-si inscriu copiii de mici la gradinita: cei mici se adapteaza mult mai repede/usor.
Cat despre daca sa fie obligatorie sau nu inscrierea la „gradi”, chiar mi se pare absurda o astfel de tema. Normal este ca toti copiii sa treaca pe la gradinita inainte de a incepe clasa I. De ce? Pentru ca, asa cum am spus putin mai sus, invata anumite „chestii”, multe dintre ele pregatindu-i pentru ceea ce vor face in viitor la scoala. Dar obligatoriu de la 3 ani mi se pare un pic exagerat. Parerea mea este ca fiecare parinte trebuie sa aiba dreptul sa aleaga ceea ce crede ca este mai bine pentru copilul lui.
Desi fetita mea a implinit 3 ani in nioiembrie, eu nu am dat-o inca la gradi, desi initial asa am vrut. M-am gandit mult si am lasat evenimentul asta pentru cand va implini 4 ani. Sa va explioc de ce am ales soluti asta:
– in primul rand, majoritatea copiilor cand merg in comunitate, in primul an se tot imbolnavesc. Nu-i rau, pentru ca-si intaresc sistemul imunitar. Dar nici prea bine nu este daca incep de prea mici, pentru ca pot deveni prea sensibili.
– in al doilea rand, daca o dau la gradi la 4 ani, va prinde 3 ani de gradinita, adica mai mult decat suficienti. Prefer sa nu repete ultimul an, cum fac majoritatea copiilor care merg prea devreme la gradi, iar apoi se plictisesc de moarte in primul an de scoala, pentru ca deja stiu sa scrie si unii chiar sa citeasca inca din grupa pregatitoare, iar daca o mai si repeta..
– in al treilea rand, am preferat sa-i mai ofer un an de libertate, nu de trezit de dimineata la prima ora, fugit sa nu intarzie, enervat in trafic, etc.. O sa se sature de toate aste 3 ani de gradinita si dupa aceea in lungii ani de scoala.
Bineinteles ca probabil nu sunt multi cei care nu gandesc la fel ca mine, dar eu asa am considerat ca este mai bine pentru copilul meu.
Să-ţi trăiască ţi să te bucuri de ea 🙂
Chestia cu îmbolnăvitul este relativă. Dragoş nu a luat nimic de la grădiniţă. Probabil că unii copii sunt mai predispuşi decât alţii la viroze aşa că le-ar lua oricum (că doar nu o să-l ţii numai în casă).
La fel de relativă este şi chestia cu libertatea. Noi o privim ca o corvoadă. Pentru majoritatea copiilor, grădiniţa e foarte plăcută, mai ales în primul an când încă nu au foarte multe activităţi impuse astfel încât să se transforme totul în corvoadă.
Avem un vecin care e născut în octombrie, dar a început grădiniţa. Într-adevăr, lui i-a fost un pic mai greu decât lui Dragoş (la vârsta asta 3 luni sunt 10% 😀 ) dar spre finalul trimestrului s-a adaptat.
Pe de altă parte însă, are un coleg de grupă care şi acum plânge de mama focului şi e foarte retras, deşi are aproape 6 ani.
Uite, mie una nu mi-ar conveni să-mi dau copilul aşa devreme la grădiniţă dacă aş şti că soţul meu ne poate întreţine, iar eu mai pot sta acasă cu el să îl cresc.(sau dacă aş şti că mama poate avea grijă de el)
Eu una am fost dată la grădiniţă de la vârsta de 2 ani jumate, am schimbat 3 grădiniţe, iar majoritatea educatoarelor nu ştiau să se comporte cu noi. Nu aveau răbdare şi erau extraordinar de isterice. Până şi femeia de servici era mai drăguţă cu noi, chiar dacă avea o slujbă de kko. Chiar nu cred că acum s-a mai schimbat situaţia prin grădiniţe.