Minutul şi scorul la pauză

Întrucât arbitrul a fluierat pauza după o primă repriză, iată un rezumat al evoluţiei celor trei actori principali:

USL

USL a evoluat neaşteptat de bine, fiind foarte aproape de atingerea pragului. Înclin să cred că ratarea acestuia a fost mai degrabă o problemă de comunicare (a failure to communicate, cum spunea Luke Mână Rece). Mobilizarea a fost foarte bună, organizarea bună. USL a avut a avut un miting uriaş, cu aproape 40,000 de persoane, ceea ce nu s-a mai văzut de multă vreme. Nu cred că frauda influenţează semnificativ prezenţa sau votul. Nu s-au raportat chiar atât de multe incidente, iar în cele raportate sunt implicate localităţi rurale cu 1-2000 de alegători, ceea ce face absurdă teoria susţinătorilor lui Traian Băsescu conform căreia frauda ar fi fost masivă, în jur de 7% din totalul alegătorilor, adică în jur de 1,3 milioane. Presupunând că s-ar fura 600 de voturi pe secţie, ar fi nevoie de 2000 de secţii, ceea ce este imposibil să nu fie descoperit.

Desigur, nu-şi poate apropria toţi cei 7,5 milioane de alegători care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar, în funcţie şi de decizia arbitrului, ar putea beneficia. Pentru ei, important este să-i ţină cumva mobilizaţi.

Rămân însă cu o problemă complicat de rezolvat: Victor Ponta. Premierul este puternic lovit în urma scandalurilor şi a prestaţiei sale pentru a mai fi luat în considerare pe termen lung. Desigur, în plin război este dificil să se întâmple ceva, Ponta însuşi dând semne că nu are nici un gând de retragere. Problema este că nu prea are variante de premier. Nici Crin Antonescu nu este chiar OK după această primă repriză, deşi pare să nu fie foarte afectat în percepţia publică.

Traian Băsescu

Traian Băsescu a avut o prestaţie mai slabă decât ne-am fi aşteptat. Incoerent, s-a contrazis de la o zi la alta, a ţinut-o şi o ţine în continuare până în pânzele albe cu „lovitura de stat” (deşi aici e un comportament ciudat – cât timp nu era sigur de prag, îndemna lumea să voteze, deci, implict, să valideze „lovitura de stat”, iar după ce a fost sigur de prag a întors-o).

Ieşirile publice ne arată un om mai degrabă obosit, cu pauze neobişnuite, uneori lungi, între cuvinte. Nu mai pare foarte sigur pe el, iar amânarea deciziei de către Curtea Constituţională pare să-l fi prins pe picior greşit. S-a mişcat foarte bine în plan extern căpătând un sprijin puternic care a descumpănit adversarul, însă continuarea isteriei cu lovitura de stat şi actul de boicotare a votului popular pot duce la pierderea acestuia. După ce s-au ars cu ciorba, unii lideri europeni suflă acum şi-n iaurt, astfel că nimeni nu s-a grăbit să-l felicite pentru „victoria” pe care şi-a apropriat-o într-un moment în care nu este clară decizia arbitrului.

Tehnic vorbind, acuzele sale că se încearcă schimbarea regulilor jocurilor în timpul meciului nu sunt justificate, fiindcă, prin decizia de a se retrage din teren, a încălcat el însuşi regulile. Ca să fac o analogie cu fotbalul, este ca şi cum o echipă se retrage de pe teren în minutul 60 şi după aceea contestă pierderea jocului fiindcă nu s-au jucat toate cele 90 de minute.

Indiferent de gălăgia pe care continuă să o facă, sau de decizia arbitrului, Traian Băsescu rămâne fără legitimitate, cam asta a fost ideea care a rezultat din mass-media externă. Este clar că el nu are de gând să se retragă, declaraţia că „reîntoarcerea la Cotroceni nu mai este o miză pentru mine” neputând fi luată în serios, ceea ce îi limtează foarte mult spaţiul de acţiune în restul de mandat. El nu trebuie să-şi facă iluzia că toţi cei care nu au votat la referendum sunt susţinătorii săi, o bună parte fiind doar oameni care resping USL, unii dintre ei având „probleme” istorice cu PSD.

O altă problemă a preşedintelui este că internetul, locul unde simpatizanţii săi sunt foarte vocali şi bine reprezentaţi, a permis exprimarea unor idei periculoase, care nu fac decât să adâncească falia pe care a sesizat-o el însuşi (nu că ar fi fost ceva nou). Intoleranţa, vorbele grele la adresa celor care sunt împotriva lui Traian Băsescu aduc a fascism. Avem „rasa pură”, „oamenii de dreapta”, şi „rasa impură”, toţi ceilalţi. Dacă citeşti comentariile din subsolul idolilor dreptei, care nu aparţin speciei numită îndeobşte postaci, ci unor oameni normali dar bine îndoctrinaţi de sectă ai o imagine terifiantă asupra efectelor băsismului. Însăşi „intelectualii lui Băsescu” propovăduiesc ura şi dispreţul faţă de rasa inferioară. Această primă repriză a permis atingerea unor niveluri incredibile care, mai devreme sau mai târziu, nu au cum să nu se întoarcă împotriva lor ca un bumerang.

PD

PD s-a arătat foarte slăbit în prima repriză. Mitingurile organizate au fost modeste, ceea ce arată capacităţi reduse de mobilizare. Singurul moment în care au surclasat USL a fost la numărătoare, însă asta nu prea îi ajută foarte tare. Pe scenă, alături de Monica Macovei şi Mihai Neamţu, Vasile Blaga părea ridicol, fiind dintr-un cu totul alt film. L-am văzut întâmplător după ce Curtea Constituţională anunţase amânarea până pe 12 septembrie a deciziei vorbind despre „a doua etapă a loviturii de stat”. Plictisit şi neconvingător, ca un elev care trebuie să recite o poezie la serbare şi nu ştie cum să scape mai repede de corvoadă.

Din punct de vedere politic, PD va plăti preţul la alegerile parlamentare, mai ales dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni. Faptul că au decis să „unifice dreapta”, după ce s-au spart în mai multe grupuleţe nu are cum să-i ajute foarte mare. Realitatea este că pediştii sunt departe de fascismul de tip băsist pe care se văd nevoiţi să-l susţină. Complicat pentru ei este că „marea speranţă a dreptei”, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a dovedit penibil, omul fiind un eşec lamentabil. Provocarea la alegerile parlamentare este să rămână deasupra pragului de 10%, dar va fi foarte greu.

Actorii secundari

Dan Diaconescu şi varianta bâlbâită a PD este marele câştigător al primei reprize. UDMR, marele perdant.