Citesc cu mare amuzament la propagandiştii portocalii cât de erou este Ioan Rus care a „refuzat să ducă la îndeplinire ordinele” cu privire la „curăţarea listelor electorale„. Am un lapsus. Cum naiba îl chema pe ministrul acela care povestea atât de haios cum va face el minirecensământ cu „nea Vasile”?
„Mi se pare fezabil, pentru că autorităţile publice locale au suficiente resurse şi le vom sprijini şi noi, dacă este cazul, cu instituţiile descentralizate ale statului, astfel încât să reuşim acest lucru, să verificăm dacă sunt morţi care figurează pe listele de vot şi nu au fost radiaţi, dacă există comunicări de la justiţie cu cetăţeni care au drepturile civile suspendate şi se menţin totuşi pe listă, dacă sunt bolnavi care medical sunt scoşi de pe liste şi totuşi există şi alte situaţii care eventual în acest moment nu ne dăm seama care sunt”[…]„La nivelul comunităţilor rurale, de exemplu, întrebi vecinul: „Mă, Popescu Vasile există?”. „Există de-adevăratelea”. Acolo, dacă merg primarul şi câţiva locuitori de nădejde ai satului, rezolvă asta în trei zile, în fiecare sat. La oraş va fi mai complicat. O să vedem. Am cerut tuturor primăriilor, prefecţilor, până marţi să ne dea şi sugestii şi eventuale probleme care ei anticipează că pot apărea, astfel încât să le putem rezolva.”[…]””O facem direct pe secţiile de vot. Fiecare secţie de votare are o mie şi ceva de persoane. Acolo sunt listele. Nu verificăm altceva decât concordanţa între componenţa nominală a listei şi existenţa persoanei fizice. Şi va trebui să meargă… Va trebui luni sau marţi o Hotărâre de Guvern, prin care împuternicim instituţiile descentralizate, primarii, mă rog, cine vom stabili, să facă acest lucru, da. Numai că la recensământ sunt o sută de formulare, că acolo e recensământul populaţiei şi locuinţelor. O discuţie de acest fel acolo durează o jumătate de oră, aici durează trei secunde”. EVZ.ro
Celor doi li s-a mai dat o şansă. Prostia cu mini-recensământul prin care MAI ar fi trebuit să meargă din poartă în poartă şi să mistifice numerele. Adică să vină cu vreo 2 milioane mai puţini români prin actualizarea listelor. Doar că şi Rus şi Dobre au refuzat să participe la această nouă mascaradă. Ameninţaţi cu remanierea, cei doi au fost cu două ore mai deştepţi decât Ponta şi şi-au anunţat demisia. Din stenogramele Parchetului rezultă clar că Rus şi Dobre au refuzat să asculte orbeşte un ordin care le cerea încălcarea legii.
Sebi în EVZ.ro
Desigur, doar boul e consecvent.