Adrian Năstase şi Cosmin Guşă

Rareş Bogdan mă întreabă dacă Adrian Năstase mai are vreo şansă de a se întoarce în prim-planul vieţii politice. Adi se întreabă ce şanse are Cozmin Guşă la Primăria Capitalei. Pe scurt, nici una, nici unul, nici celălaltă. Pe lung…

Dincolo de hărţuirea la care este supus de ţuluşii lui Traian Băsescu, Adrian Năstase are un trecut nebulos. Deşi a ameninţat că dă în judecată pe oricine mai foloseşte numele său în context cu mătuşa Tamara, asta va rămâne o problemă serioasă, cam cum este „flota” pentru Traian Băsescu. Pe lângă asta, de numele lui Adrian Năstase se leagă şi ridicarea lui Ciuvică de pe stradă ca în anii ’50 şi multe alte momente contrversate ale guvernării sale. Sigur, comparat cu actuala administraţie, putem considera guvernarea lui Adrian Năstase una reuşită.

Pe lângă problemele personale, Adrian Năstase are şi probleme „politice”. PSD se îndreaptă, sub conducerea lui Mircea Geoană, spre un rol marginal în politica românească deşi sondajele îl dau încă la 25%. În spatele lui Mircea Geoană nu se întrezăreşte nici o alternativă şi imediat ce pare să se contureze ceva, are grijă Traian Băsescu să fie potolit (a se vedea recentele atacuri la adresa lui Sorin Oprescu şi la cea a lui Victor Ponta). Sigur, nu este eapărat „meritul” lui Traian Băsescu, cât al unei clase politice foarte uşor de potolit prin asemenea mijloace.

Lipsit de un partid puternic, Adrian Năstase nu are nici o şansă de a reveni cu adevărat în mainstreamul politic. Poate rămâne însă „în umbră”, ca teoretician şi strateg al stângii, fiindcă nimeni nu-i poate contesta calităţile intelectuale şi abilităţile manageriale. Are nevoie însă de un învăţăcel pe care să-l transforme în viitorul lider al stângii. Se oferă cineva?

De partea cealaltă, Cozmin Guşă este o întruchipare perfectă a celebrei ziceri „s-a născut talent şi a murit speranţă”. Deşi este promovat insistent de Sorin Ovidiu Vântu, nu are nici o şansă de a fi luat în serios ca politician. Dacă vrei să fii considerat un om serios, ar trebui să te ţii cât mai departe de scandaluri, în primul rând, şi să ai grijă ce scandaluri declanşezi. Până acum el s-a afirmat doar ca instrument al lui Traian Băsescu şi ca un individ care vrea publicitate cu orice preţ. Or, în politică nu merge ca în show-biz. Odată compromis, nu mai ai nici o şansă de a reveni.

În schimb, cred că Adi are dreptate când spune că viitorul primar al capitalei va fi un independent, nelegat de partidele politice principale. Dacă va participa Silviu Prigoană, cred că va câştiga din primul tur. Pentru el aş fi gata să renunţ la „votul politic” pe care l-am acordat PNL din ’90 încoace, fiindcă am o admiraţie deosebită pentru tot ce a realizat „din gunoaie”. Este un om care demonstrează viziune (E-Boda vă spune ceva? Realitatea TV, Taraf TV & comp, acum investeşte în energia eoliană…). Dar despre el, poate altă dată, dacă va candida.

1 Comment

Comments are closed