Amestecate

  • La prânz, la „magazinul de la colţ”, înaintea mea, Dorel. Avea o sticlă de „drojdie”, una de Adria, trei pachete de sămânţă şi o punguţă de bomboane. Se caută în buzunar, nu-i ajung banii. În mintea mea, pun pariu că renunţă la bomboane. Am greşit. Cu o oarecare părere de rău, se uită la raftul de „drojdii”, ezită, după care dă „drojdia” înapoi şi cere „daţi-mi la jumate'”. Respect.
  • De ce nu mai transmite nici un post TV de pe la noi Stan şi Bran? Benny Hill am mai văzut, pe la Antena 1. Nici Chaplin nu mai este pe nicăieri. Ca să nu mai vorbim de intelectualităţi ca „Fraţii Marx”.
  • Blogul meu pe teme de ISO a ajuns sursă de inspiraţie pentru studenţii de pe la aseuri. De când a început sesiunea traficul a ajuns la peste 400 de unici pe zi şi inboxul plesneşte de solicitări de documente „că îmi trebuie şi mie să fac un referat”. Nu asta aveam eu în minte când l-am făcut. Judecând după cum sună 90% din ele, viitorul nu sună deloc bine. Mai ales că materialele de pe site sunt suficiente în proporţie de 95% pentru ce îmi cer. Dar asta ar însemna să gândească, să conspecteze 2-3 articole. Cam mult. Nu ar fi mai simplu să le scriu eu referatul? Şi când te gândeşti că oamenii aceştia vor termina o facultate…
  • Poate e o părere personală, dar de când s-a construit noua biserică de la Moghioroş, cerşetorii de acolo au devenit mai agresivi şi mai insistenţi.