Nu credeam să mai apuc ziua în care să citez EvZ de bine. Însă acest articol merită.
Brusc, după ce a fost ironizată pentru confundarea Regatului Norvegiei cu o banală republică, a început să frecventeze cercurile universitare. A absolvit pe bandă rulantă cursuri, mastere şi specializări, foamea academică culminând cu înscrierea la doctorat şi primirea titlului de profesor lector universitar. Dacă Elena Udrea va ajunge ministru într-un guvern democrat, e foarte probabil să primească o propunere de a intra în Academie. Într-o astfel de lume nu e exclus ca şi unii lideri ai PD şi nu numai, întrezărind calea scurtă spre parvenirea politică, să trebuiască să-şi dea doctoratul cu profesor doctor docent Elena Udrea.