La ce mai folosește o facultate în ziua de zi

Am citit ieri mai multe articole pe tema asta, la Vali și la Radu și mă gândeam la ce mi-a folosit mie facultatea… La nimic concret. Și am făcut două (mă rog, la una nu am mai dat licența). La modul teoretic, după una ar fi trebuit să fiu manager, după cealaltă profesor de română sau engleză. Să spunem că de prima aș fi cât de cât apropiat, însă managementul predat de niște profesori care cu doar câteva luni în urmă preamăreau virtuțile economiei socialiste multilateral dezvoltate e… de poveste.

La Management am ajuns din întâmplare. Picasem la Politehnică și, ca să nu plec în armată pentru un an și patru luni m-am înscris la una din particularele apărute în acel an. Lucrurile încă nu ajunseseră la nivelul Spiru Haret. Profesorii scoseseră manuale, dotările erau mișto – laboratorul de informatică avea calculatoare (cred că abia apăruseră cele din seria 186). Din 300 câți fusesem în anul întâi, am ajuns în anul patru vreo 70. Deci, se poate spune că se făcea carte. Nu știu câți au dat licența. Profesorii erau toți din ASE sau de la Drept. Cine voia să învețe, o putea face.

La Litere m-am dus efectiv din pasiune și influențat de anumite lecturi. Nu-mi trecea prin cap să mă fac profesor, deși tatăl meu fusese la un moment dat și unchiul meu era chiar director de școală. Fusesem doi ani suplinitor, o dată la țară, o dată la oraș, gustasem plăcerile navetei. Intrasem deja în presă și la România liberă răspundeam de partidele secundare. Primul meu interviu cu un politician a fost cu Varujan Vosganian, lider al armenilor unde am băut cea mai bună cafea din viața mea. Apoi m-am apucat de tradus cărți și după aia…

La 18 ani habar nu ai ce să faci cu viața ta. Este momentul experimentelor, al greșelilor. Așa înveți. La 18 ani eu voiam să fiu inginer la IPTE, să-mi iau o Dacia 1300 sau Oltcit și să-mi dea întreprinderea repartiție pentru casă. Concediile la Venus și la un moment dat, turul țărilor socialiste. A venit revoluția și lucrurile s-au schimbat. În 23 de ani am schimbat vreo 10 meserii (ceea ce mă ajută foarte mult în ceea ce fac acum) și vreo 4 industrii. La 40 de ani am învățat php, doar ca să-mi verific capacitatea de învățare.

De la o generație la alta nivelul de cunoștințe generale este superior cu o treaptă. Aproximativ, liceul nostru era la nivelul facultății părinților (câți dintre ei putuseră să facă una), facultatea noastră e undeva la liceul de azi. Mă uit la fiul meu și la 10 ani are un nivel de cunoștințe pe care eu îl aveam prin liceu. Și nu pentru că ar fi un geniu precoce. Ci pur și simplu pentru că are acces la enorm de multă informație și, inevitabil o absoarbe ca un burete. Desene animate, internet, ceva cărți (nu foarte multe, nu-i place să citească, o face că-l împing eu de la spate), tot felul de atlase și enciclopedii. A învățat singur limba engleză doar de la calculator și de pe internet.

O facultate, indiferent care, trebuie să-ți ofere deschidere. Nu închidere într-un traseu profesional determinat. Pentru majoritatea slujbelor nu este nevoie de studii superioare, ci e suficient un 6-8 luni de training on the job. Depinde de abilitatea ta de a învăța ceva nou și de… dedicare. De aceea, nu i-aș ironiza foarte tare pe cei care se înghesuie la Jurnalism și Comunicare deși nu mai avem decât vreo 3 ziare + două tabloide și nici pe la televiziuni nu prea se mai plătesc salarii.

Probabil, copiii noștri vor fi ultima generație pentru care va mai exista presiunea terminării unei facultăți (din cauza noastră, a părinților care îi presăm în această direcție fiindcă… așa am făcut și noi). Dincolo, acolo unde o facultate costă salariul pe 4-5 ani, ROI devine prea mic pentru a mai fi interesant și numărul de studenți scade. Din fericire pentru universitățile de acolo, există români, chinezi și alte naționalități „proaspete” care vin și susțin în continuare industria. Fiindcă da, este și asta o industrie care, însă, și-a atins vârful și va intra în declin.