PSD încotro?

PSD a luat, se pare, cea mai proastă decizie pe care o putea lua. Când trebuie să fie uniţi, apar facţiuni divergente. Partidul pare să se fi împăcat cu soarta şi acceptă înfrângerea în faţa lui Traian Băsescu după ce au văzut că imediat ce ridică vreunul nasul este pocnit imediat cu o doză de rahat împrăştiat de ventilatoarele cotroceniste. A păţit-o Adrian Năstase, Miron Mitrea, Sorin Oprescu, Victor Ponta şi azi, Cristian Diaconescu. Să ştie bine şi să înţeleagă cine este şeful.

Nu ştiu alţii cum sunt, însă am impresia că atacurile ventilatoarelor sunt din ce în ce mai penibile. Să-l ataci pe Sorin Oprescu pe teme profesionale, când el este unanim recunoscut ca unul dintre cei mai buni medici din România, pe Victor Ponta că a jucat fotbal în curtea liceului sau pe Diaconescu fiindcă a fost secretar UTC mi se pare penibil. Un fel de scârmare prin excremente pentru a vedea ce-a mâncat cineva… (Nu vorbesc de atacurile la adresa PNL, care sunt la fel de jenante). Nici manipulările nu mai sunt ce erau odată.

Ceea ce mi se pare însă interesant este cum cedează un partid care la un moment dat era cel mai puternic din România, în vreme ce PNL a sărit la bătaie fără să-i pese de terfelirea liderilor săi (Vosganian, Orban, Cioroianu, Chiuariu, Norica Nicolai). Cum este lovit un liberal, cum i se dă peste bot jupânului (excuse my French, dar acesta este nivelul politicii). Iar provocările continuă spre exasperarea „jucătorului”. În schimb, PSD se face tot mai mic şi mai confuz. Când cere demisia guvernului, când se milogeşte de Tăriceanu pentru „un parteneriat pe cinci ani”. Când îl sabotează pe Mircea Geoană, când acceptă să-i fie secretară (adevărul este că Adrian Năstase scrie mişto).

PSD a devenit un măgar al lui Buridan care se stinge încet de foame neştiind din care căpiţă de fân să mănânce. Nimeni nu are curajul să rupă pisica şi să îndrepte partidul într-o direcţie – pentru că este evident că PSD nu mai poate face altceva decât să fie balamaua ori a liberalilor, ori a lui Traian Băsescu.

Acum, PSD a preferat să pună iar batista pe ţambal şi să „pupe piaţa endependenţei”, într-un moment în care poate ar fi fost mult mai bine să se despartă apele. Nu au făcut-o, poate şi pentru faptul că, de fapt, nu ştiu ce vor. De la Ion Iliescu până la Mircea Geoană, trecând prin Miron Mitrea şi Adrian Năstase. Partidul nu are curajul opoziţiei la Traian Băsescu fiindcă nu îşi permite încă patru ani de opoziţie, iar „Tripletei de aur” nu-i convine parteneriatul cu Traian Băsescu, dar nici nu are chef să-l deranjeze şi să fie deranjaţi. Pentru ei, parteneriatul cu PNL ar fi mai dezirabil, dar PNL este încă slab electoral şi nu garantează intrarea la guvernare după alegeri.

Sintetizând, în momentul de faţă, problemele PSD sunt:

• Lipsa de unitate şi disciplină de partid. Din această cauză, forţa parlamentară a PSD este nulă, deşi cantitativ încă mai stau bine. Nici PNL, nici PD nu pot colabora în mod real cu PSD fiindcă nimeni nu poate garanta comportamentul parlamentarilor acestui partid. Pe măsură ce se apropie alegerile, va fi şi mai greu de controlat masa parlamentară fiindcă este evident că mulţi dintre ei (cel puţin o treime) nu se vor regăsi pe listă şi îşi negociază alte variante.
• Lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte strategiile. Ori de câte ori partidul a pornit în forţă într-o direcţie, acţiunile au fost sabotate din interior. Prea multe găşti, cu interese neunitare, prea slabă disciplina de partid. Pe de altă parte, şi schimbările de macaz au fost cam bruşte. Când treci de la suspendarea preşedintelui la moţiune de cenzură împotriva guvernului e cam greu să-ţi motivezi electoratul şi activiştii de partid.
• Slaba solidaritate. S-au descotorosit mult prea uşor de Adrian Năstase, iar acum Diaconescu, Ponta şi Oprescu sunt lăsaţi singuri în faţa rahatului împrăştiat de ventilatoarele cotroceniste. Mult mai corectă este atitudinea PNL de tipul „dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine…”
• Necorelarea tacticilor cu strategia. OK, colaborarea PSD-PNL este în momentul de faţă singura variantă fezabilă şi singura care poate coagula o majoritate mai largă în partid, deoarece o alianţă cu Traian Băsescu înseamnă sfârşitul. Dar nu te apuci să începi negocieri cu „Dau cu voi de pământ, să moară mama!” ca imediat după să spui „Sărumâna boierule, mâncaţi-aş ochişorii matale, nu vrei să ne încuscrim, că am fată frumoasă şi cu zestre mare?” La fel „funcţionează” şi apropierea de Traian Băsescu. Din toate acţiunile, PSD nu se alege cu nimic, din contră, pierde.
• Inabilităţi manageriale. În momentul de faţă, într-adevăr, pentru PSD alegerile anticipate sunt esenţiale şi asta nu pentru că până la toamnă PD va ajunge la 60%, asta e o mare tâmpenie, fiindcă nu vor trece de 35%, ci pentru că scorul lor tot scade şi vor avea din ce în mai puţin de oferit, indiferent cui. Indiferent de rezultatul alegerilor, PSD va fi oricum la guvernare. Problema este însă că Mircea Geoană este incapabil de a-şi asigura consensul în vederea provocării acestora şi nici nu are vreo şansă să-şi controleze parlamentarii ca să poată susţine o moţiune de cenzură. Pentru 3-4 luni de lenevit în Parlament, PSD va pierde câteva zeci de parlamentari (în afară de pierderile din prezent). Mircea Geoană nu a reuşit să-l cointereseze pe Ion Iliescu, care i-a retezat scurt tentativa şi l-a făcut să pară din nou ridicol deşi cam toţi comentatorii au arătat că de data asta are dreptate.
• Absenţa unei oferte concrete. Traian Băsescu are o ofertă simplă „Jos cu mogulii şi corupţii!”, PNL, la fel de simplă, „Să scăpăm de nebun!”. Traian Băsescu pune DNA pe liberali, liberalii îl provoacă pe Traian Băsescu să reacţioneze întru blocarea instituţională ca să-l scoată „nebun cu acte”. În ciuda unor aparente defectări, şi PD şi PNL acţionează strâns uniţi. PSD nu are nu are nimic. Din contră, nu face decât să chibiţeze, când pe lângă unii, când pe lângă ceilalţi. Nu se ştie dacă sunt cu liberalii sau cu democraţii. Propunerile lor fie sunt greţos-populiste, fie iresponsabil de irealiste, ceea ce îi costă electoral. Unitatea este mai degrabă o batistă pe ţambal.