Timpul maturizării

Mă amuză văicăreala asta generală din ultima vreme cu privire la acțiunile justiției și, mai nou, ale ANAF. Este pentru prima dată când avem o abordare relativ coerentă, care atacă problema atât la vârf (politicienii, firmele mari), cât și „plevușca”. De vreo 3 ani, de când am migrat către consultanța de mediu, am trecut prin zeci de controale și am învățat modul de acțiune, astfel că, atunci când în presă au apărut știrile cu magazin închis pentru 1,5 lei nu am pus botul. Chiar dacă nu au fost controale de la ANAF, ci de la Garda de Mediu, modul de acțiune este relativ similar și știam că nimeni nu închide o firmă pentru nimicuri și că, dacă s-a ajuns la decizia închiderii, problemele descoperite sunt mult mai serioase.

Este timpul ca firmele românești – mari sau mici – să se trezească și să se maturizeze. Din 1990 încoace, „competitivitatea” lor se rezumă la neplata taxelor, a licențelor, eludarea legislației și, nu în ultimul rând, exploatarea angajaților prin muncă la negru/gri, nerespectarea drepturilor acestora și plata unor salarii de mizerie.

În anii ’60, firmele coreene copiau pe rupte orice din Japonia. În momentul în care s-a terminat cu „haiducia”, au rămas niște firme uriașe, care, treptat, au devenit competitive la nivel global – Samsung, LG, Hyundai/Kia. În anii ’80, indienii copiau fără jenă orice medicament occidentale. Când Vestul și-a impus regulile și nu a mai fost posibil, au rămas în picioare firme ca Ranbaxy, Sunpharma, Dr.Reddy, lideri globali ai lumii farmaceutice.

Era la mintea cocoșului că, fiind în Europa, mai devreme sau mai târziu va trebui să ne aliniem la modul lor de a face afaceri. Adică respectând legea, respectând drepturile angajaților, achitând taxele și impozitele în mod corect, respectând partenerii de afaceri. Nu era cine știe ce filosofie să realizezi că e o chestiune de timp și că trebuie să te pregătești pentru acel moment.

Am firmă proprie (inițial asociat cu cineva) din 2002. Am prins momentele în care o bancă uriașă avea pe bancomate soft piratat (și cum picau destul de des, la fel de des apăreau mesajele cu „this copy of windows is not genuine”), când primeai fără ascunzișuri oferte de preț cu 2 variante (cu sau fără factură) iar bonurile fiscale erau un exotism… De la an la an a devenit din ce în ce mai dificil „să ții o firmă”, chiar dacă multe din obligații sunt respectate la modul formal (adică prin hârtii, dar și acele hârtii costă).

Am pierdut 25 de ani degeaba. Nici o firmă românească nu a profitat la modul real de perioada de haiducie trăită până recent. Se tot vehiculează ideea cu „să nu mă întrebi cum am făcut primul milion”. Se poate, dar americanii secolului XIX care și-au făcut primul milion în perioada „capitalismului sălbatic” au creat firme puternice, capabile să reziste la terminarea haiduciei și, ulterior, prin opere de binefacere, prin dezvoltare, și-au plătit datoria față de societate. La noi, în urma marelui jaf, nu rămâne decât praful. Hoții stau cu banii putrezind prin conturi aiurea sau îngropați în betoane monstruoase. În loc să-și trimită copiii la studii în străinătate, îi trimiteau de mici la furat, să aibă cine să le țină companie la bulău.

E timpul să terminăm cu scuza că suntem săraci și că „nu ne permitem”. Așa cum, dacă ești sărac și nu-ți permiți, nu te duci să-i dai unuia în cap să-i iei mașina sau banii, tot cam la fel și ca firmă trebuie respecți legea și pe ceilalți. E atât de simplu. La muncă.

Poza de aici