Calculele domnului Stoica

Interviul de azi din Ziarul Financiar al liderului PD, Valeriu Stoica, sugerează că problemele din PD sunt mult mai serioase decât par la o primă vedere. Faptul că un lider important simte nevoia să-şi încurajeze oştirea înaintea unei bătălii nu este atât de senzaţional, ci din contră, o dovadă de management bun. Ceea ce însă este ieşit din comun este faptul că înaintea alegerilor locale, liderul PD iese pentru a asigura activul de partid că oricum vor ajunge la guvernare.

Am spus că pentru PD, faptul că Adrian Năstase a ajuns să controleze PSD înseamnă un singur lucru: nu vor mai ajunge la guvernare. Or, asta are influenţe majore asupra activiştilor, fiindcă viaţa în opoziţie nu este tocmai roză. Traian Băsescu era pentru activiştii democraţi garanţia că o să le fie bine. În momentul de faţă, preşedintele este garanţia izolării partidului şi excluderii acestuia din preajma puterii, atât la nivel central, cât şi la cel local.

Pentru liderii locali PD, cazul de la Buzău este un semnal de alarmă foarte îngrijorător. Dacă la organizaţia de tineret mai merge să accepţi alegerea fetei preşedintelui în unanimitate şi alungarea din partid a celui vinovat de lezmajestate, dacă se mai poate înghiţi (cu noduri) promovarea în conducerea centrală a Elenei Udrea, în momentul în care un lider local (destul de puternic, după câte ştiu eu) este dat afară din partid pentru „deviaţionism” şi „colaborare cu dujmanul de clasă” fiindcă „aşa a vrut muşchiu'” unui lider central pentru un om normal ar trebui să sune un clopoţel.

Noua modalitate de alegere a „baronilor locali” le conferă acestora puteri deosebite în faţa conducerii centrale, de aceea un gest precum cel de la Buzău este foarte riscant pentru un partid şi poate duce la pierderea alegerilor în judeţul respectiv cu inevitabile consecinţe la nivel central.

Calculele domnului Stoica sunt OK dacă PD ajunge la 40%, or acesta este la 35% în sondajele prietenilor şi undeva pe la 31% în sondajele „concurenţilor”. PNL şi PSD, aflate în creştere, au deja împreună câteva procente peste democraţi, iar împreună cu UDMR ajung la 50% fără redistribuire.

Desigur, argumentul că dacă Tăriceanu a guvernat lejer cu 20%, de ce nu ar guverna Stolojan cu 40% pare logic şi corect. Întrebarea care se pune însă este cât timp poate guverna Stolojan cu 40%? Răspunsul este „maxim câteva luni, până la alegerile prezidenţiale”. După ce Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, guvernul Stolojan va fi demis fără nici o prblemă şi numit un altul pe baza „maorităţii parlamentare”. Dar nu se va ajunge acolo. Traian Băsescu nu va numi un premier PD dacă acesta nu are majoritatea parlamentară (şi nu o va avea).

Nu o va face pentru că, oricât tupeu ar avea, nu-şi poate permite să nesocotească încă o dată voinţa electoratului, mai ales că rezultatele primeia au fost dezastruoase. Vă rog să urmăriţi discursurile lui Adrian Năstase (în Jurnalul naţional sau pe blogul său) şi să observaţi că de la o vreme se tot repetă ideea „Traian Băsescu a fraudat alegerile din 2004”. Până la alegerile prezidenţiale, această idee va fi devenit deja loc comun. Ce răspunsuri poate da Traian Băsescu în campania electorală la astfel de acuzaţii?

Mult mai repede ideea de campanie electorală a lui Traian Băsescu va fi „coaliţia PNL-PSD are nevoie de un paznic, ca să nu fure tot”. Cu o astfel de idee ar avea o şansă de a mai fi ales. Dar mă îndoiesc. Mai degrabă va fi preferat un preşedinte neutru, ca Emil Costantinescu, care are şi avantajul major de a nu mai avea dreptul decât la un singur mandat, deci nu ar mai exista presiunea „realegerii”. Cinci ani de scandaluri continue au avut darul de a obosi prea tare electoratul.