Protestele de ieri abia au scos în stradă 1000 de oameni, cu tot cu actorii. Cam patetic. De ce nu mai iese lumea în stradă? Răspunsul pe scurt este că „nu mai face Dragnea pușcărie” stârnește mult mai multe emoții decât „este amenințată independența Justiției”. Răspunsul pe lung, implică ceva mai multe nuanțe.
Opoziția a făcut din Dragnea ceea ce este Soroș pentru… Dragnea. Baubaul, cel de la care vin toate relele, care împiedică realizarea unei Românii ca soarele sus pe cer, și care ne va scoate din Europa. Chiar nu este nici o diferență între propaganda unora și cea a celorlalți, după cum asemănătoare este și violența postacilor de ambele părți.
Am mai spus, Justiția nu mai este o temă serioasă din al doilea mandat al lui Băsescu atunci când a devenit clar că Justiția este folosită pentru plata unor polițe politice. Odată cu schimbarea lui Băsescu, la DNA au început să facă potecă oamenii lui și el însuși.
Însă Opoziția nu are altceva de oferit. Când încearcă să iasă din paradigma macoveismului, reiese un amatorism penibil. Nu am mai comentat așa-zisul program al USR după ce am văzut că ei copiază ideile PSD – reducerea taxării, creșterea salariului minim (despre care nu știau că nu mai era 1900 lei 😀 (au corectat pe urmă, dar primele articole pe temă din presa lor folosesc suma de 1900, în vreme ce salariul minim este 2080 și, respectiv 2350, sau 3000 în cazul sectorului construcțiilor). Totuși, de la niște oameni care, teoretic, s-au făcut remarcați prin multinaționale sau străinătate, te-ai fi așteptat la ceva mai multă competență… Mai ales că ei se leagă de incompetența PSD.
Numai că pedalarea pe o singură temă a dus pur și simplu la oboseală. Apoi, Justiția nu înseamnă numai „Dragnea la pușcărie”. Justiție mai înseamnă și cazul Țăndărei, înseamnă sutele de mii de procese tărăgănate cu anii… Despre care nimeni nu vorbește. Avem în cazul justiției aceeași abordare ca în cazul educației. Ne lăudăm cu olimpicii (și la fel ca și în cazul lor, descoperim că, de fapt, performanța lor este dată de altceva) și ignorăm complet școlile „normale”. Ocazional se mai umplu ziarele de povești cu veceul din fundul curții.
Din punct de vedere practic, cred că în momentul de față nici măcar o grațiere a lui Dragnea nu ar mai constitui, vorba lui Guran, „nucleara”. După 3 ani de „catastrofe și dezastre ale PSD” Opoziția scade electoral și PSD rămâne constant (chiar și redistribuit între mai multe partide), așa că nu văd în ce măsură orice legat de Justiție mai poate stârni emoțiile necesare ca Opoziția să păstreze măcar președinția.
Părerea mea e ca avem un blocaj politic pe partea de atras electorat nou, adica nimeni nu castiga, nimeni nu pierde. Mi se pare destul de grav ca o mare parte din populatie considera ca nu are cu cine vota. Cine stie poate restul nu sunt interesati de chestia asta, nu ma pricep sa stiu ce așteptări ar avea de la un partid.
Ma gândeam ca Ponta ar avea sanse la prezidențiale dacă ar fi candidat unic. In 2014 a pierdut pe mana lui cum se zice, acum Dragnea e antipaticul.
Da, au mai rămas doar galeriile, la nivel de „pe ei, pe ei, pe mama lor”. Pe de altă parte, fiindcă PSD este demonizat așa de tare este posibil să asistăm la niște surprize la vot din cauza spiralei tăcerii. Este clar că PSD va avea peste 30, doar că e posibil să avem surpriza să fie mai aproape de 40 decât de 30. Pe partea cealaltă, este posibil să vem o surpriză inversă, scorul actual al USR+ să fie în realitate mult mai mic.