Piața muncii pentru cei peste 40 de ani

În ultima vreme au ajuns la mine câteva articole despre piața muncii pentru cei peste 40 de ani. Care păcătuiesc prin neînțelegerea unor realități simple și preferă să arunce vina pe hașerițele neexperimentate și pe companiile haine care renunță la oamenii „valoroși” ca să angajeze tineri fără experiență, dar mai ieftini. Or lucrurile nu sunt chiar așa.

1) Munca e o marfă. Angajatul o vinde, angajatorul o cumpără. Pentru mulți, este singura „avere”. Cu toate acestea, puțini sunt cei care au grijă de ea, încearcă să-i crească valoarea sau să găsească „alte piețe de desfacere”. Toată lumea dă vina pe PCR, dar puțini încearcă să-și construiască un „networking” util profesional, de la care să primească informații, ponturi sau care să îi fie util profesional. PCR nu e este o chestie comunistă, balcanică, ci cât se poate de capitalistă. Și nu este vorba aici de a angaja nevasta/amanta (lucruri care se practică, dar nu atât de des cât spune folclorul), ci de a afla că un post este liber, de a obține o recomandare de la cineva din interior, asta pe de-o parte, iar pe de altă parte pentru a-ți spori șansele de a obține un job prin folosirea sistemului de cunoștințe personale. De exemplu, cineva care lucrează în vânzări și are relații personale la unele firme de distribuție, are mai multe șanse decât cineva care nu are. Puțini își planifică cariera, puțini văd în perspectivă, puțini înțeleg consecințele unei alegeri. De exemplu, dacă ai lucrat 10 ani doar în firme mici/românești, nu te va mai angaja nimeni într-o firmă mare/multinațională. Pur și simplu sunt realități diferite, lumi diferite, după 10 ani nu mai poți să te adaptezi.

2) Experiența nu contează. Domeniile în care experiența, cunoștințele acumulate, senioritatea chiar contează sunt puține. De regulă, vorbim de poziții manageriale sau domenii foarte nișate. Atunci când chiar sunt necesare anumite cunoștințe, de regulă pozițiile respective nu apar pe bestjobs, ci se țintește direct persoana care le posedă. Companiile au procesele simplificate, au proceduri interne, perioada de integrare pe 95% din poziții este de o lună, maxim trei și în cel mult 6 luni este complet funcțională în poziția respectivă. Pentru că și companiile, fie că vorbim de buticul de la colț, fie că vorbim de multinațională, învață din experiențe. Un proiect nu înseamnă o experiență doar pentru angajatul/angajații care au lucrat la el, ci și pentru companie. Chiar dacă angajații care au gestionat acel proiect ajung să plece la un moment dat, experiența acumulată rămâne și în companie, nu o ia de la zero cu alți angajați. Trebuie să privești realist ce înseamnă experiența aia de 10-15-20 de ani. Ce cunoștințe reale ai acumulat în perioada asta? Ce instrumente profesionale cunoști (softuri, procedee etc.)? Ce relații ți-ai făcut în perioada asta?

3) Bagajul prea mare. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât acumulezi un bagaj emoțional generat de experiențele anterioare. Frustrări profesionale sau personale, preconcepții și prejudecăți, tipare de gândire care limitează integrarea în alte contexte, oboseală, infatuare, blazare. Acest bagaj este foarte ușor de citit de „proastele alea de hașerițe”. Trădează limbajul, irascibilitatea, incapacitatea de a răspunde la unele întrebări aparent „stupide”. Nici o firmă serioasă nu-și dorește aducerea unei persoane toxice în echipă. Dacă ești prea blazat și tratezi cu dispreț hașerista din față, există șanse foarte mari să tratezi la fel și un client și evident că nu vei trece de ea. Multe companii folosesc testări psihologice care identifică anumite comportamente, deci nu este vorba numai de o părere subiectivă a persoanei de la HR. În acest bagaj, viața de familie nu joacă un rol atât de important precum cred unele. Iar atunci când contează, contează mai degrabă elementele de comportament deviant decât viața familială în sine.

4) Reputația. Nu neapărat personală, desigur, sunt foarte puține domeniile în care să se facă astfel de verificări, și, de regulă, se fac pentru niveluri superioare. Dar, mulți văd că atunci când aplică la anumite firme, pentru care au și experiență și cunoștințele necesare, nici măcar nu sunt chemați la interviu. Dacă ai lucrat în firme cunoscute pe piață pentru neseriozitate, comportamente incorecte, acest lucru se resfrânge și asupra ta ca angajat. Lucrând într-un mediu toxic nu ai cum să rămâi necontamintat și ajungi să deprinzi comportamente și atitudini care te afectează profesional, chiar dacă nu-ți dai seama, și pe care oameni de HR le știu și nu vor să se lege la cap cu ele. De asemenea, de la un anumit nivel încolo, se verifică recomandările. Managerii de HR comunică între ei mult mai des decât se crede, oamenii se cunosc, se consultă. Dacă ai „tinichele” de coadă, de la un moment dat încolo ușile se închid.