Chestii despre criză – 5

Am fost optimist cu două săptămâni. Conform previziunii inițiale, azi ar fi trebuit să apară primele măsuri de relaxare. Cred că prelungirea a fost legată de temerile, nejustificate, legate de zilele de Paște și respectiv, 1 mai.

• Autoritățile s-au comportat „milițienește”. Numărul de amenzi este uriaș, cu 50% mai mare decât numărul de teste. Rămân la părerea că, la un moment dat, după ce trece nebunia, cineva va șterge toate mizeriile astea, care oricum nu au șanse să fie plătite.
• Așa cum se comunica, înclin să cred că responsabilii medicali voiau să mai țină lumea în casă încă o lună, doar că costurile economice și politice ar fi fost uriașe.
• Pe măsură ce trece timpul și apar informații legate de virus, evoluție, comportament, totul pare o mare țeapă. N-o spun doar eu, a apărut și în Washington Times. S-a generat o isterie colectivă, statele au imitat modelul chinez fără să gândească prea mult. Monkey sees, monkey does. Nu e nici o cabală la mijloc.
• Cum va fi afectată economia românească? Mai întâi niște date, pornind de la bilanțurile din 2018, fiindcă cele din 2019 nu s-au publicat:

609.881 firme active
311.947 firme cu CA peste 100.000 lei
141.448 firme cu CA peste 100.000 euro
91.727 firme cu CA peste 1.000.000 lei
27.300 firme cu CA peste 1.000.000 euro.
382.403 firme au minim un angajat
105.352 firme minim 5 angajați
53.554 firme au minim 10 angajați
24.563 firme au minim 21 angajați

Ministrul de Finanțe spunea că în economie avem maxim 15.000 firme bancabile. Pe baza cifrei de afaceri, sunt cam 150.000 de firme viabile, din care probabil 50.000 sunt undeva la limită. Firmele cu cifră de afaceri sub 100.000 de lei trăiesc mai degrabă de pe o zi pe alta. Chiar și la o marjă de 20% (posibilă doar în câteva domenii), înseamnă un venit de 20.000 lei pe an, adică sub salariul mediu. În situația asta sunt jumătate din firmele din România. Durata de viață a firmelor din România este și foarte redusă.

La începuturile crizei era un articol cu o tânără care plecase din multinațională să facă o firmă de „evenimente culturale”. Este exemplul tipic de business neviabil, care ar fi murit oricum după ce se terminau banii inițiali. La fel cum ar fi murit oricum cafenele de „fițe”, „hamburgeriile” corporatiste sau alte businessuri care nu au oricum sustenabilitate. Această criză va omorî tipul acesta de afaceri mai rapid și, cel mai probabil, limitând pierderile patronilor.

Deci, avem cam 100.000 de firme funcționale în economie. Slab capitalizate, dar și cu cheltuieli reduse (preponderent avem firme de servicii diverse) el pot supraviețui. Avem avantajul că suntem o economie „atârnătoare”, care trăiește din manufacturi simple sau servicii prestate pentru vest. Cum în economiile din vest se vor băga bani, o parte vor ajunge și la noi. De asemenea, prin IMM Invest vor ajunge bani la vreo 30.000 dintre ele, iar restul probabil vor putea supraviețui.  Nu va fi apocalipsa, dar nu va fi nici ușor.

Impactul asupra PIB va fi însă destul de puternic, părerea mea este că scăderea se va scrie cu 2 cifre. Pentru multe firme, sunt deja 2 luni fără venituri sau cu venituri nesemnificative. Recuperarea va fi una lentă, probabil 3 ani cel puțin până la nivelul din 2019.

Șomajul la noi are ceva mai puțină relevanță, deoarece economic ne-am descurcat și cu mai mult. cei aflați în șomaj tehnic vor relua activitatea cel mai probabil, altfel ar fi fost de la început contractele suspendate. Este posibil ca 10-15% din ce a mai rămas acum activ să devină șomeri „full-time”, ceea ce ar urca numărul total spre 400.000.

• Unul din lucrurile subestimate este impactul psihologic. Am văzut deja declarații că unii nu vor ieși din casă încă cel puțin două săptămâni după „liberare”. Oameni care poartă mască și mănuși pe stradă, în mașină singuri sau cupluri. Acest lucru poate declanșa două comportamente diferite: inhibarea consumului sau, din contră o euforie a „scăpării din închisoare”. Ținând cont de profilul psihologic local, înclin să cred că la noi va fi mai puternic al doilea.
• Suntem deja în luna mai și nu este nici acum foarte clar cum ajută UE țările membre. Până acum li s-a permis să cheltuie banii proprii pentru a acorda sprijin (altfel era considerat ajutor de stat și nu e voie), s-a permis cheltuirea unor sume deja alocate și este pregătit un pachet pentru zona euro.
• Au apărut voci care susțin „readucerea acasă” a producției. Nu se va întâmpla prea rapid. A durat 20 de ani mutarea în China. Europa s-a birocratizat, a pierdut forță de muncă („sclavii” din est au suplinit o parte, dar nu pot acoperi deficitul pentru trecerea la producție), sunt reglementări drastice privind protecția mediului și a muncii, este foarte greu de mutat pe termen scurt. Unul dintre motivele pentru care Europa (și SUA) a transferat producția în China nu sunt numai salariile, mai ales că Europenii aveau Europa de Est la costuri similare și cu forță de muncă mai bine pregătită.
• Ca să treci la o economie de producție trebuie schimbări foarte complexe:
  – O autorizație de mediu pentru un SRL durează 6 (șase) șase luni. O autorizație integrată de mediu peste un an;
  – Produsele din anumite categorii trebuie omologate/certificate. Nu avem organisme notificate la Bruxelles. Ca să omologhezi un amărât de tensiometru (sau orice dispozitiv medical) durează minim un an. Numai un proces banal de notificare a unui dispozitiv medical care nu necesită omologare durează 4 luni.
  Deci, nu neapărat banii sunt problema.
  Eu am o idee de afaceri, banca e dispusă să mă finanțeze, liniile de producție vin în 30 de zile. Dar eu stau încă 6 luni după o autorizație de mediu și, dacă e vreun produs care necesită omologare, un an.
  Despre asta e vorba. De aia nu se încumetă multă lume să facă producție. Vrei să faci detergent într-un butoi și să-l vinzi la piață? Nasol. Agenția de Protecția Mediului și Garda de Mediu te tratează ca și când ai fi Oltchim. Ca să-l vinzi trebuie notificare la Ministerul Sănătății, autorizație de la Primărie. Înainte să faci un pet de un litru de săpun ai nenorocit 2 hectare de pădure cu hârtiile pe care trebuie să le faci.
• Din punct de vedere politic, PNL va plăti destul de scump proasta comunicare și comportamentul milițienesc. Exceptând partea economică, pe care PSD ar fi gestionat-o sigur mai bine și pe care Cîțu a nenorocit-o rău de tot în beneficiul sistemului bancar, nimeni nu s-ar fi descurcat mai bine. La următoarele alegeri nici măcar cu ajutorul STS nu vor mai putea încropi o majoritate, iar Johannis deja se îndreaptă spre ce era Băsescu în 2012.