Un discurs falimentar

Ieşirea preşedintelui şi atacurile la adresa „sistemului ticăloşit” a fost una total neinspirată şi ne arată un Traian Băsescu „încremenit în proiect”, vorba prietenului prietenului său Liiceanu. Băsescu pare să fi rămas în 2004, atunci când înlăturarea PSD de la putere era o urgenţă. A mai veni însă după 4 ani, cu aceeaşi tehnică bolşevică de agitare a spaimelor interioare e falimentar. Electoratul are alte preocupări şi alte probleme.

Sigur, nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase nu sunt acum mai dezirabili ca în 2004, chiar dacă intrarea în blogosferă le-a atras amândurora unele simpatii. Dar în 2004, cei doi şi PSD-ul păreau de neclintit iar puterea lor incontestabilă. Acum, ambii au probleme chiar în propriul partid pe care nu îl pot controla integral, fiind siliţi să înghită muştruluielile unui Marian Vanghelie sau să facă plecăciuni în faţa unor baroni locali care, altă dată, nici măcar n-ar fi îndrăznit să se afle în aceeaşi încăpere cu ei. A-i prezenta acum drept ameninţări la adresa democraţiei este cel puţin ridicol. Bătaie de joc, da, ameninţări în nici un caz. Nu cred că PSD-ul mai sperie pe cineva în acest mod, iar a-i transforma acum în noiii „chiaburi” (sau „unguri”) e de-a dreptul ridicol. Folosirea unor cuvinte tari gen „lovitură de stat” sau referinţe la întâmplări de acum 20 de ani (uite că se fac 20 de ani de la Revoluţie, cum trece timpul…) despre care mircarii de azi nu ştiu decât vag de la televizor iar cei mari nu-i mai interesează, că au rate la case şi leasing la maşină, plus că nu ştiu ce s-aleagă între Greci, Turcia, Egipt etc pentru vacanţa de vară.

Mai mult chiar, Traian Băsescu a reuşit să-l transforme pe Sorin Oprescu dintr-un candidat cu şanse minime în virtualul câştigător al primăriei Capitalei, repetând exact aceleaşi greşeli pe care le-a făcut Adrian Năstase faţă de el. Când şi-a asmuţit argaţii de la BEM şi de la trustul Realitatea – Caţavencu asupra semnăturilor doctorului (să fim serioşi, vreme de 18 ani nu s-a interesat nici dracu de semnăturile candidaţilor şi, hodoronc-tronc, îl găsiră acum pe Oprescu, nu-ţi trebuie doi neuroni să vezi că e „făcătură”, oricât ar glosa deontologii lui peşte despre respectarea legii) trebuie să fii cel puţin cretin să nu-ţi dai seama că efectul va fi contrar în ţara Elodiei.

După cum la fel de contrar s-ar putea să fie efectul în cazul răţoielilor (mai mult sau mai puţin subtile) la adresa lui Blaga. Pentru PD, mai puţin, dar pentru Traian Băsescu primăria Capitalei este vitală. Lăsând la o parte aspectul pur simbolic şi rolul demotivant pe care l-ar avea, pentru Traian Băsescu se prefigurează ameninţări serioase, care vor duce la suspendarea sa din funcţie şi încheierea carierei sale politice. Nu este deloc exclus ca însuşi Vasile Blaga să-i spună un „ba pe-a mătii cu blaturile tale”.

PD-ul se află sub un butoi cu pulbere, care aşteaptă doar o scânteie ca să explodeze. Ceea ce a transpirat până acum în presă – adică scandalurile de la Buzău, Bistriţa, Constanţa – sunt doar vârful unui iceberg. Nu cred că multora le-a picat bine ameninţarea neinspirată a lui Stolojan de la Vaslui (parcă), ce l-a făcut până şi pe blajinul Cezar Preda să izbucnească la adresa ex-liberalului.

Nu ştiu dacă voit sau, din iniţiativă proprie sau a consilierilor idioţi, dar Traian Băsescu a ajuns la fel ca Ion Iliescu: o frână care ţine pe loc o ţară întreagă. Prin permanenta aducere în discuţie a trecutului împiedică societatea să se gândească la viitor. Iliescu şi Năstase sunt nişte fantome ale unui trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. În loc să-i lase în cărţile de istorie, Băsescu îi ţine printre noi. La doi ani de la intrarea în UE nu cred că termopanele lui Năstase sau minerii lui Iliescu ar trebui să fie principala problemă a societăţii. Nu pledez, Doamne fereşte, pentru cauţionarea lor şi iertarea păcatelor (nu sunt chiar atât de bun creştin) dar dar chiar m-am săturat ca tot ei să rămână subiectul principal. Băse, get a life!