De ce (mai) avem creştere economică

În plină „criză mondială”, România raportează o creştere economică record pe primul trimestru, infirmând casandrele care preziceau dezastrul ce va să vie acuş-acuş. Cei care citesc regulat ştiu că am avut o viziune optimistă, aşa că rezultatele nu sunt chiar o surpriză pentru mine, care pronosticasem pentru anul acesta (cu condiţia unui an agricol bun) o creştere economic spre 8%. De unde vine creşterea economică?

Investiţiile străine reprezintă principalul motor şi vor continua să rămână, atâta timp cât România va rămâne „la marginea imperiului”. Ţara noastră are încă o poziţie strategică bună, de unde se poate pregăti o expansiune economică spre fostul URSS, care încă reprezintă un pericol major pentru firmele europene (nu vorbesc acum de marile concerne care se descurcă, ci de firme mici şi mijlocii). Reuşita Ford, investiţia Nokia, discuţiile care se poartă cu Mercedes şi cu cel puţin unul dintre prodcătorii asiatici pot transforma România într-unul dintre cele mai importante hub-uri auto, un fel de Detroit european. Trebuie remarcat faptul că, dacă în urmă cu câţiva ani predominau investiţiile „de portofoliu”, acum vorbim de „fabrici şi uzine”, cele care aduc cu adevărat valoare adăugată mare. Acest lucru se vede şi în ritmul de creştere al exporturilor care l-a depăşit pentru prima oară pe cel al importurilor – şi încă nu a început Ford să producă la Craiova. La nivelul la care este încă economia românească este prematur să sperăm la un excedent comercial, dar probabil că în jur de 10 ani vom avea şi aşa ceva. Trebuie luat în considerare că un mare producător, cum este Ford, nu vine singur, ci antrenează după sine şi subcontractori, furnizori şi ajută la dezvoltarea industriei locale.

Creşterea nivelului de trai a antrenat nu doar consumul şi importurilor, dar şi o creştere a investiţiilor, firmele având în momentul de faţă o piaţă de desfacere rezonabilă pentru a se putea gândi la producţie. Sunt multe firme care au început cu importul unor produse/maşini/utilaje şi care au ajuns la concluzia că este mai convenabil să le producă local. De asemenea, a antrenat şi o creştere importantă a serviciilor (turismul, telecomunicaţiile etc.).

De asemenea, nu sunt de acord cu cei care vorbesc despre o criză de resurse umane. Productivitatea angajaţilor români este încă redusă în comparaţie cu cei din vest, deci este suficient loc pentru a se face mai mult cu angajaţi mai puţini. Principala problemă este una de management, mai ales în firmele locale. Multe firme au supravieţuit până acum eludând costurile reale ale business-ului (salarii plătite la negru, nerespectarea normelor de protecţia muncii etc.) Odată cu înteţirea controloalelor multe firme fie se conformează fie renunţă la activitate fiindcă nu-şi mai permit. Apropo de asta, nu înţeleg de ce nu se gândeşte cineva să simplifice procedurile de închidere a unei firme, sunt zeci de mii de firme inactive care stau degeaba numai fiindcă procedurile sunt prea greoaie pentru a fi închise.

În plus, în curând va începe un fenomen de reîntoarcere a celor plecaţi. În Italia lucrurile devin destul de neplăcute pentru români, iar diferenţele salariale nu mai sunt atât de mari. Asta ca să nu mai vorbim de persoane calificate – în IT, de exemplu, care pot câştiga în România mult mai bine decât în Canada.

De asemenea, trebuie luat în considerare că România va deveni ţintă de imigraţie. Deja în Bucureşti se adună o comunitate indiană destul de importantă, de exemplu. Există deja câteva businessuri indiene majore în România şi altele se pregătesc să vină. Asta ca să nu mai amintesc de comunitatea chinezească din Colentina, de arabii din Militari-Dr. Taberei (parcă din ce în ce mai puţini, la fel ca şi africanii).

Trebuie observat că deja România îşi „importă” problemele: creşterea preţului la carburanţi, creşterea inflaţiei, creşterea preţului alimentelor sunt în bună proporţie rodul „importurilor” decât un rezultat al politicilor locale. Deja aproape 50% din inflaţia românească este „importată” (simplific acum, cei care se mai pricep la economie să nu mă înjure prea tare).

Din fericire, nu s-a importat şi criza imobiliară. Ceea ce se întâmplă la noi nu este prorpiu-zis criză, fiindcă 80% din apartamentele noi vândute pe piaţa românească nu au fost achiziţionate pentru locuire, ci pentru „speculă”, astfel încât populaţia nu este prea afectată, ci doar fondurile de investiţii străine care au, unele, sute de apartamente. Populaţia încă nu-şi permite credite ipotecare, în condiţiile în care rata la un apartament vechi cu 2 camere ajunge la 600-700 de euro, iar la unul nou trece de 1000. Sigur, am zis că anul acesta vom vedea cel puţin un faliment al unui dezvoltator, iar ritmul de apariţie al noilor proiecte imobiliare se va reduce. Dacă anul trecut se vorba pentru 2008 de aproape 8000 de noi apartamente în Bucureşti, la începutul anului deja se redusese la 6000, dar dacă se vor termina 4000 e lucru mare. Ţeapa celor care şi-au cumpărat un apartament nou pentru locuit şi care vor rămâne, pe termen nedefinit cu blocul în mijlocul unui şantier. Nu ar fi exclus însă ca o parte din proiecte să fie convertite în spaţii de birouri, pentru care cererea este încă mare, mai ales spaţii mici, între 50-100 sau chiar sub 50 mp.

Overall, cred că creşterea economică va continua să rămână peste 6% pentru încă 2-3 ani şi există suficient potenţial pentru a se ajunge la un nivel de peste 50% din media UE la PIB pe cap de locuitor.