La ce telefon răspunde Google?

Parafrazând celebra întrebare a unui preşedinte american „La ce telefon răspunde Europa?” pun şi eu întrebarea din titlu, că am o problemă cu contul AdWords şi am campania suspendată din cauza idioţilor de la Banca Transilvania. Datorită unor setări de securitate despre care nimeni nu mi-a povestit nimic, Google n-a putut să-şi tragă din contul meu banii, deşi erau suficienţi. Am pus alt card, Google îmi zice că „plata a fost refuzată”, Raiffaisen zice că s-a plătit. Eu îi cred pe cei de la Raiffeisen, că am verificat şi eu şi banii s-au tras, dar statusul campaniei a rămas tot „plată refuzată”. Am completat formularul acela de contact, dar până acum nu m-a întrebat nimeni de sănătate. Deci: cam în cât timp se răspunde la solicitări şi dacă ştiţi cumva şi alte metode de contact. BTW, Banca Transilvania really sucks. Nici până azi n-am reuşit să linkuiesc un card cu contul PayPel.

LATER UPDATE

Deşi şi-a tras banii încă de azi noapte de pe cardul Raiffaisen, Google se încăpăţânează să încerce să-l debiteze pe cel de la Banca Transilvania, care îl tratează în continuare cu sictir.

4 Comments

  1. BT are implicit dezactivata aprobarea tranzactiilor pe net ce nu verifica CVV2 (ex PayPal sau Google). Trebuie mers la banca si ceruta activarea acestor tranzactii.

  2. Mersi, între timp mă lămurisem la suportul telefonic şi ulterior am activat. Însă ar fi trebuit să mi se spună de aceste restricţii, mai ales că le specificasem în mod clar că am nevoie pentru plăţi pe internet şi bănuiesc că nu am fost chiar primul care a întâmpinat probleme (cel de la suport telefonic a ştiut din prima despre ce este vorba, nici nu terminasem explicaţia).
    Mi se pare de bun simţ să fii avertizat de restricţii, acolo unde sunt.

    În fine, problema asta nu ţine atât de bancă, cât de angajaţi nepregătiţi/superficiali. Ceea ce ţine de bancă este comisionul aberant de încasare. Fie el şi doar de 3 lei. Înţeleg comision la plăţi, dar la încasări? Overall, experienţa cu BT este mai degrabă neplăcută.

  3. Corect, trebuia sa fie facut clar lucrul asta, si eu am patit-o pentru ca nu stiam de restrictie.

    In afara de problema asta experienta mea cu BT este excelenta, mi se pare ca e banca cu cea mai mica birocratie, exceptand ING, rege din punctul asta de vedere.

    Cat despre comisioane, din ce am vazut eu, la Raiffaisen sunt mai mari. Poate e asa doar la firme.

  4. Cu Raiffeisen am o experienţă îndelungată (pe firme şi persoană fizică). Nu cred că este vreo diferenţă semnificativă la comisioanele pentru operaţiunile curente.
    La BT, comisionul de 3 lei la încasări este şi la persoane fizice.

Comments are closed